4.9 C
București
sâmbătă, decembrie 14, 2024

Fuse și se duse ! Oltean am fost, oltean sunt încă

Biroul senatorului Valer Marian

Circumscripția electorală nr.32 Satu Mare

Colegiul nr. 1

 

                                           DECLARAȚIE DE PRESĂ

Adevărata față a Puiului (Oltean) Vulpii (Ardelean)

DE CE A FOST SCHIMBAT DIN FUNCȚIE ȘEFUL SERVICIULUI SECRET AL MAI

Opinia publică a aflat luni pe înserate, din Monitorul Oficial, că premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcție pe șeful Departamentului de Valer-Marian-senator-PSD-de-Satu-MareInformații și Protecție Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), chestorul de poliție Gelu Oltean, având rang de secretar de stat, la cererea vicepremierului pentru securitate națională, ministrul de Interne Gabriel Oprea. Nici premierul Ponta nici vicepremierul Oprea și nici schimbatul Oltean nu au oferit vreo explicație până în prezent. Șeful Guvernului a afirmat laconic aseară la un post de televiziune că nu are nimic de reproșat chestorului Gelu Oltean și că l-a eliberat la cererea vicepremierului Oprea, urmând să primească alte însărcinări în cadrul MAI.

Realitatea este însă cu totul alta. Chestorul Oltean a fost tras pe linie moartă cu circa o lună în urmă când vicepremierul Gabriel Oprea l-a chemat de urgență la cabinetul său și i-a comunicat că va preda conducerea operativă a DIPI locțiitorului său Gheorghe Nicolae, transferat de la SRI, unde a avut gradul de colonel. Totodată, vicepremierul Oprea i-a spus că începând din ziua respectivă va sta permanent în timpul programului de lucru într-un birou situat lângă cabinetul său. În momentul în care a fost invitat telefonic la cabinetul ministrului Oprea, chestorul Gelu Oltean se afla la o întâlnire cu chestorul Terente Merce, consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Traian Băsescu, cu care se află în relații de amiciție și de cooperare informativă de aproape un deceniu. Acest Terente a fost șeful SIPI Bihor și locțiitor al șefului Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI), în ultimii ani de șefie ai chestorului Virgil Ardelean, cu care se află în relații foarte apropiate, ca și Gelu Oltean dealtfel. Oltean a plecat grăbit de la întâlnire, dar a întârziat circa 30 de minute față de ora fixată de vicepremierul Oprea. Întâlnirea dintre chestorii Oltean și Merce a avut loc în plin scandal Bercea Mondial, referitor la care există indicii că a fost orchestrat cu ajutorul serviciului secret al MAI și a născut bănuieli că demisul Oltean a fost implicat în scurgerea unor informații către Palatul Cotroceni și în distrugerea unor interceptări audio-video, care se refereau la președintele Traian Băsescu. În ultimele zile au apărut speculații că ”bătrânul de la Cotroceni” invocate de procurorul Eugen Iacobescu ar putea fi consilierul prezidențial Terente Merce.                                                  Originar din Cluj Napoca (ca și mentorul și protectorul său) și poreclit ”Puiul Vulpii”, Gelu Oltean își datorează întreaga carieră profesională din ultimele două decenii chestorului Virgil Ardelean, zis Vulpea, cunoscut drept cel mai viclean și longeviv șef al serviciului secret al MAI (1999-2006). Ardelean l-a promovat șef al SIPI Cluj și l-a sprijinit ulterior să devină atașat de interne în Italia, șef al Direcției Cancelarie din DGIPI (respectiv șef de cabinet al șefului DGIPI și șef al ofițerilor acoperiți ai serviciului secret al MAI) și, în fine, director general al DIPI.

Gelu Oltean a fost promovat șeful DGIPI de fosta guvernare PDL-UNPR-UDMR și nu numai că a fost menținut în funcție de guvernarea USL, dar a fost înălțat în grad și în rang. Oltean a fost numit șef interimar al DGIPI în cursul lunii aprilie 2012 sub Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu de către ministrul de Interne Gabriel Berca, la recomandarea chestorului Virgil Ardeleanu, cu concursul cuplului proprezidențial Elena Udrea-Dorin Cocoș și cu girul președintelui Traian Băsescu.

În data de 21 mai 2012, după preluarea guvernării de către USL, în calitate de senator PSD, i-am adresat a amplă interpelare ministrului de Interne Ioan Rus, prin care i-am solicitat, printre altele, și demiterea și tragerea la răspundere disciplinară și penală a șefului DGIPI, comisarul șef Gelu Oltean, arătând că foști subalterni ai acestuia îl acuză de implicare în favoarea președintelui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009, de încălcare a legii siguranței naționale și de afaceri dubioase cu cetățeni români și străini. Ministrul Rus nu mi-a răspuns însă la interpelare, iar în cursul lunii respective l-a definitivat pe Oltean în funcția de șef al serviciului secret al MAI. Nu este un secret că Rus, clujean și el, este un prieten vechi, apropiat și devotat al chestorului Ardelean (pe care îl alintă ”Căruntul”), cu conotație de înțelept. Ardelean se laudă inclusiv că ministrul Ioan Rus ar fi creația sa și ceva adevăr există la mijloc dacă avem în vedere relația sa cordială cu președintele Traian Băsescu din ultimii ani.

În cursul campaniei pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 în spațiul online a apărut un amplu și detaliat material la adresa șefului DGIPI, Gelu Oltean, intitulat ”Armaghedon 0215. Informații despre rețeaua coruptului gelu Oltean, șeful DGIPI”, în care i se aduceau grave și multiple acuzații de corupție, de abuz în serviciu și de încălcare a legii siguranței naționale. Cea mai gravă acuzație era că, în perioada în care a deținut funcția de șef al Direcției Cancelarie din DGIPI ar fi livrat permanent date actualizate din arhiva electronică a serviciului secret al MAI firmei private de protecție și pază a chestorului (rez.) Virgil Ardelean, SC Arvifox Mision Security SRL, cu punct de lucru la sediul firmei lui Ion Țiriac din București, lângă Ambasada Chinei. Conform materialului invocat, chestorul Ardelean ar fi primit anterior baza de date a DGIPI de le fostul său subaltern Gicu Păcurar, originar tot din Cluj Napoca. Interesant dar și suspect vizavi de legea siguranței naționale, este faptul că la firma privată a chestorului Ardelean activează foarte mulți foști șefi și ofițeri acoperiți de la DGIPI. În anul 2010, întrucât șeful de atunci al DGIPI, comisarul șef Cornel Șerban, a sesizat scurgerea de informații din serviciu către Virgil Ardelean și de la acesta spre Elena Udrea și Traian Băsescu, Gelu Oltean a oferit informații compromițătoare despre acesta procurorului șef DNA, Daniel Morar, și procurorului șef de secție Doru Țuluș, ambii originari din Cluj Napoca, și, profitând de calitatea sa de șef de cabinet al șefului DGIPI a înlesnit procurorilor instalarea de tehnică de interceptare în cabinetul acestuia. Atunci, pentru a putea fi schimbat din funcție, comisarul șef Cornel Șerban a fost reținut 24 de ore de către procurorii anticorupție în dosarul Puiu Popoviciu.

În pofida acestor acuzații grave, după câștigarea alegerilor parlamentare de către USL, premierul Ponta a transformat DGIPI în departament și l-a ridicat pe șeful acestui serviciu secret la rang de secretar de stat. Mai mult, drept recunoștință pentru serviciile aduse, la sugestia premierului Victor Ponta și la propunerea ministrului de Interne Radu Stroe, în cursul anului 2013, a fost avansat la gradul de chestor și a primit două stele, una de Ziua Poliției și una de Ziua Națională. În toamna anului 2013, Gelu Oltean a avut tangență cu tenebroasa afacere a contractului de 263 de milioane de euro, încheiat de obscura până atunci firmă clujeană EnergoPower & Gas cu Hidroelectrica, în care au fost arestați și trimiși rapid în judecată pentru o mită de 1,4 milioane de euro consilierul ministrului delegat pentru Energie, Ioan Mihăilă, și directorul commercial al Hidroelectrica, Eugen Brădean. A fost cel mai fabulous contract din istoria Hidroelecrica și, potrivit unor ofițeri de informații, avea drept scop și asigurarea de fonduri pentru campania prezidențială din această toamnă. Energo Power & Gas este o firmă paravan pentru afaceri cu energie controlată de chestorul Virgil Ardelean, fiul acestuia Alin fiind până relativ recent principalul asociat și patronul de facto al acesteia. Poate ne spune mai multe un alt clujean, Geoge Maior, directorul SRI, finul lui Rus și amic cu Ardelean. Mai ales că în data de 26 octombriei 2013 presa și unele servicii l-au imortalizat pe șeful DGIPI Gelu Oltean în incinta aeroportului Cluj Napoca, în timp ce îl prelucra informativ pe Rareș Cristea, administratorul și asociatul paravan al firmei Energo Power & Gas, care tocmai aterizase de la București, unde fusese citat și audiat în ziua precedentă la DNA. În ziua respectivă, alături de alți oficiali clujeni (președintele Consiliului Județean, prefectul județului, vicepreședintele regional al PSD, Ioan Rus, ș.a.), chestorul Oltean era prezent la aeroport pentru a-l întâmpina pe premierul Victor Ponta, care fusese invitat și era așteptat la inaugurarea noii piste a aeroportului, dar n-a mai venit din cauza protestelor anunțate la adresa sa.                                                     Gelu Oltean a scăpat până acum basma curată grație protecției asigurate de binefăcătorul său interesat Virgil Ardelean și de relațiile transpartinice asigurate de acesta, îndeosebi cu fostul ministru de Interne de la PSD Ioan Rus, cu fostul ministru de Interne de la PDL Vasile Blaga, cu fostul consilier prezidențial și ministru PDL Elena Udrea și cu fostul senator PNL Norica Nicolai, actualmente europarlamentar, iar mai nou, chiar cu premierul Victor Ponta. Consider ca a venit vremea ca Oltean să răspundă și, în acest sens, solicit DNA, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și SRI să facă lumină asupra acuzațiilor de corupție, de abuz și de încălcare a legii siguranței naționale lansate la adresa sa. Totodată, este un moment potrivit să fie luat la întrebări și cel mai vechi locțiitor al lui Oltean, chestorul Zărnică Nelu, despre care șefi ai unor structuri de informații din județul Brașov spun ca are multe bube penale. Acest Zărnică fost șeful SIPI Brașov și trebuia schimbat din funcție după un control de fornd, dar a fost salvat de Oltean, care l-a promovat în 2012 în funcția de șef al Direcției de Informații din DGIPI, iar în 2013 a fost avansat chestor și a fost numit locțiitor al șefului DGIPI pe probleme de autoprotecție. Zărnică este acuzat că a fost implicat inclusiv în retrocedări imobiliare frauduloase, îndeosebi pe raza stațiunii Poiana Brașov, de unde au profitat și unii șefi ai săi. Pentru a veni în sprijinul organelor de anchetă anexez o amplă și detaliată informare privind cariera profesională și infracțională a demisului Gelu Oltean, întocmită de ofițeri care au deținut funcții importante în DGIPI, care mi-a parvenit în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 și care conține date în plus față de materialul apărut în presă, sub formă de Armaghedon.

 

Cluj Napoca      29.07.2014

 

Senator independent 

                                                 Valer Marian

 

Despre Gelul Oltean aflați amănunte spectaculoase în fișierul de mai jos :

 

informare gelu oltean

informare gelu oltean-001 informare gelu oltean-002 informare gelu oltean-003 informare gelu oltean-004 informare gelu oltean-005 informare gelu oltean-006 informare gelu oltean-007 informare gelu oltean-008 informare gelu oltean-009 informare gelu oltean-010 informare gelu oltean-011 informare gelu oltean-012 informare gelu oltean-013 informare gelu oltean-014 informare gelu oltean-015 informare gelu oltean-016 informare gelu oltean-017

Articole similare

Ultimele aparitii