17.8 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Primii pași către o opoziție reală la Gorj

ninohttp://www.pandurul.ro/primaPagina/2014-03-05

Forţa Civică cere demisia liberalilor gorjeni
Ultima ora

Preşedintele Forţa Civică Gorj, Ion Săvoiu, a cerut astăzi liberalilor care au ocupat funcţii cu susţinerea USL să îşi asume intrarea în opoziţie şi să demisioneze. „În Gorj, județul premierului Victor Ponta, liberalii ar fi trebuit să dea tonul demisiilor din funcții publice, la nivel național. PNL Gorj ar fi trebuit să fie prima organizație care își urmează președintele Crin Antonescu, retrăgându-și membri numiți politic în funcții publice. Mai mult, era de datoria PNL Gorj să se angajeze într-o opoziție reală față de foștii lor parteneri de guvernare”, a declarat Săvoiu.

Liderul Partidului Forţa Civică Gorj susţine că „decizia liberalilor gorjeni de a continua coabitarea cu PSD, la conducerea județului, este de natură de a îndepărta și mai mult omul de rând de politică și de politicieni”.

Săvoiu consideră că liderul PNL Crin Antonescu a dat ieri dovadă de „onoare şi bun simţ”, demisionând de la şefia Senatului, model care ar trebui urmat şi la Gorj. „Din respect față de gorjeni și față de valorile esențiale ale democrației, Filiala din Gorj a Partidului Forța Civică adresează conducerii PNL Gorj, în mod public, un firesc apel la onoare și bun simț”, a menţionat Săvoiu.

2014-02-28-2943 2014-02-28-2944 2014-02-28-2945 2014-02-28-2946 2014-02-28-2947 2014-02-28-2948 2014-02-28-2949 2014-02-28-2950 2014-02-28-2951 2014-02-28-2952 2014-02-28-2953 2014-02-28-2954 2014-02-28-2955 2014-02-28-2956 2014-02-28-2957 2014-02-28-2958 2014-02-28-2959

Articole similare

Ultimele aparitii