VIDEO. Tatăl primarului din Mangalia a încercat să oprească o acțiune a Poliției

Hits: 28

Tatăl primarului din Mangalia a încercat să oprească o acțiune a Poliției

Tatăl primarului din Mangalia, înregistrat când încerca să oprească o acțiune a Poliției împotriva unui comerciant care nu avea autorizație. Radu senior: ”V-am spus, da, sunt tata lu* domnu* primar”. Polițist: ”Care primar?”. Radu senior: ”Păi, da* care? Câți primari are… Dumneavoastră nu știți că e un singur primar?”. Obiectul intervenției: ”Să vă zic să-l lăsați în pace.”. Mai multe detalii aici: https://www.ordinea.ro/video-tatal-primarului-din-mangalia-a-incercat-sa-opreasca-o-actiune-a-politiei/

Publicată de Ordinea.Ro pe Joi, 27 iunie 2019

De ieri, circulă pe Facebook o filmare video, care surprinde un dialog între un personaj care se recomandă a fi tatăl primarului din Mangalia, Radu Cristian, și un reprezentant al Poliției (naționale). Din imagini, se observă că cel dintâi coboară dintr-un autoturism, pe care l-a parcat în imediata apropiere a unei treceri de pietoni, probabil pe o stradă centrală din municipiul Mangalia. ”Domnule, eu știu că dumneavoastră nu aveți dreptul să faceți așa ceva (referitor la acțiunea de control – n.r.), pentru că sunteți de la circulație” – i se adresează bătrânul polițistului. Intuim din imagini că polițistul este cel care a filmat discuția, cel mai probabil cu un telefon mobil. ”În primul rând, cine sunteți dumneavoastră” – a ripostat omul legii. ”V-am spus. Da, sunt tata lu* domnu* primar” – răspunde bătrânul. Aparent surprins, omul legii întreabă: ”Care primar?”. ”Păi da* care? Câți primari are…, dumneavoastră nu știți că e un singur primar?” – a venit răspunsul bătrânului. Ulterior, acesta a lămurit că este tatăl lui Cristian Radu, primarul Mangaliei.

Din dialogul celor doi, se degajă ideea că polițistul implicat în acțiunea specifică funcției sale, de polițist de ordine publică, se pregătea să confiște marfa expusă spre vânzare dintr-un punct de comerț stradal neautorizat. Venind în sprijinul comerciantului, tatăl primarului precizează în materialul filmat că ar exista o autorizație emisă de Primăria Mangalia. ”[Autorizația – n.r.] e făcută. V-am spus că se duce și o ia. Nu v-am spus că o are făcută, că a dat telefon?”. Bătrânul recunoaște că este prietenul comerciantului, iar la întrebarea polițistului de a lămuri ce anume dorește cu intervenția sa, acesta răspunde: ”Să vă zic să-l lăsați în pace, să nu încărcați marfa, că se strică”.

Filmarea se încheie cu momentul în care polițistul constată că tatăl primarului a parcat autoturismul neregulamentar, cerându-i să prezinte actele, în vederea aplicării unei sancțiuni contravenționale.

sursa Adrian Cârlescu – ordinea.ro

Puteți susține AntiMafia.ro făcând o donație. Vă mulțumim!
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ludovic, ești o dezamăgire! Și nici măcar nu ești clovn!

vin iun. 28 , 2019
Hits: 28 Am sperat că modelul politic medieval, ai cărui exponenți se situau pe partea social-democrată, a apus după 26 mai. Acel new wave politic, atât de așteptat, s-a oprit în arșița metehnelor arhaice de partid. Liberalismul, unica doctrină deschisă noului, unica doctrină ale cărei principii secundare sunt adaptabile, fără a știrbi din principiile de bază, are acum parte de […]

REVOLUT BUSINESS