Apelul Redacției AntiMafia.Ro pentru retipărirea volumului „Basarabia – din nou despărțită de celelalte provincii surori”

Dragă Paul,

Vă trimit spre publicare un articol, extrem de interesant, pentru toți românii unioniști, semnat de Ion Stafi, profesor de istorie din Chișinău. Este un mai vechi amic de-al meu și mi s-a adresat cu rugămintea săi public acest articol. Și m-am gândit la voi.            

Ion Stafi, autorul acestor vibrante rânduri din articolul cu titlul, „ Programe electorale utopice. Concurenți electorali cu probleme”, este un mare patriot român, de o rară modestie, trăitor în România de peste Prut, un adevărat profesor de istorie din Republica Moldova. A semnat două lucrări memorabile:  „Spovedaniile Basarabiei” și „Basarabia – din nou despărțită de celelalte provincii surori”.

„În Republica Moldova, două Minciuni Gogonate, din care derivă alte mii de minciuni, sunt mai prețuite decât Adevărul: Teoria moldovenismului politic de obârșie străină (rusească) și Teoria celor două state românești independente de origine băștinașă (moldovenească). Vocația ambelor teorii rezidă în contribuția pe care sunt chemate să o aducă la reconfirmarea actelor abuzive care stau la baza apariției și existenței Republicii Moldova. Ambele teorii își trag originea din același izvor nedrept: politica expansionist a Rusiei țariste, a Rusiei sovietice, si a Rusiei post sovietice.

Lumea trebuie să înțeleagă că în Basarabia ultimelor aproximativ treizeci de ani, se practică două feluri de trădare a cauzei unionist a Basarabiei: o trădare voită și vădită, practicată de partizanii teoriei moldovenismului politic și o trădare voită și perfidă, practicată de adepții celor două state românești independente.” (Basarabia – din nou despărțită de celelalte provincii surori”.)

Toate relele trecutului nostru, care au produs atâtea și atâtea vitregii acestui neam românesc, neam mare, cu origini nobile și rădăcini creștine înfipte inima Apusului, nu pot fi învinse decât prin semănarea zi de zi a adevărului istoric în sufletul fiecărui roman, în sufletul uriaș și cuminte al acestui popor românesc.

Nicio putere pământeană și nicio putere divină nu poate șterge din memoria poporului românesc și a istoriei lui, popor risipit de la Nistru și până la Tisa, fraza eternă: Civis romanum sum.

Republica Moldova a sărbătorit, la 30 august 2021, independența sa, conform teoriei sneguriste a celor două state moldovenești, iar, cu ocazia acestui festiv prilej, președinta, Maia Sandu, a invitat la Chișinău pe Klaus Iohannis, precum și pe șefii de stat din Polonia și Ucraina, ultimul fiind atotstăpânitor peste mai multe teritorii românești furate de ruși și ucraineni.

Republica Moldova şi-a proclamat independenţa la 27 august 1991, în contextul destructurării Uniunii Sovietice, când acest imperiu a pierdut cam cinci milioane de km pătraţi de teritoriu peste care dădeau acele dureroase, despotice și abuzive pricazuri. În acele vremuri istorice, la Chişinău a fost convocată Marea Adunare Naţională, care a adoptat Declaraţia de Independenţă, drapelul tricolor si imnul de stat „Deşteaptă-te române”. Declarația ne spune că „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul, viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Și cu această Declarație li s-a tăiat tuturor românilor pofta de reunire.

Preşedintele nostru, împiedicat de ceața chişinăuiană (nebelstreif – pe nemțește), a întârziat cu sosirea sa la ceremonialul de depunere de coroane de flori la statuia lui Ștefan cel Mare. Mă gândesc că, în realitate, sub această scuză a ceții, președintele nostru a vrut să ascundă durerea sa cu privire la faptul că din coroana Marelui Voievod lipsește acea piatră prețioasă și străluce numită Basarabia și că dacă ar fi fost prezent acolo l-ar fi podidit lacrimile dintre cele mai amare. Măcar de l-ar fi însoțit preşedintele Academiei Române, tătic al tuturor adevărurilor istorice dintre Prut și Nistru, dar, acesta, nu a făcut parte din delegația românească, fiind ocupat și preocupat cu Patriarhul și Mitropoliții țării, să deschidă drum Sfintei Cruci printre mănăstirile și lăcașurile sacre și pline de popi.

Președintele putea alege o mașină nouă, de-a SPP-ului, de fabricație germană, că doar a primit bani cu duiumul pentru înzestrare, mașină cu care, Domnul Klaus, să parcurgă în goană mare, cu girofar prezidențial, distanța București – Chişinău de 435 km, în câteva ceasuri, o distanță mai scurtă cu circa una sută de kilometrii față de București-Sibiu și retur.

De la preşedinte si până la ultimul mare intelectual al patriei s-a instalat lașitatea pandemică, în ceea ce privește rostirea unor adevăruri istorice, cel mai dureros fiind cel al Basarabiei, aceasta fiind ocupată de vreo patru ori de ruși: 1812, 1940, 1944 și 1991. În timp ce noi tăcem ca mortul în păpușoi, nerostind adevărul istoric tuturor românilor, urmașii lui Attila de la Budapesta, în frunte cu gaborul lor, ajuns preşedinte, ne loveşte gleznele peste tot, în lume, folosind Trianonul pe post de măciucă amenințătoare. Și tac, mâlc, toți românii demnitari, mai ales tovul Aurescu, ocupat fiind cu dezastrul din Afghanistan și cu Celula sa de Criză, plină de domni cu papion diplomatic, dar mai ales de doamne, feminizându-și de ceva vreme Ministerul Afacerilor Străine.

Ion Stafi, parafrazându-l pe Eminescu, ne arată, în coloratură ușor abrazivă că „cei fără umbra de adevăr se servesc de statuia lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului spre a-și lustrui nulitatea sub razele Marelui Voievod.” Ceea ace s-a și văzut.

Închei cu această admirabilă zicere stafiană, adresând, prin intermediul prietenilor de la „Anti Mafia”, respectoasa rugămintea de a publica articolul scriitorului și istoricului basarabean, Ion Stafi, și de a influența oamenii cititori și cu dare de mâna, să contribuie cu sume bănești , potrivit puterilor lor, pentru retipărirea volumului „Basarabia – din nou despărțită de celelalte provincii surori”. Dorința autorului este aceea de a o răspândi gratuit cetățenilor români și în număr cât mai mare, astfel ca toate adevărurile despre românii de dincolo de Prut să ajungă la București și nu numai. Adică la popor, cum frumos a spus, Ion Stafi.

Adresa și contul deschis:

“Bons Offices” SRL

C/F: 1003600122360 

C/TVA: 0607653

Adresa: Republica Moldova MD-2005 mun.Chisinau , str.Feredeului 4/6

Director: Chihai Ion Iacob

Cod IBAN MD25AG000000022514128387

CB: AGRNMD2X832

BC’MOLDOVA-AGROINDBANK’S.A. suc.’Chisinau-Buiucani’

PROGRAME ELECTORALE UTOPICE. CONCURENȚI ELECTORALI CU PROBLEME

un articol semnat de profesorul de istorie Ion Stafi Chișinău

Campania electorală premergătoare alegerilor din 11 iulie 2021 demonstrează că cea mai mare parte dintre partidele politice participante la dezbaterile electorale nu sunt demne de încredere, deoarece în listele candidaților acestor partide au fost incluse persoane cu îndeletniciri condamnabile. Pe lângă aceasta, programele electorale ale acestor partide conțin promisiuni irealizabile. Astfel, lista blocului socialisto-comunist este plină de persoane cu probleme de integritate intelectuală și morală. Dodon și Voronin inculcă alegătorilor că Republica Moldova are viitor, ca ea este un stat suveran și independent, că socialiștii și comuniștii sunt unicii apărători ai suveranității și independenții R. Moldova. Adevărul e că nici un stat nu poate avea viitor dacă este clădit și se menține prin minciună. Nici un stat nu poate fi suveran și independent dacă nu dispune de factori ce generează dezvoltarea economică, dacă nu are un teritoriu de stat precis determinat și dacă nu are frontieră de stat și vamală precis determinată. Republica Moldova este un stat cu teritoriu de stat și frontieră de stat încă imprecis delimitate. Din această cauză ea nu este nici suverană, nici independentă.

Compania electorală premergătoare alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021 demonstrează că concurenții electorali ai PSRM și PCRM s-au folosit, și de data asta, de arma dezinformării și falsificării evenimentelor istorice pentru a obține mai multe mandate în Parlament. Acești concurenți electorali contestă denumirea adevărată a limbii noastre materne și popularizează denumirea ei denaturată – “limba moldovenească”, pe care alegătorii lor nemoldoveni n-o cunosc și nu vor s-o cunoască, deși trăiesc printre moldoveni decenii la rând. Mai mult decât atât, indivizii vor să acorde limbii ruse statutul de limbă oficială, în detrimentul funcțiilor “limbii moldovenești”, pe care tot ei o deplâng vărsând lacrimi de crocodil. În afară de aceasta, indivizii denaturează nu numai denumirea limbii noastre materne, ei falsifica și sensul altor noțiuni, ca de pildă, sensul noțiunilor de patriot și patriotism, eliberare și ocupație, națiune și naţional, etc., pe care le înțeleg și le transmit în public altfel de cum ele sunt acceptate ca adevărate de întreaga lume. E de la sine înțeles de ce o parte din populația Republicii Moldova este atât de dezechilibrată mintal și moral și atât de ostilă față de moldoveni și de interesele lor naționale. Drept dovadă în acest sens aduc doar un exemplu, e unul dintre cele mai recente. În timpul campaniei electorale premergătoare alegerilor prezidențiale din 1.XI.2020, Irina Vlah și primarul orașului Comrat au organizat un miting electoral în sprijinul socialistului Igor Dodon.

În timpul mitingului găgăuzii au strigat în cor de mai multe ori, în limba găgăuză, “Moartea dușmanilor noștri!”, adică moarte moldovenilor care o susțineau pe doamna Maia Sandu, contracandidata lui Igor Dodon (Sursa: Emisiunea în limba rusă “ Регионалы” difuzată la TV8 pe data de 21.XI.2020)

Niște participanți la dezbaterile electorale premergătoare alegerilor din 11 iulie 2021 au pus pentru prima oară în circulație un noian de idei pe cât de aberante pe atât de utopice, de la ideea unirii Republicii Moldova cu Federația Rusă până la ideea că Uniunea Europeană aservește pe plan economic și politic România în scopul asigurării de profite maxime pentru grupurile monopoliste paneuropene, sugerând astfel concluzia că și Republica Moldova ar putea fi exploatată de monopolurile paneuropene, dacă s-ar uni cu România sau dacă s-ar apropia de Uniunea Europeană sau ar adera la Uniunea Europeană.

Vai de țara pusă la cale de patriotarzi și dezaxați!

În buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din 11 iulie este înscris și Partidul Dezvoltării și Consolidării, creat de curând, chiar în preajma scrutinului din 11 iulie 2021. Ion Chicu, liderul acestui partid, inculcă (întipăreşte în mintea) alegătorilor, că numai acest partid este în stare să asigure Republicii Moldova o dezvoltare economică durabilă și cetățenilor ei o situație materială bună. Ion Chicu ori nu are habar de ce insufla alegătorilor, ori minte cu nerușinare. Adevărul e că niciun partid de la noi nu poate asigura Republicii Moldova o dezvoltare economică durabilă și cetățenilor ei o bunăstare cât de cât normală. De ce? Pentru că în Republica Moldova lipsesc total sau parțial cei patru factori clasici generatori de dezvoltare și creștere economică: factorul natural care cuprinde resursele naturale (surse de energie, petrol, cărbune, gaze naturale, centrale hidroelectrice, păduri, etc.); factorul capital, existența unei economisiri în bani locali și valută; factorul uman, în aspect cantitativ și calitativ, numărul populației, raportul dintre creșterea populației și indicile mortalității, raportul dintre populația activă și cea inactivă, un număr relativ mare de tineri este un factor de dinamism pentru populație adultă iar un număr ridicat de persoane în vârstă este o sursă de stagnare, exodul/părăsirea în masă a Republicii Moldova de către populația activă oprește dezvoltare economică, organizarea teritorial administrativă a Republicii Moldova, instituită de regimul Voronin, intră direct în procesul de dezvoltare economică și generează încetinirea lui; factorul tehnic, progresul tehnic, aplicarea progresului tehnic în procesul de producție.

Domnule Chicu, explicați oamenilor cum ar putea partidul dumneavoastră să asigure Republicii Moldova o dezvoltare și creștere economică durabilă și cetățenilor ei o stare materială bună, dat fiind faptul că în Republica Moldova lipsesc parțial sau total cei patru factori clasici care determină dezvoltarea economică a oricărei țări? Sau poate credeți că veniturile provenite din servicii vamale , impozite și impuneri fiscale exagerate , din valuta trimisă de moldovenii de peste hotare rudelor din Republica Moldova sunt suficiente pentru a asigura dezvoltarea economică a Republicii Moldova? Evident, subiectul “factorii clasici care generează dezvoltarea economică” merită să constituie tema unor lucrări speciale, mai vaste. La fel și subiectul “împărțirea administrativă și influența ei asupra dezvoltării economice a Republicii Moldova”. Două subiecte neglijate (intenționat sau inconștient?) în Republica Moldova, unde avem un număr impunător de doctori în economie și de persoane cu studii superioare în domeniul administrației publice.

În ce privește partidele unioniste înscrise în Campania electorală premergătoare alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021, ele nu se deosebesc de partidele unioniste care au participat la alegerile anterioare din Republica Moldova.

Ca și liderii unioniști vechi, cei de azi nu au o viziune clară asupra fenomenului unirii/reunirii cu România. Asta se vede și din declarațiile recente ale liderilor unioniști de azi. Câteodată ei declară că urmăresc “Unirea Basarabiei cu România”, altă dată ei declară că “pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România” sau “pentru reunirea Republicii Moldova cu România”. Astfel, pe 24 februarie 2019, Dorian Chirtoacă declara: “Votez pentru a pune temelia unirii și pentru a construi unirea în viitorii 10 ani”. Octavian Țâcu afirma: “Am votat pentru reîntregirea celor doua state românești” ca și cum în 1940 și în 1944 ar fi existat două state românești pe care Uniunea Sovietică le-ar fi despărțit. “Noi avem un singur AUR de la Timișoara până la Chișinău și Tiraspol”– declara Valeriu Munteanu la lansarea AUR-ului în campania electorală. “Noi pledăm pentru unirea Republicii Moldova cu România”– anunța doamna Ana Guțu în timpul campaniei electorale premergătoare alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021. “Noi avem un singur deziderat: reîntregirea celor două state românești” – reitera Octavian Țâcu la toate posturile de televiziune fără să-și de-a seama că întrebuințează incorect cuvântul “reîntregirea”, că întrebuințarea improprie a termenilor este o greșeală foarte gravă, mai ales dacă ea este comisă de un doctor în științe istorice. “Reunificarea Republicii Moldova cu România este scopul principal al partidului nostru”– declara Vlad Bilețchi la PRO TV, întrebuințând eronat cuvântul “reunificare” După cum se vede, și liderii unioniști actuali nu înțeleg, nu știu nici ce se poate uni și ce trebuie unit cu România în contextul intern și extern din zilele noastre. Cum să unești Basarabia cu România când teritoriul istoric al Basarabiei este dezmembrat și se află sub suveranitatea a două state post sovietice, Republica Moldova și Republica Ucraina, dacă o parte din teritoriul Basarabiei istorice se numește “ Черновицкая область” și “ Одесская область”, iar altă parte din teritoriul Basarabiei istorice se numește “Republica Moldova”, dacă la aceste nenorociri mai vechi se mai adaugă una nouă – o parte din teritoriul basarabean al Republicii Moldova se numește “Găgăuzia”, dacă această “Găgăuzie” încă de prin 1990 se opune unirii R.S.S. Moldovenești / Republicii Moldova cu România?

Cum să unești Republica Moldova cu România când Republica Moldova este un stat cu teritoriu de stat, frontieră de stat și vamală încă imprecis delimitate? Cum să unești Republica Moldova cu România când Republica Moldova nu-și poate exercita atributul de suveranitate asupra teritoriului transnistrean?

Nimeni în Republica Moldova și în afara ei nu știe unde începe și unde sfârșește, geografic, hotarul răsăritean al Republicii Moldova. Vai de statul care nu-și poate exercita atributele fundamentale: suveranitatea, independența, integritatea teritorială!

Campania electorală care a precedat alegerile din 11 iulie 2021 a mai demonstrat că partidele unioniste actuale se mai simt încă legate de modul vechi de a face unionism. Liderii unioniști tineri trebuie să renunțe la obiceiul de a face unionism izvorât din interese materiale. Unionismul izvorât din interese materiale trebuie să dispară din activitatea partidelor politice. Principala sarcină a unui partid cu adevărat unionist trebuie să fie educația unionistă permanentă a maselor. Un partid politic cu adevărat unionist nu trebuie să paraziteze pe ideea unionistă pentru a accede la putere și a acumula averi. Pentru a-și realiza scopul, un adevărat partid unionist trebuie să-și organizeze activitatea în așa fel încât să unifice toate forțele unioniste, să propage sistematic ideile unioniste în rândul maselor, să înființeze celule unioniste în cat mai multe localități basarabene, unde frații noștri și surorile noastre de luptă să se întâlnească, să se cunoască, să se informeze. Celulele unioniste nu trebuie să caute alianțe pe lângă administrații oficiale. Unioniștii nu trebuie să creadă în cuvintele așa-numiților moderați, care de fapt sunt agenți plătiți ai forțelor antiunioniste.

Liderii unioniști nu înțeleg sau se prefac că nu înțeleg că Tratatul de neagresiune germano – sovietic și Protocolul Adițional secret din 23 august 1939, și ocuparea ulterioară a Basarabiei de către Uniunea Sovietică (28 iunie 1940) nu mai pot fi invocate drept motiv pentru justificarea “reîntregirii/reunirii/unirii” Republicii Moldova cu România, dat fiind faptul că pe 27 august 1991 a survenit Declarația de independență, care a consacrat desprinderea teritoriului Basarabean al Republicii Moldova de România. Noua separare de România a teritoriului basarabean al fostei R.S.S Moldovenești și al actualei Republici Moldova nu este o consecință a aplicării în practică a Protocolului adițional secret, ci o urmare a realizării snegurismului  –  o doctrină politică legată de numele comunistului Mircea Snegur, apărută în anii de răscruce pentru Basarabia (1988-1991), al cărei obiectiv de bază este tendința de a separa din nou teritoriul basarabean al fostei R.S.S Moldovenești și al actualei Republici Moldova de România și de a anihila orice acțiune unionistă în Republica Moldova. Declarația de independență din 27 august 1991 constituie elementul esențial al snegurismului. Ea este actul de căpetenie al snegurismului prin care se atestă nedreptatea făcută poporului români în anii de răscruce pentru Basarabia (1988-1991). Haosul din mintea liderilor unioniști de ieri și de azi și unionismul izvorât din motive materiale reprezintă cauza de bază a eșecului mișcării unioniste în Republica Moldova.

Liderii unioniști tineri trebuie să stabilească pentru activitatea lor un deziderat unionist realist și clar definit, și să lupte hotărât pentru realizarea lui. În contextul regional și internațional actual, un așa deziderat nu poate fi altul decât reunirea teritoriului basarabean al Republicii Moldova cu România. Nu trebuie să râvnim la un teritoriu ce istoricește nu ne-a aparținut și nu trebuie să-l considerăm drept recompensă/ răsplată pentru sudul și nordul Basarabiei aflate deocamdată sub suveranitatea Ucrainei. Să unim cu Țara-Mamă ceea ce se poate uni și trebuie unit, și anume: teritoriul basarabean al Republicii Moldova, teritoriul basarabean aflat sub stăpânirea noastră.

Ce-i drept e drept. Un concurs de condiții și împrejurări favorabile realizării acestui deziderat unionist a existat și în anii de răscruce pentru Basarabia (1988-1991), când în partea centrală a Chișinăului sute de mii de moldoveni conștienți și cinstiți făceau manifestații antisovietice și își exprimau dorința de reunire cu România, când deputații poporului din Uniunea Sovietică condamnau semnarea Protocolului adițional secret al Tratatului sovieto-german din 23 august 1939 (votul de condamnare fiind exprimat pe data de 24 decembrie 1989), când alegătorii germani se pronunțau prin vot pentru reunificarea Germaniei (martie 1990), când a fost semnată “Uniunea monetară, economică și socială” între Republica Democrată Germană (R.D.G) și Republica Federativă Germană (R.F.G.) – 18 mai 1990, când marca R.F.G. intra triumfătoare, legal, în teritoriul R.D.G. (iulie 1990), când a fost semnat Tratatul de unificare a celor două Germanii (septembrie 1990), când acest document a devenit valabil (3 octombrie 1990), Republica Democrată Germană intrând în componența Republicii Federative Germane, când Parlamentul României adopta o “ Declarație privind Pactul Ribbentrop- Molotov și consecințele acestuia pentru România” ( 24. VI. 1991), când Conferința internațională de la Chișinău (care și-a desfășurat lucrările între 26 și 28 iunie 1991) adopta documentul “Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele acestuia pentru Basarabia”, când Senatul SUA adopta renumita “ Rezoluție 148”, în care recomanda guvernului american să susțină “Unirea Moldovei cu România.” Prin urmare, în contextul intern și extern descris mai sus, reunirea teritoriului basarabean al Republicii Moldova cu România putea deveni o realitate.

N-a fost încă să fie așa, Comitetul Central autohtonizat al Partidului Comunist din R.S.S Moldovenească (activitatea căruia era coordonată de Petru Lucinschi) și Sovietul Suprem al R.S.S Moldovenești (rezultat din alegerile parlamentare din februarie 1990) n-au vrut și n-au fost în stare să folosească monumentul istoric pentru a repara, parțial, nedreptatea săvârșită poporului român de către “hoții de neamuri și țări” (Petru Cărare). Atunci, Comitetul Central autohtonizat/moldovenizat și Sovietului Suprem dominat de deputați proveniți din mediul   “intelectualității de creație și științifice din capitală” erau preocupate de interese comune inspirate din prevederile Protocolului adițional secret semnat la Moscova de Molotov și Ribbentrop în zorii zilei de 24 august 1939. În loc să adopte o declarație cu privire la Suveranitatea R.S.S. Moldovenești asupra teritoriului său cuprins între Prut și Nistru, Sovietul Suprem al R.S.S.M., care a funcţionat in perioada 1990-1994, a adoptat o “Declarație cu privirea la suveranitatea deplină a R.S.S. Moldovenești în cadrul Uniunii Sovietice”. În loc să adopte o Declarație de reunire a teritoriului basarabean al Republicii Moldova cu România, Parlamentul Republicii Moldova, rezultat din alegerile parlamentare din februarie 1990, a adoptat o “Declarație de independență a Republicii Moldova” în cadrul Comunității Statelor Independente (C.S.I) dominată de Federația Rusă. Pentru claritatea termenilor folosiți mai sus amintesc: începând cu data de 23 iunie 1991 R.S.S. Moldovenească și-a atribuit denumirea de Republica Moldova, drept urmare, Sovietul Suprem al R.S.S.M. s-a denumit Parlament al Republicii Moldova.

Faptele condamnabile săvârșite cu intenția de a împiedica reunirea teritoriului basarabean al fostei R.S.S.M și al actualei Republici Moldova cu România constituie crimă ce merită disprețul generațiilor actuale și viitoare.

Campania electorală premergătoare alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021 demonstrează încă odată că grupurile organizate de șarlatani politici de pe ambele maluri ale Nistrului se folosesc de teritoriu transnistrean ca de un poligon de contrabandă, că partidele reacționare din Republica Moldova (P.S.R.M și P.C.R.M.) se folosesc de locuitorii transnistrieni ca de o masă manevrabilă aducătoare de voturi suplimentare, că aceste partide politice profită de mentalitatea velicorusă a locuitorilor transnistrieni, atitudinea lor antiromânească și antiunionistă, de nostalgia lor față de vremurile sovietice pentru a acumula cât mai multe voturi și cât mai multe locuri în Parlamentul de la Chișinău.

Dezbaterile electorale premergătoare alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021 demonstrează că Constituția Republicii Moldova este un factor generator de minciună, fals și nedreptate, de ură față de moldoveni, de ostilitate față de interesele lor.

În anii de răscruce pentru Basarabia (1988-1991), în R.S.S. Moldovenească a apărut snegurismul – o teorie antiistorică / antiștiințifică / antiromânească, legată de numele comunistului și antiromânului Mircea Snegur, al cărei obiectiv de bază este conservarea statutului impus teritoriului basarabean al fostei R.S.S.M. și al actualei Republici Moldova de către Uniunea Sovietică și împotrivirea față de orice manifestare de unionism românesc. După actul de la 27 august 1991, snegurismul a devenit un factor esențial al politicii moldovenești și s-a transformat într-o doctrină apreciată și promovată de clasa politică din R. Moldova și de elita intelectuală locală. Articolul “Doctrina consolidării” publicat în săptămânalul “Literatura și Arta” și semnat de Nicolae Negru este cea mai bună dovadă în acest sens. Citez: “La noi abia în ultimul timp a început să se contureze o concepție unitară, acceptabilă pentru majoritate, pe care am putea să o atribuim lui Mircea Snegur, întrucât el este lansatorul și exponentul ei cel mai frecvent. Ea prevede existența a două state românești, ca o condiție necesară pentru dobândirea independenței de stat a Republicii Moldova.” (“Literatura și Arta”, 11 iulie 1991)

Sneguriștii vechi și sneguriștii noi sunt o piedică în dorința sutelor de mii de moldoveni conștienți și cinstiți de a reuni teritoriul basarabean al Republicii Moldova cu România

Un alt element al snegurismului este tendința lipsită de clarviziune de a simula apartenența zonei transnistriene la Republica Moldova, de a face să pară adevărat că această zonă aparține Republicii Moldova, precum și tendința utopică de a simula soluționarea problemei transnistrene prin comisii de conciliere formate din negociatori neutri și negociatori din partea Federației Ruse și Republica Moldova. Timp de 30 de ani aceste comisii n-au fost în stare să găsească vreo soluție pentru reglementarea problemei transnistrene. Timp de 30 de ani risipim anii vieții în zadar. Problema transnistreană nu s-a putut rezolva nici prin așa-numita strategie 3D lansată de un participant la conflictul din zona nistreană a Republicii Moldova din primăvara-vara anului 1992, strategie susținută de cabinetul Greceanâi; nici prin așa-numitul Memorandum Kozak propus de Moscova Chișinăului la 17 noiembrie 2003 și respins de V. Voronin; nici prin așa-zisul pachet de măsuri pentru soluționarea problemei transnistrene, elaborat de Chișinău în 2006 și înaintat administrației de la Tiraspol pe 24 dec. 2008, respins de Smirnov; nici prin așa-numitul Acord de concesiune a zonei transnistrene propus de premierul Braghiș și tot de el retras, prin care numita zonă urma să fie dată în concesiune Federației Ruse pe o perioadă de 30 de ani, în schimbul unui ajutor financiar acordat de Federația Rusă Republicii Moldova în valoare de 100 milioane de ruble și anulării datoriilor Republicii Moldova față de furnizorii de gaze din Federația Rusă.

E momentul potrivit pentru a formula o întrebare: de ce până acum nu s-a găsit nici o soluție pentru rezolvarea problemei transnistrene? Pentru că simularea soluționării problemei transnistrene face parte dintr-o strategie perfidă ce favorizează menținerea Republicii Moldova în sfera de influență a Federației Ruse, pentru că simularea soluționării problemei transnistrene împiedică reunirea teritoriului basarabean al Republicii Moldova cu România, pentru că această strategie perfidă frânează aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O). Pentru că perfida strategie place tuturor factorilor de decizie de la Chișinău, Moscova și Tiraspol. Pentru că grupuri de șarlatani politici de pe ambele maluri ale Nistrului se folosesc de teritoriul transnistrean ca de un poligon de contrabandă și de atitudinea antiromânească și antiunionistă a locuitorilor transnistreni ca de o masă manevrabilă aducătoare de puncte împotriva concurenților electorali ai socialiștilor și comuniștilor. Acest fenomen distructiv s-a manifestat cu primele semne în anul 1991, când Mircea Snegur a pus la cale, prin modificarea Constituției, demiterea premierului unionist incomod Mircea Druc. În ziua demiterii lui M. Druc, 22 mai 1991, la Chișinău și-a făcut apariția un contingent de poliție/miliție din zona transnistreană necontrolată de Chișinău, având misiunea să ajute poliția de la Chișinău să potolească, prin violență, o eventuală revoltă populară de mari proporții provocată de demiterea abuzivă a premierul M. Druc. În ziua demiterii scandaloase pe strada care acum se numește Columna și pe alte străzi din Chișinău au fost parcate autobuzele cu care au fost transportate milițiile transnistrene din Tiraspol în Chișinău. Aceste autobuze aveau plăcute de înmatriculare din zona transnistreană necontrolată de autoritățile de la Chișinău.

Revenind la întrebarea formulată mai sus, continuăm răspunsul: nu s-a găsit nici o soluție pentru rezolvarea problemei transnistrene pentru că simularea soluționării acestei probleme se întemeiază pe principii contrare adevărului istoric și dreptului istoric, pentru că Chișinăul oficial ignoră, în mod conștient, procesul istoric prin care a trecut zona transnistreană și locuitorii ei de-a lungul anilor, neglijează faptul că teritoriul transnistrean niciodată nu a făcut parte din teritoriul Moldovei istorice, că locuitorii transnistreni (în majoritatea lor) au conștiință rusă de mare putere și sunt gata oricând să-și de-a sângele pentru interesele Rusiei, că locuitorii transnistreni încă în septembrie 1990 și-au proclamat independența față de R.S.S Moldovenească. Chișinăul oficial nu ia în seamă nici faptul că Republica Moldova nu-și poate exercita atributul de suveranitate asupra teritoriului transnistrean încă din momentul proclamării sale ca stat independent, nici datele plebiscitului din 17 septembrie 2006. Amintim, pe data de 17 septembrie 2006 în zona transnistreană s-a organizat un plebiscit recunoscut doar de Federația Rusă. Plebiscitul s-a desfășurat fără supraveghere internațională. Buletinele de vot cuprinzând două întrebări: 1. Doriți continuarea politicii independente și aderarea ulterioară la Rusia? 2. Considerați posibilă renunțarea la independența zonei transnistrene și intrarea ei ulterioară în componența Republicii Moldova? La prima întrebare s-au pronunțat prin “Da” 97,2% și prin “Nu” 04,9% din numărul total de participanți la plebiscit. La a doua întrebare s-au pronunțat prin “Da” 3,3% și prin “Nu” 94,9% din numărul total de participanți la plebiscit. Așadar, plebiscitul din 17 septembrie 2006, la care au participat 400.000 de locuitori cu drept de vot a exprimat voința locuitorilor transnistreni spre autodeterminare.

Sub masca așa-numitului program de soluționare a problemei transnistrene se ascunde tendința de a folosi în continuare zona transnistreană drept teritoriu de contrabandă și de a folosi populația transnistreană drept masă manevrabilă aducătoare de voturi suplimentare partidelor reacționare din Republica Moldova.

Tergiversarea soluționării problemei transnistrene este de fapt un paravan pentru ascunderea tendinței de a împiedica reunirea teritoriului basarabean al Republicii Moldova cu România, de a contracara aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și NATO, de a menține R. Moldova în sfera de interese a Federației Ruse.

Pentru Republica Moldova zona transnistreană/problema transnistreană e ca un pietroi atârnat special de gâtul unui înotător ca el să nu mai poată ajunge la mal.

Problema transnistreană este opera unor oameni buni ca Diavolul, devotați ca Iuda Iscarioteanul, sinceri ca Tartuffe, deștepți ca Oaia.

Este o mare greșeală că anumite instituții paneuropene susțin, prin diverse proiecte, zona transnistreană antieuropeană și că ele se solidarizează cu Republica Moldova în simularea soluționării problemei transnistrene. E mai mult decât o greșeală, e o lipsă totală de bun-simț. Rezolvarea problemei transnistrene nu trebuie încredințată nici șarlatanilor politici de la Chișinăul și Tiraspol neinteresați în soluționarea ei, nici unor organizații sau persoane cosmopolite din Occident sau din America care nu cunosc nici istoria poporului român, nici istoria Basarabiei, nici istoria evenimentelor din anii de răscruce pentru Basarabia (1988-1991), nici istoria zonei transnistrene, nici evoluția mentalității locuitorilor transnistreni de la 1917 încoace.

Problema transnistreană se poate rezolva și trebuie rezolvată pornind de la adevărul istoric. Ea se poate soluționa și trebuie soluționată printr-o înțelegere moldo-rusă, echitabilă, întemeiată pe Dreptul istoric și pe principiile Dreptului Internațional Contemporan.

În ceea ce privește rezultatele alegerilor parlamentare din iulie 2021, ele demonstrează:

• că cea mai mare parte dintre alegători din diasporă și din patrie s-a solidarizat cu apelul patriotic al președintelui Maia Sandu – „să ne unim ca să scăpăm de hoți corupți!”;
• că nu tot ce este socialist și comunist în părțile noastre și e și autoritate moralizatoare, că concurenții electorali socialiști și comuniști s-au folosit și de această dată de alegătorii transnistreni cu conștiință rusă de mare putere ca de o masă manevrabilă aducătoare de mandate pentru Partidul Socialiștilor din Republica Moldova – PSRM și Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – PCRM, că alegătorii transnistreni care au votat cu partidele reacţionare din dreapta Nistrului sunt „os din osul nostru, suflet din sufletul ostru, trup din trupul nostru” doar în imaginația unui vechi snegurist, specializat în meseria dezinformării și îndobitocirii oamenilor;
• că Partidul Hoțului a ajuns în Parlament cu ajutorul exclusiv al alegătorilor cu mintea în burtă;
• că ideea unității civice bazată pe minciună și fals și ideea privind unirea Republicii Moldova cu Federația Rusă, vehiculate de unii concurenți electorali, nu a avut priză asupra alegătorilor;
• că cea mai mare parte dintre alegătorii din autonomia găgăuză au votat și de data asta cu partidele reacționare din Republica Moldova;
• că și în acest Parlament au ajuns deputații ostili intereselor naționale ale moldovenilor, cu toate că, în ansamblu, teritoriului Republicii Moldova, elementul autohton moldovenesc constituie majoritatea populației;
• ca și de acum încolo, Republica Moldova, va fi pusă la cale de liderii găgăuzi cu conștiință rusă de mare putere, că minoritatea găgăuză continuă să se manifeste ca un cal troian construit și lăsat de ruși pe teritoriul Moldovei, pentru a apăra interesele expansioniste ale Rusiei, pentru a face rău moldovenilor, pentru a-i împiedica pe moldoveni să-și hotărască soarta conform cu adevărul istoric și dreptul istoric;
• că nu tot ce strălucește e aur, că partidele care se declară unioniste trebuie să se reorganizeze pe baze noi, și anume: să se asocieze într-un singur partid unionist și să se mobilizeze în vederea realizării unui scop unionist care poate fi înfăptuit;
• că din alegerile parlamentare din 11 iulie 2021 a rezultat o minoritate parlamentară cu serioase probleme de integritate morală și viziuni diametral opuse asupra problemelor de arzătoare actualitate pe care majoritatea parlamentară intenționează să le rezolve în perioada pentru care este ales Parlamentul, ca de exemplu: problema reformării justiției, problema eradicării corupției, problema modificării unor articole din Constituție, problema transnistreană, problema orientării politice și economice a statului și alte probleme de actualitate; minoritatea parlamentară de strânsură va fi o piedică în rezolvarea problemelor importante și în alegerea modului de a le rezolva.