
Atunci când vine vorba de Academia de Poliție avem obligația să nu ne mai mirăm de nimic. Dar standardele au coborât atât de mult încât și milițienii din anii ’50 ar păli de invidie. Dincolo de interminabilele scandaluri legate de plagiate, numiri și revocări din funcții, care mai de care cu iz penal, noul „Comandant” al academiei a reușit o performanță pe care nici măcar Andruță Ceaușescu n-a reușit-o deși era fratele comandantului suprem.

Noul comandant, Claudiu Chindriș, care nici domnia sa nu știe ce l-a recomandat să fie numit rectorul academiei, a reușit performanța să pună la dispoziție un conferențiar șef și comisar universitar la tabăra de instrucție Drajna, unde nu se mai întâmplă nimic de mai bine de 7 ani.
De ce a făcut asta Claudiu Chindriș? Ca să arate că este șmecher și că își poate bate joc de oricine. Că poate da ordine imposibil de executat doar pentru a șantaja și umili cadre didactice. Ce contează că acest comisar șef conferențiar universitar are 3 hotărâri judecătorești de la ICCJ și Curtea de Apel București care îi permit să continue să presteze activități didactice? Contează cumva că nici măcar sentința de condamnare în primă instanță nu îi interzice activitatea didactică? Ce contează că Mihai Marcoci nu se mai poate apăra în procesul aflat în faza de apel la ÎCCJ? Ce mai contează celelalte încălcări ale legii prin care s-a emis ordinul? Sunt „comandant” băi fraierilor, deci, fac ce vreau.

Specialiștii în resurse umane din MAI pe care i-am consultat ne-au confirmat că în cazul comisarului șef conf.uni.dr. Mihai Marcoci, prin punerea la dispoziție la tabăra Drajna, nu beneficiază de decontarea transportului sau de compensarea chiriei. Tot acești specialiști ne au confirmat că Legea 360/2002 privind statutul polițistului interzice punerea la dispoziție de așa natură încât să împieteze buna desfășurare a procesului penal.
Este hilar cum în România anului 2021 un conferențiar universitar și comisar șef primește niște atribuții absolut absurde cum ar fi verificarea modului în care sunt întocmite registrele de predare-primire a serviciului de pază, să coordoneze activități inexistente și să raporteze deficiențele constatate sau să verifice dacă agenții de pază respectiv instalatorul au caiete de pregătire profesională și dacă au scris pe aceste caiete. Și pentru asta ar trebui parcurși 5000 -5500 de km lunar suportând cheltuielile din buzunarul propriu. Zilnic ar trebui să petreacă aproape 8 ore pe drum ca să exercite maxim 15 minute aceste atribuții de a dreptul aberante. În timp ce în Academia de Poliție pregătirea de specialitate a polițiștilor se face prin angajarea unor persoane ca profesori asociați, cu cheltuielile suplimentare aferente, care nu sunt deloc de neglijat. Trebuie să menționăm că tabăra de instrucție Drajna are si un administrator – agent de poliție care activează acolo în regim permanent.
Pentru că așa zisul comandant interpretează că poți să dai ce atribuții vrei unui polițist pus la dispoziție, uitând că polițiștii sunt categorisiți și ei în agenți de poliție, ofițeri de poliție și chestori de poliție. Dar, dacă Chindriș vrea ce mai contează legea? Dăm ce atribuții vrem noi, pentru că la noi e puterea. Mai ales că Mihai Marcoci nu are niciun fel de plagiat, verificat fiind de o distinsă jurnalistă cu care se află într-un mediatizat proces penal. Probabil că așa zisa reformă în academie începe prin executarea celor care nu au plagiat. Deja începi să-ți pui problema dacă lt.col. Claudiu Chindriș este în deplinătatea facultăților mintale.
Sursele noastre din Academia de Poliție confirmă că ideea punerii la dispoziție i-a venit comandantului Academei de Poliție, în ziua de joi 16 septembrie după o întâlnire neprogramată cu o distinsă jurnalistă, care, în calitate de parte civilă, are un proces cu Academia de Poliție care are calitatea de parte responsabilă civilmente. Obiectul procesului este plata unor prejudicii morale de 100.000 lei.
Sursele noastre din mediul academic suțin că ministrul Lucian Bode este interesat să se aștearnă tăcerea cât mai repede asupra scandalului nepublicării tezei sale de doctorat la termenul limită impus de lege. Iar pentru asta este dispus să accepte orice fel de abuz, legalitate sau compromis, doar doar distinsa jurnalistă și prietena sa timișoreancă să nu mai amintească de acest scandal.
Cel mai probabil, un potențial plagiat în teza lui Bode va însemna sfârșitul carierei politice a acestuia. Pentru că, nu-i așa, de ce ți-ai secretiza teza cu o zi înainte ca termenul limită prevîzut de lege să expire? Și, mai ales, de ce ai refuza să-ți publici teza de doctorat pe site-ul universității, atât timp cât asta nu te împiedică să o publici tipărită la ce editură dorești. Dar despre toate acestea, vom prezenta în viitor mai multe detalii.
Sperăm domnule președinte Iohannis că nu veți mai accepta nominalizarea în nicio funcție publică a vreunei persoane asupra căreia planează suspiciuni concrete și consistente de plagiat! Îndrăznim să credem domnule președinte Iohannis că nu veți face pentru nimeni derogări de la celebra dumneavoastră declarație din iulie legată de plagiate. România nu își mai permite demnitari suspectați de plagiat care să fie șantajabili din dieferite zone.