Mărturii din interiorul sistemului
Se trage dintr-o familie de boieri gorjeni. În anii ’70 a fost ofițer de informații “D”coordonator pe America de Nord la UM 0920/V2 (UM 0201, după1978), Departamentul de Informații Externe al Securității. A lucrat acoperit la New York, ca “cercetător” la Instiutul de Studiu al Conjuncturii Economice Mondiale cu numele conspirativ “Anton Traian”. A beneficiat și de acoperire diplomatică, reprezentând statul român peste hotare. A avut pe mână dosarele de cadre ale multor demnitarii post-decembriști, aflați la început de carieră în deceniul șapte. Este vorba despre “externiștii” care au preluat România după căderea regimului comunist : Meleșcanu, Baltazar, Goriță, Liviu Turcu, Nicolae Ropotean, Lazăr Comănescu, Bogdan Marinescu. A avut colegi celebri : generalii DIE/CIE/SIE Ilinoiu, Irinoiu, ministrul Gheorghe Tinca, filosoful Cărtărescu. A supervizat și derulat misiuni externe secrete despre care nici astăzi nu vrea să vorbească. După fuga lui Ion Mihai Pacepa, a fost tras pe linie moarta în MAE, apoi a lucrat în mai multe firme de comerț exterior (Chimimport) și în bănci. Are o memorie impresionantă și o biografia pe măsură, strâns legată de lumea financiar-bancară. A fost martorul decăderii și renașterii sistemului bancar românesc post-decembrist. A lucrat în Ministerul Finanțelor, a fost director de direcție în cadrul BankCoop, la banca Albina, banca Agricolă. A avut funcția de consilier bancar la Bancorex în timpul președinției lui Dan Pascariu, lucrând cot la cot cu Rodica Vlad – șefa Serviciului operațiuni bancare și cu Augusta Horotan – soția spionului Horotan de la New Yok. Andrew Arthur Littawer, unul dintre consilierii americani trimiși de Departamentul Trezoreriei al USA (bănuit de DIE că ar fi ofițer CIA încă din 1973 pe când lucra la firma BestFriend) la Bancorex, spune despre el că era trimis de Securitate să-l supravegheze. Când a început să vorbească despre vremurile de glorie ale comunismului, a fost călcat în picioare. Înjurat, bătut de foști procurori și polițiști, internat în spital pentru intimidare, “bancherul Emil” nu s-a lăsat. În 2012, la vârsta de 63 de ani, a terminat a treia facultate la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. Vorbește mult, alambicat, aparent fără rost. După câteva fraze îți dai seama că toate se leagă, că nimic nu este întâmplător. Este vorba despre Emilian Traian Andreescu, fost ofițer acoperit DIE în anii ’70 la ONU. Mărturia sa despre “banca Patria” este o telenovelă financiar- bancară, derulată după 1990 cu distribuție pestriță : securiști, bancheri, jurnaliști, miniștri, președinți, generali, americani, impostori ș.a.m.d.
Ajutor tovărășesc de la chinezi
“ Situația a fost următoarea : în 1996 (iulie), eram consilierul președintelui Bancorex. Eram consilier încă de pe timpul lui Dan Pascariu. Erau grave probleme cu balanța de plăți externe. Nu mai era valută. Nenorocire.Tovarășii chinezi, datorită relației personale dintre Ion Iliescu și prim-ministrul chinez (fuseseră la Moscova împreună), au decis să ne ajute. Au făcut un gest frumos. L-au invitat pe tovarășu’ Iliescu în China – ca președinte al României – dar unul dintre principalele documente ce urmau să fie semnate, se referea la un depozit bancar de o sută de milioane de dolari pe care tovarășii chinezi urmau să le depună la Banca Română de Comerț Exterior Bancorex. De ce ? Să ne ajute, nu să ne împrumute. Depozit. A fost un gest extraordinar. Au făcut, chipurile, un depozit la Bancorex de 100 de milioane de dolari, la care noi să plătim o dobândă mult sub costurile unui credit. A fost o formă de sprijin frățesc al Republicii Populare Chineze față de poporul prieten român. Frumos. Datorită acestui fapt, delegația a plecat cu avionul. Președintele Bancorex era Temeșan. Nu contează. Cu avionul ăla a plecat, din câte îmi amintesc, și tovarășul Hayssam. Președintele (n.r. Iliescu) a luat și oameni de afaceri. Era și Hayssam pe acolo. Și ziariști, cum se iau în avioane d-astea…
Nici măcar Legea Contabilității nu o apărau
Bun. Datorită poziției mele de consilier, din punct de vedere al protocolului, îl însoțeam pe președintele băncii la aeroport. Cu aceiași ocazie a venit și guvernul. La Apărare era Gheorghe Tinca, fostul meu coleg din Ministerul de Externe – Direcția Organisme Internaționale, ONU și așa mai departe…. Mă vede tovarășu’ ministru al Apărării și zice : “Băi Milică, tu mai ești bancher ?” Stilul lui… “Băi Georgică, da.” Noi ne știam din externe cu tovarășu’ Meleșcanu, cu toți ăștia… Și cu tovarășu’ Ion Diaconu.
Deci, Tinca, la aeroport, m-a întrebat în stilul său haios, dacă eu l-aș putea consilia să facă o bancă. În ce sens ? Cei de la Direcția Financiară a Armatei, în mod obiectiv, erau niște d-ăștia cu școală de 3 ani de logistică militară la Sibiu. Țineau o contabilitate simplă, nici măcar contabilitate dublă. I-a prins Curtea de Conturi că nici măcar Legea Contabilității nu o apărau. Aceea moștenită de la comuniști. Nu era niciun control. Se putea fura ca la balamuc. Înțelegi ? La momentul ăla, Direcția Financiară a Armatei, după sistemul comunist, ținea o evidență primară de gestiune, dar nu în partidă dublă, ca să poți face controlul contabilicește. Aveau contabili șefi, care erau de fapt niște militari. Direcția Financiară a Armatei era comandată de generalul Corhăneanu. Omul de muncă era un moldovean de la Piatra Neamț, foarte activ, foarte jovial, colonelul Ouatu. El conducea de facto finanțele. Sub ei erau niște locotenenți colonei, veniți cu Revoluția, dintre care unul Dimulescu. Dimulescu se pare, a făcut parte din ofițerii trimiși de Militaru să facă zob arhivele cadrelor militare din SIE. E o concluzie… Eu fac niște presupuneri. Niște legături de logică.
Discuții la Ministerul Apărării
Dar revenim. Toate structurile militarizate aveau salarii foarte mici față de societățile comerciale și față de bănci. Chiar și generalii aveau salarii de mizerie. Mult sub nivelul, funcției, răspunderii. Efectiv, chiar și marii comandanți de unități și de corp de armată aveau salarii de rahat. Asta se leagă ulterior, cu faptul că Bancorexul la inițiativa lui Tărăcilă, a guvernului PSD, a încercat să-i ajute prin credite. În sensul de a găsi o soluție, având în vedere că bugetul era secătuit. Cioflină (n.r. generalul-locotenent Dumitru Cioflină fost secretar de stat și șef al Marelui Stat Major al Armatei Române) era de acord cu Tinca, că trebuie găsită o soluție pentru militarii care cârteau. Nu cârteau ei. Nevestele lor de acasă, fiicele. Că erau prea săraci, n-aveau bani, n-aveau aia, n-aveau aia. Soldele mici în MApN. Dar alături de MApN era întregul sistem de apărare națională ! Adică SIE, SRI și Ministerul de Interne…
Și Tinca spune : “ Hai cu mine la minister, că am mașină.” “Băi neică, eu am mașina mea”. Aveam mașina de consilier de la bancă. “Vino după mine atunci!”, spuse Tinca. Și am mers. Ne-am dus în minister cu domnul ministru. Eu eram deja pe post când am intrat pe poartă. Acolo eram deja consilierul ministrului cu numele, fără să iau niciun ban. Intrăm în biroul ăla făcut de Ilie Ceaușescu. Uriaș, mare, superb. Gândiseră ei când au făcut clădirea, chinezește, așa, să impună. Acolo trebuia să stea Ilie Ceaușescu. După aia venea antecamera, după aia, în partea opusă, sala de consiliu. Mai avea, mă rog, camera de odihnă. Pe culoar era șeful statului major. Asta era aripa de protocol a ministerului. Etajul întâi, aia unde sunt toți domnitorii. “M-a mai ajutat unul de la voi”, spune Tinca “Păi cine ?” “Păi Enea”. Colegul meu de grupă din facultate.
“Bancherul Enea”, repetent și terchea-berchea
Din câte am înțeles, îl contactaseră pe un fost coleg de al meu de la Comerț Exterior, care lucra în Bancorex. Enea Cornel. Fost, însurat Protopopescu…. După aia mare mason. Pe scurt, Enea a fost coleg cu mine, dar era mai bătrân pentru că rămăsese repetent. Eu am fost promoția ’72. Ioan Mircea Pașcu terminase în 1971 contabilitatea, coleg cu Enea. Enea rămăsese repetent prin anul doi. A fost un tip… toată viața lui, ca mulți alții, a promovat pe muieri. Când era în facultate era însurat cu Protopopescu, fiică a unuia din CC. A divorțat la un moment dat, când a terminat facultatea și s-a însurat cu cine ? Cu sora soției lui Napoleon Fodor care a trădat la New York. Șeful agenției. Când eu eram la New York, Enea administra averea lui Fodor. Un scârbos. Dar întâmplarea făcea că Enea era pe cai mari în România. Că o fi fost și el ofițer… Și el a luat-o rău în ’78 când a trădat Fodor și a rămas în America. A luat-o în barbă total. A lăsat-o și p-asta, a doua muiere. Vagabond d-ăsta. Fusese azvârlit ca toată lumea bună, generația mea, șef de aprovizionare la Întreprinderea Textila Dacia, că de la Românoexport l-a dat tot în industria chimică. Cum pe mine m-a dat la Chimimport, m-a dat la Fabrica de Medicamente, pe el îl dăduse la Textila Dacia în Bucureștii Noi. Eu l-am găsit în 1996 în Bancorex, șef de serviciu. Și el era coleg de bancă cu Doina Epure, soția tovarășului Epure, consul în Japonia. Generalul ceist SIE. Stă pe la Izvorul Rece. Pe Spătarului. Inițial, Tinca a apelat la Enea, dar nu era bancher, era un șef de serviciu care se ocupa cu investiții. Enea era cu Dănilă. El a făcut prima listă cu evreul ăla cu confecțiile… Era în fosta clădire a Ministerului Industriilor de pe Calea Victoriei. Cu ăla, cu Seroussi, evreul care a luat toate confecțiile din România. El avea biroul în clădirea de pe Calea Victoriei. Avea magazine în toată țara, s-a extins, a cumpărat fabricile și el le-a falimentat. Cu ajutorul lui Enea. El se ocupa de societăți mixte pe care le făcea Bacorexul cu privați, investiții d-astea financiare. Nu era bancher … În facultate, a fost un terchea-berchea ! “
– va urma-
