15.8 C
București
marți, iunie 15, 2021

30 de ani de la Descoperirea Documentelor Securității în Râpa de la Berevoiești


de Cristian Botez, reporter special AntiMafia.ro

În două din fotografii, Cristian Botez dând la lopată și răscolind prin
documentele din râpă

Abia dacă aveam o lună de zile ca ziarist la România liberă. Pe 17
mai 1991 Tudor Artenie mă caută şi mă întreabă dacă a doua zi pot
să plec într-o deplasare. „Desigur!”. Pe 18 mai, la ora opt dimineaţa,
din faţa Casei Scânteii, împreună cu alţi 8-10 colegi de la ziar, in
frunte cu directorul Rl şi gazetarul de excepţie, Petre Mihai Băcanu,
plecam cu un microbuz spre comuna Berevoieşti, judeţul Argeş. 

Era începutul unei operaţiuni jurnalistice cu un uriaş ecou în viaţa
politică şi socială a României postdecembriste. Am publicat cu ceva
vreme în urmă , în săptămânalul, care între timp a dispărut,
TIMPUL.

L-am recuperat acum de pe www.ziaristionline.ro, site
marca Victor Roncea. Fotografia, în care apar şi eu, în fundal, cel în
bustul gol, aplecat deasupra fragmentelor de documente ale
Securităţii, a fost făcută de fotoreporterul Nicuşor Stan, pe atunci, la
Sportul. Lângă mine, în stânga mea, poate fi văzut Pascal Ilie Virgil,
ziarist şi fotograf de calibru, acum regizor de film.

La data de 18 mai 1991, şi în zilele următoare, SRI avea să intre în alertă
maximă, ca urmare a deconspirării unei misiuni proprii, nereuşite, de
distrugere a tone întregi de documente ale fostei Securităţi, dar şi ale nou
înfiinţatului Serviciu Român de Informaţii. Un grup de ziarişti de la
“România liberă”, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, descindeau pe 18
mai într-o văioagă de lângă comuna Berevoieşti, pe malul râului cu
acelaşi nume. Aici, sub un strat de pământ, turbă, frunze şi crengi,
fuseseră îngropate mii de dosare şi alte documente, marea lor majoritate
parţial arse.

Povestea documentelor

Povestea avea să înceapă, însă, cu aproape un an în urmă. În iunie 1990,
locotenent-colonelul SRI Nicolae Bordeianu primeşte ordin să distrugă
82 de saci plini cu documente ultrasecrete
, în special dosare informative.
Ulterior avea să se afle că multe dintre aceste documente proveneau din
zona artă, cultură învăţământ, din care aveau să provină o mare parte din
conducătorii României postdecembriste.

Procedura era ca tot materialul să fie trimis la Fabrica de Hârtie Scăeni,
judeţul Prahova, unde tonele de hârtii urmau să fie tocate şi reciclate.
Misiunea avea să fie compromisă în scurt timp de însuşi Bordeianu.
Însoţit de câteva cadre SRI, ofiţerul s-a deplasat iniţial spre Fabrica din
Scăeni, dar pentru că se făcuse târziu a hotărât să amâne manevra pentru
a doua zi, deturnând camionul cu exploziva încărcătură spre casa unei
rude de-a sale, din Berevoieşti. Aici, s-a pus, laolaltă cu subordonaţii săi,
pe ospătat şi băutură.
Între timp, nişte ţigani care treceau la ora aceea pe uliţă şi-au făcut de
lucru cu marfa din camionul parcat la poartă. Ţiganii au dat prelata la o
parte şi au furat patru saci cu documente fără să-i fi văzut careva.
A doua zi, Bordeianu şi ai lui, odihniţi şi nebănuind nimic în legătură cu
sacii din camion, au pornit-o, din nou, spre Scăeni. Aici, surpriză. La
recepţia mărfii, la cântar, reprezentantul fabricii de hârtie constată că
faţă de ce era înscris în documentele de transport şi ordinul de distrugere
lipseau vreo sută de kilograme de documente. Transportul a fost refuzat.
O altă variantă care a circula a fost că fabrica primise ordin de la
generali MAI Ion Suceavă şi Mihai Chiţac să nu mai distrugă documente
ale Securităţii.

Bordeianu intră în panică şi ia decizia să distrugă pe cont proproiu
documentele.
Se întoarce la ruda lui, Ion Scarlat, şi îi cere să-l ajute.
Tentativa de ardere într-un cuptor de pâine eşuează. Atunci, cunoscând
împrejurimile, conduce camionul pe malul pârâului Râuşor, într-o
văioagă parţial împădurită.

Îşi pune oamenii la săpat, îndeasă sacii acolo apoi încearcă să le dea foc.
Neavând răbdare, mascheză totul cu un strat superficial de pământ, astfel
ca totul să ardă mocnit şi părăseşte zona. Ceva mai târziu, un cioban
însoţit de un copil observă fumul. Cei doi răscolesc şi dau de hărtii.
Ciobanul nu ştia carte, dar copilul desluşeşte pe o frântură de foaie
„Strict secret”. Între timp, mişcate de vânt, mai multe hârtii ajung în
pârâu şi sunt purtate la vale. În câteva ore, mai multe documente aveau
să ajungă în mâinile unor localnici.

Ceva mai târziu lt.col Bordeianu aduce cu camionul de la Mina
Câmpulung turbă, cu care acoperă groapa cu documente. Misunea este
bifată ca îndeplinită. Şi, pentru un timp, se aşterne linştea.
În toamnă, însă, un învăţător din Berevoieşti intră în posesia unor
documente sustrase din camionul SRI, în „seara ospăţului”. Învăţătorul îl
sună pe Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului “România liberă” şi îi
comunică descoperirea.
La scurt timp are loc o primă descindere jurnalistică a ziarului, pe atunci,
vârful de lance de luptă împotriva fostei nomenclaturi comuniste
instalată în fruntea ţării ca şi împotriva fostei Securităţi deghizate în
SRI-ul condus de Virgil Măgureanu.

Din nefericire, ziariştii găsesc pământul îngheţat bocnă, astfel că
operaţiunea de cercetare este amânată pentru primăvara următoare.
Cu camionul la “groapa” SRI

Pe 18 mai 1991, o mână de ziarişti de la “România liberă” – semnatarul
acestui articol împreună cu Tudor Artenie, Roxana Iordache, Pascal Ilie
Virgil, Radu Creangă, Răzvan Ion, Andrei Antică și Eugen Flencheş

ajungeau, cu un camion al redacţiei, pe un drum forestier extrem de
dificil până la „groapa” SRI.

Imediat, zona s-a transformat într-o mică tabară de dezgropare şi
recupereare a preţioaselor documente pe care SRI încercase să le
distrugă. Operaţiunea jurnalistică s-a întins până pe 21 mai şi a fost
coordonată de Petre Mihai Băcanu
.

Au fost scoase de sub tonele de pământ şi turbă mii de documente ale
Securităţii
. Deşi, mai târziu, într-o luare de poziţie penibilă, SRI afirma
că „ponderea materialelor aflate în cei 82 saci o deţineau diferite
documente fără importanţă operativă”, ce avea să fie scos la iveală se va
fi dovedit de importanţă covârşitoare.

Petre Mihai Băcanu avea să scrie, la un moment dat, în “România
liberă”, rememorând evenimentele acelor zile:

În 18 mai 1991 am întreprins primele săpături. În stratul de steril adus
de Bordeianu de la Mina Câmpulung (zece basculante) am săpat o zi la
un fel de puţ, dând la câţiva metri de primul “filon” al “zăcământului”
Securităţii. Surpriză: am găsit alături de documente de dinainte de 1989
şi altele din 1990, de la PNL și PNŢ-CD. Certificau participarea noilor
sereişti la mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii.
Un document datat 18 mai 1990 dezvăluia urmărirea din oră în oră a
“obiectivelor”. Era evident ca poliţia politică îşi continua activitatea. În
rest, dosare ale disidenţilor, ale celor urmăriţi pentru convingeri
religioase. Era evidentă încercarea de a şterge urmele, vieţile unor
oameni fiind îngropate a doua oară”.
Şi continua: “Am dat de plicuri cu sigla SRI, de alte note informative
privind “activităţile” din Piaţa Universităţii, interceptări telefonice
(Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Dan Deşliu, Ştefan
Augustin Doinaş). Stenograma convorbirilor telefonice ale obiectivului
“Tulceanu” – Andrei Pleşu – cu pictorul Sorin Dumitrescu s-a păstrat
aproape intactă
”.

SRI află de toată tărăşenia şi autorităţile se pun în mişcare. Aveau de-a
face cu începutul unui imens scandal. O operaţiune ultrasecretă fusese
deconspirată de ziarişti şi, mai ,mult, aceşti intraseră în posesia
documentelor care îi incrimanu pe noii securişti.
Procurorul militar Mircea Levanovici (în prezent, pensionat), un “om de
casă
” al Securităţii, este desemnat să se ocupe de caz. Pe 20 mai îşi face
apariţia la locul săpăturilor. Criminaliştii de la Poliţia Argeş, care îl
însoţesc, fac fotografii, iar Levanovici întocmeşte un Proces-verbal de
constatare.

În râpă se observă mai multe puncte unde s-a săpat recent. Atât în râpă
cât şi pe malurile acesteia, se observă resturi ale unor publicaţii şi bucăţi
de hârtie, parţial carbonizate, impregnate de umezeală… Din investigaţii
rezultă că în zonă s-ar fi deplasat, la data de 18.05.1991, mai multe
persoane de la ziarul <România liberă>, care au făcut săpături în râpă”
.

A doua zi Levanovici revine şi reia ancheta. Face cu greu faţă situaţiei,
pentru că zona fusese invadată de zeci de ziarişti din toată zona presei,
de la ziare şi agenţii de ştiri, la radio şi televiziune. O mare parte dintre
documentele scoase la iveală intră în custodia Poliţiei şi Parchetului
Militar.

Multe altele intră, însă, pe mâna ziariștilor. Ani de zile, după aceea, în
presa românească aveau să apară sute de dovezile despre activitatea
Securităţii ceuaşiste, dar şi despre practicile de poliţie politică cultivate
şi puse în practică de regimul condus de Ion Iliescu.
Procurorul Mircea Levanovici s-a căznit să întocmească un dosar de
cercetare penală, prin care toţi ziariştii implicaţi în operaţiunea
Berevoieşti
“să fie traşi la răspundere”. Evident că soluţia dată a fost de
Neîncepere a Urmăririi Penale.

O comisie fără putere

După câteva luni, în Parlament, a fost Înfiinţată Comisia de Anchetă
Berevoieşti. În raportul final, finalizat la 16 octombrie 1992, scrie,
printre altele: “Niciunul din cadrele Securităţii, implicate direct sau
indirect în cazul Berevoieşti, nu a mărturisit adevărul
”.
Precum şi: “Cazul Berevoieşti a fost un moment din multele acţiuni de
destabilizare şi diversiune ale perioadei de după Revoluţie”.

În 1991, directorul SRI, supranumit “şarpele cu ochelari”, i-a catalogat
stupizi şi neghiobi” pe oamenii lui Bordeianu, care au pus la cale
transportul la Berevoieşti, iar în 2006, într-o emisiune TV spunea “Cazul
Berevoieşti ne-a umplut de ruşine pe toţi
”.

Contactat telefonic de semnatarul acestui articol şi participant la acele
evenimente, Virgil Măgureanu a refuzat să facă vreun comentariu, dar
nu a negat nimic din ce a declarat, în timp, despre caz.

Mircea Levanovici, procurorul militar care a anchetat cazul Berevoieşti,
este pensionat. Întrebat de autorul acestui articol cum vede acum acele
evenimente fostul şef al Serviciului urmăriri penale din cadrul Direcţiei
Parchetelor Militare
a declarat:

A fost un caz ca oricare altul, dar, totodată, foarte ciudat. Nu am avut
mijloacele necesare să fac cercetarea la faţa locului, în condiţiile în care
solicitasem, de exemplu, militari care să sape în groapă, şi nu primisem.
În cele din urmă, am beneficiat şi eu de efortul ziariştilor. Mai mult. Îmi
amintesc că documentele ridicate de acolo le-am transportat la locul de
depozitare cu camionul “României libere”, iar pe sigiliul pus pe uşa
camerei respective am semnat şi eu și domnul Petre Mhai Băcanu… Nu
a existat nicio presiune din partea autorităţilor, cel mult una mediatică.
Cazul a fost preluat de un coleg de-al meu
”.

Toate documentele recuperate din groapa de la Berevoieşti au fost
clasificate şi microfilmate, de opreaţiune ocupându-se generalul (acum
în rezervă) Dan Voinea, fost Procuror general al Parchetelor Militare.
Toate documentele se află în arhiva Parchetului Militar General.
Generalul Voinea a declarat autorului acestui articol: “Eu am primit
documentele de la comisia Parlamentară care s-a ocupat de Berevoieşti.
Mai apoi, toate acestea au fost conexate la Dosarul mineriadelor. Din
păcate, nefinalizat. Ulterior am microfilmat şi clasificat fiecare fragment
recuperat de la Berevoieşti. O muncă de aproape doi ani. În 2008, eu am
predat toată arhiva la Secţia Parchetelor Militare, dar am înțeles că o
parte din dosar a ajuns şi la nişte procurori civili. Nu cunosc amănunte
despre acest lucru. Este păcat că acele evenimente de la Berevoieşti, ca
şi altele postdecembriste, cu o mare încărcătură criminală şi de o mare
importanţă istorică, nu au putut fi elucidate
”.

Articolul precedentBătrânul și Politica Basarabeană
Articolul următorCe-i cu noi?

Articole similare

Retele de socializare

22,059FaniÎmi place
2,809CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele aparitii