Un articol semnat de prof.dr. Daniel Mihai, redactor AntiMafia.Ro
Restrângerea spaţiilor verzi accentuează puternic riscurile ecologice urbane şi are un impact negativ imediat asupra calităţii vieţii şi stării de sănătate a populaţiei. De aceea, în ultima vreme, lumea luptă sub diverse forme pentru crearea de noi spaţii verzi, în special în zonele urbane cele mai aglomerate. Spre deosebire de alte ţări europene, România are o situaţie net deficitară privind suprafaţa medie a spaţiului verde pe locuitor, dacă avem în vedere că norma OMS este de 50 mp/locuitor, iar standardul Uniunii Europene este de 26 mp/locuitor. În aceste condiţii, populaţia multor oraşe din ţara noastră nu dispune, în prezent, de necesarul minim de spaţii verzi De pildă, Bucureştiul deţine doar o suprafaţă medie de 9,67 mp/locuitor.
Oamenii de afaceri ai lumii moderne au sesizat şi valorificat disponibilitatea psihologică a omului, de a-şi trăi viaţa cât mai aproape de natură. Prin crearea unor oferte de ecoturism sau turism exotic, prin promovarea unor produse ecologice obţinute prin agricultura organică, prin promovarea unor stiluri de viaţă simple, integrate în natură. Aceştia au iniţiat un trend ecologic ce tinde să devină tot mai consistent, vizând, deopotrivă, modernizarea infrastructurii aşezărilor umane, iniţierea unor sisteme inteligente de producere şi conservare a energiei, menţinerea parametrilor naturali ai apei şi aerului, recuperarea solurilor degradate etc.
În ultimii ani asistăm la o adevărată ofensivă a investigaţiilor şi acţiunilorangajate de diverşi specialişti (ecologi, eco-economişti, sociologi, agenţi de marketing) care încearcă să identifice atitudinile, trăirile, speranţele, dar şi îngrijorările oamenilor şi instituţiilor faţă de evoluţiile ce au loc în sfera consumului, a degradării mediului natural, a încălzirii globale, ori la nivelul dezastrelor ce afectează deja zone largi din ecosistem.
Realitatea nefardată…din Capitală
Primul aspect sesizat la o atentă observare, unul pe deplin favorabil constă în eliminarea cu bună ştiinţă, cu acordul tacit al celor ce aprobă o legislaţie pe deplin permisivă a cadrului natural valoros şi diversificat, cu un important aport ecologic şi factor de atractivitate turistică pentru orice oraş, în special Bucureştiul.
Iar la toate acestea se adaugă o serie de alte lucruri negative: poluare, avize de construcție, care menționate fac referire la remodelarea sau totala dispariție a unor arii protejate, a unor parcuri dendrologice sau chiar a unor păduri folosite pentru agrement, a coridorului verde generat de albiile râurilor, lacurilor sau a unor suprafațe mari de teren neutilizate, slab utilizate care ar fi necesitat să fi fost transformate în parcuri. Nu în ultimul rând, am identificat în zone precum Pipera sau Parcul Văcăreşti (cu acea așa-zisă Deltă lăsată aproape în voia sorții, la interesul unor societăți cu capital privat) din Capitală, aspecte ce ţin exclusiv de aprobări de după anii 2000, date pe repede- înainte ale unor PUZ sau PUG-uri identificate de investitorii, proiectanții imobiliari, dornici mereu după câștig facil. De asemenea, nici pericolul în folosirea pe scară amplă a pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice, precum și dezvoltarea unor noi activităţi productive (din domeniul IT, de exemplu) au un impact masiv asupra mediului înconjurător.
Situația generalizată din România
Indiferent de regiune, de mediul în care trăim, aproape toți suntem atrași de frumusețea naturii. Numai că din ce în ce mai puțini suntem preocupați de aspectele și riscurile ecologice ale acestor vremuri post-pandemice. Practic pasivitatea de care dăm dovadă ne transformă, nefiind deloc în stare de a proteja spațiile verzi, atât cele de ordin ecologic, prin moderarea climatului urban. Auzim mereu de cunoscuți de-ai noștri ce suferă de anumite afecțiuni respiratorii, dar nu acționăm în niciun fel.
Realitatea ne pune în fața ochilor un tablou pe deplin complicat, acolo unde oxigenul devine aproape de nerespirat, iar eliminarea efectului de seră se produce cu evenimente severe din punct de vedere meteorologic. Invocăm mereu pedeapsa divină, dar ajungem să tânjim după natura pe care o lăsăm de cele mai dese ori sluțită și plină de deșeuri. Credem orice ni se spune pe “cale oficială”, comentăm aprins pe rețele sociale, dar beneficiile sociale și creșterea incluziunii sociale, a interacțiunii, a protejării Naturii o declinăm.
Evident, față de aspectele prezentate mai sus, o provocare legată de conceptual de infrastructură verde, de acea dezvoltare durabilă este aceea de a determina comunitatea, orașul să ,,respire” și să nu consume mai mult decât are nevoie. Poate părea hilar la prima vedere, dar prezența plantelor și a spațiilor verzi reprezintă un element vital pentru metabolismul orașului.
Practic situația este categoric deficitară din moment ce România nu are cum anume oferi suprafața medie a spațiului verde pe cap de locuitor, dar și importanța realizării unui echilibru între dezvoltarea urbanistică firească, între provocările unor orașe moderne, pe de o parte, și respectarea, asumarea conceptului de infrastructura verde.
Date statistice ignorate
Propunerea de intervenții de finanțare pentru infrastructura verde intenționează să aducă acea contribuție la completarea golului cauzat de lipsa unor măsuri specifice din programele de finanțare ale Uniunii Europene cu privire la necesitățile de conservare a biodiversității și a infrastructurii verzi. De asemenea, trebuie amintit de mult discutata cooperare transsectorială în procesul decizional.
Concret, acesta oferă recomandări implementabile care pot fi adaptate de țările partenere la nevoile lor naționale. Mai mult, recomandările ar fi utilizate ca bază pentru susținerea și asigurarea finanțării infrastructurii verzi în planurile și programele relevante, cum ar fi programele operaționale, planurile naționale de redresare și reziliență (PNRR) și politica agricolă comună (CAP), de asemenea acestea sunt aplicabile și în ceea ce privește standardele UE privind integrarea conectivității ecologice și a infrastructurii verzi.
Ținând cont că norma Organizației Mondiale a Sănătății este de 50 mp/locuitor pentru spațiul verde, iar standardele Uniunii Europene se referă la un incredibil cuantum de 26mp/locuitor, Comisia Uniunii Europene nu a sinchisit să îi alarmeze pe vremelnicii ipochimeni în legătură cu orașele poluate din România care nu îndeplinesc acest criteriu, în legătură cu lipsa unor politici de ecologizare a acestora.
Am ajuns amenințați de lipsa unei planificări adecvate a activităților de dezvoltare economică, prin urmare sunt necesare finanțări ale intervențiilor în conformitate cu standardele de infrastructură verde. Astfel, proiectul European din luna februarie a acestui an a propus un nou set de recomandări generale pentru finanțarea intervențiilor care promovează infrastructura verde la nivel european, regional, național și local.
Cum sunt distruse orașele si spațiile verzi de cerințele continue de construcții și parcări
Planurile integrate de dezvoltare economică urbană ar fi cazul de a cuprinde un set de măsuri privind reducerea emisiilor de noxe. Acestea ar fi prevenite prin plantarea de arbori în imediata vecinătate a marilor aglomerări urbane, în vederea construirii sau reabilitării centurilor verzi, care ajută la filtrarea aerului din mediul urban și reamenejarea spaţiilor urbane prin încurajarea dezvoltării spaţiilor verzi. Totuși fenomenele persistă, iar politicile de mediu au nevoie de mai mult dinamism, de monitorizare și identificare de soluții și finanțări adecvate, fie bugetare la nivel național, fie prin oportunități conferite de proiectele europene.
Mașinile au revoluționat transportul public din aceste două decade ale „secolului vitezei”- al XXI-lea, promițând nu doar viteză, ci autonomie. Mașinile ne lasă să ajungem oriunde vrem, oricând vrem, singur sau îln compania altora ,pe un traseu impus sau la alegere. Dar această promisiune este îndeplinită numai dacă oriunde am putea merge am dispune de un loc pentru a parca mașina ori de câte ori ajungem. Ca o comparație, un tren lasă un pasager și continuă. Un șofer lasă o mașină și continuă. Astfel majoritatea trenurilor se deplasează în cea mai mare parte, în timp ce majoritatea mașinilor sunt parcate de cele mai multe ori aproape oriunde. Prin urmare, prețul comodității mașinii este spațiul pe care îl consumă atunci când nu este în mișcare și, chiar, chiar și atunci când nu este acolo. De aceea,orașele concepute pentru mașini trebuie să pună deoparte spațiul pentru a aștepta mașinile și tot un spațiu pentru a le ține în timp ce așteaptă revenirea șoferilor lor.
Pentru fiecare proiect individual, cerințele de parcare pot părea rezonabile, deși în multe cazuri acestea iau din spațiul verde, fără a avea vreo urmă de regret sau îngrijorare. De exemplu, ar fi cazul ONG-urilor de mediu să protesteze și să militeze contra abuzurilor de acest fel și să determine societatea să respingă cu celeritate orice fel de proiecte de parcări ce suprimă parcuri, gradene, grădini publice etc, chiar dacă prin apropiere ar fi prea puține locuri de parcare. Proiectele sunt derulate cu o frenezie în continuare, cu toate acestea, de-a lungul multor decenii, unitățile pierdute și locurile de parcare câștigate se adună, iar suma deciziilor noastre aparent rezonabile transformă un oraș nerezonabil, inaccesibil și neavând durabilitate. De altfel, în ultimă instanță, la fel de importante sunt și implicațiile și beneficiile economice, prin crearea unei imagini favorabile a centrelor urbane, element de atractivitate pentru investiții.
Să nu ajungem chiar să ne mai mire ceva legat de aerul respirat, de mediul înconjurător,din moment ce asistăm pasivi la restrângerea spațiilor verzi amenajate sub formă de parcuri, la degradarea parcurilor, a grădinilor publice sau scuarurilor care sunt neîntreținute, lăsate în voia sorții.
Indiferența politicianistă
Disprețul este la ordinea zilei, iar acesta e reflectat de eludarea unei legislații clare pentru șantierele de construcții, dar și în privința gropilor de gunoi, a măsurilor conexe legate de salubritatea aglomerațiilor urbane.
Acordul de la Paris privind schimbările climatice, cât și politicile și strategiile promovate de Uniunea Europeană acordă o importanță deosebită creșterii suprafeței zonelor verzi din orașe, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, a consumului de energie, dar și pentru dezvoltarea de noi tehnologii ecologice. Institutul Național de Statistică a tot arătat cu îngrijorare faptul că doar cinci dintre municipiile reședință de județ îndeplinesc cerința de 26 de metri pătrați de spațiu verde pentru fiecare locuitor, iar majoritatea orașelor nu se situează printre acestea.
Iar acest lucru accentuează din plin politicile falimentare ale factorilor decidenți, mai ales că, guvernarea de centru-dreapta dă semne de neputință, de o defectuoasă gestionare a resurselor mediului ambiental. Aceasta nu poate fi cauzată de “greaua moștenire” dinspre polul social-democrat, iar ultima perioadă certifică haosul existent în aproape toate marile orașe din România, în contextul dezvoltării urbanistice accentuate, al creșterii numărului de locuitori, a goanei pentru tehnologii, de confort, de câștig economic. Aleșii neamului dimpreună cu toate firmele, aliații și aplaudacii “guWER(N)ului meu” nu pot fi exonerați de lipsa implicării reale pe motive obiective sau de cosmetizare a unor zone rezidențiale care ar avea așa-zisa modernitate arhitecturală.
Mai mult de atât, în lipsa unor ONG-uri capabile de a lupta pentru respectarea mediului ambiental, avem parte de anumite riscuri ecologice specifice mediului urban, care prezintă și un grav impact negativ imediat asupra stării de sănătate a populației aflată într-o continuă scădere, din România.
Viitor… încotro?
În următoarele decenii, populația urbană din România va crește .Asta înseamnă că vom avea deopotrivă o problemă uriașă, cât și o oportunitate pe măsură.
Dacă zonele verzi vor ține seama de principiile sustenabilității, atunci însăși fața României se va schimba în bine, pentru că noile cartiere vor trage în sus și restul orașelor. Fondurile investite ar fi aceleași, dar rezultatul ar putea fi complet diferit.
Depinde doar de noi dacă vom reșapa la nesfârșit orașele de la jumătatea secolului trecut sau dacă ne vom duce către orașe demne de secolul al XXI-lea.
Ar fi cazul să pledăm mereu pentru dezvoltarea orașului și modernizarea acestuia în spiritul accentelor urbane de secol XXI, dar nu trebuie să acceptăm sub nicio formă reducerea sau degradarea spațiilor verzi, a mediului înconjurător, folosirea improprie de către cetățeni a acestor spații, poluarea accentuată a aerului. Depărtarea treptată de valorile unui mediu natural sănătos pentru oameni, pentru copii, pentru dezvoltarea durabilă a orașelor nu aduce niciun fel de avantaj.
Un articol semnat de prof.dr. Daniel Mihai, redactor AntiMafia.Ro
