Nu știu dacă să îi acuz pe unii din România de prostie sau de ticăloșie. Dacă e prostie, se mai poate vindeca. E nevoie doar de o bibliotecă citită. Problema e să nu fie ticăloșie. Ivan Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului, care acum mai mult e prezentat drept Ion Ceban, vine prin România și se laudă cu acordurile semnate de el cu diferite autorități locale. La Buzău a fost primit aproape ca un șef de stat. Mai lipseau să cânte imnurile și Garda de Onoare să fie prezentă
Știți ce înseamnă aceasta? Înseamnă o lovitură puternică dată celor care cred în ideea românismului. Aceasta poate dă de înțeles faptul că România sprijină forțele pro-ruse de la Chișinău. Bineînțeles că actuala guvernare de la București nu face acest lucru, însă propaganda rusă profită de aceste greșeli, care sper să fie greșeli, ale unor administrații locale. Mai dureros e faptul că Ivan Ceban a fost și în centre universitare precum Brașovul. Centru universitar unde există o mare comunitate de basarabeni. Asociațiile studenților basarabeni sunt foarte active și prezente în viața acestor comunități. Cel puțin cea din Brașov este foarte activă.
Nu cred că au fost consultați în această privință. Pentru că atunci ar fi știut cine este acest Ivan Ceban. Este adevărat că nu am pretenții nici la cei declarați pro-europeni sau chiar pro-români. De la Iurie Roșca încoace nu mă mai aștept la nimic de la politicienii basarabeni.
Însă nici chiar așa. Eu nu spun că nu trebuie făcute proiecte în comun, ba din contră. Însă trebuie văzut cu cine le faci și unde merg banii. La fel cum trebuie văzut cum este prezentat proiectul peste Prut. Pentru că de foarte multe ori oamenii nici nu știu că România este implicată în proiectul respectiv. Haideți să fim mai pragmatici și realiști în relațiile cu „frații roșii” de pe ambele maluri ale Prutului.
un articol semnat Paul Szasz Sebeș, redactor AntiMafia.Ro