17.8 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Apel Stăruitor și Disperat! Profesorul Mircea Vintilescu – Mesaj pentru România!

Articol semnat de prof.univ.dr. Mircea Vintilescu, senior-editor AntiMafia.Ro, realizatorul Emisiunii „Vama Verde” – Anti Mafia TV

Tăcerea și îndurarea terfelirii demnității cetățeanului român care mai este și cetățean european, reprezintă nu numai un consimțământ dat în alb tuturor cârmuitorilor noștri, dar și o cauționare de către noi al tuturor celor care astăzi te sfidează, te înjosește și te marginalizează chiar în colectivitatea în care tu trăiești.

Resemnarea sau neimplicarea responsabilă a TA te face părtaș la toate deciziile aberante care sunt luate de către toți guvernanții și demnitarii noștri, pe care noi, din lipsă de educație civică îi lăsăm să facă tot ce vor ei și nu tot ce trebuie să facă în folosul țării și al cetățeanului român.

Pentru a fi un bun cetățean cu o adevărată vocație europeană și o bună educație civică specifică acestui secol, trebuie ca fiecare dintre noi să ne implicăm în toate problemele privind formularea și luarea deciziilor care vizează existența noastră, a copiilor și nepoților noștri.

Trebuie ca fiecare dintre noi să ne facem timpul necesar pentru a ne implica și mai ales de a participa activ, constant și responsabil atât la viața comunității în care noi trăim, la binele întregii populații, cât mai ales la prosperitatea și progresul întregii țări.

Numai printr-o solidaritate și implicare civică constructivă și mai ales prin participarea noastră activă și responsabilă la toate treburile țării vom putea spera să fim ascultați și să putem a îndrepta din fașă toate lucrurile prost gândite de către cârmuitorii noștri ce vin în defavoarea și pauperizarea tuturor cetățenilor români.

Fiți încrezători și mai ales curajoși dragi cetățeni căci totul se poate îndrepta, începeți chiar de astăzi să vă organizați în grupuri, în care debutul vostru civic trebuie să pornească de la o bună educare cetățenească a fiecăruia dintre noi, maturi sau tineri, aceasta fiind acum o datorie sacră și de mare cinste a noastră care va fi evocată și apreciată ca atare de către toți urmașii noștri.

Cu Dumnezeu Înainte și să dăm dovadă de înțelepciune, gânduri bune! Numai așa succesul va fi de partea voastră.

P.S. Vă rog să distribuiți acest mesaj cât se poate de mult, iar autoritățile statului să conștientizeze că cetățeanul român a înțeles foarte bine semnificația din prima strofă a Imnului nostru Național: ”Deșteaptă-te Române!”.

Articol semnat de prof.univ.dr. Mircea Vintilescu, senior-editor AntiMafia.Ro, realizatorul Emisiunii „Vama Verde” – Anti Mafia TV

Articole similare

Ultimele aparitii