Motto :
“Avem o țară, o datorie, / O misiune de veacuri de îndeplinit. / Dușmanii țării, și ei să știe, / Că suntem stâncă de granit”
Pentru cine nu-și mai aduce aminte sau nu vrea să-și mai aducă aminte de vremurile bune, iată cum suna jurământul decrețeilor luați cu arcanul la jumătatea anilor ’80, în slujba patriei socialiste și a comandantului suprem :
“ Pentru îndeplinirea datoriei sacre înscrisă în Constituție, eu…, cetățean al Republicii Socialiste România, intrând în rândurile forțelor armate, jur credință nestrămutată poporului român și patriei mele socialiste. Jur să respect legile țării, să execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerințele regulamentelor militare și ordinele comandanților și șefilor mei atât pe timp de pace cât și pe timp de război. Jur să nu-mi precupețesc sângele și viața pentru a apăra pământul strămoșesc, independența și suveranitatea patriei, cauza socialismului. Dacă voi călca jurământul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Socialiste România”.
Cum slujeau forțele armate cauza socialismului la apogeul războiului rece ? Îmi aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat ieri. În octombrie 1986, în plină Epocă de Aur, cătanelor unității militare 01278 Infanterie Motorizată le-a fost încredințată de către Comandantul Suprem cea mai importantă misiune : participarea la campania agricolă de toamnă. Prilej mult-așteptat de cadrele MApN, subofițeri și ofițeri ai unității de protocol de la marginea Clujului, pentru a evada de sub papucul nevestelor în mici escapade bahice și erotice pe ogoarele țării. Bașca, urma aprovizionarea de toamnă, lădițe peste lădițe cu gogoșari, castraveți și gogonele și alte alea. Așadar, întregul plutonul aruncătoare de 82 de mm ne-am trezit luptând eroic pe terenurile unei ferme din comuna Cojocna. Inamicul – sfecla furajeră din pământ și porumbul de deasupra, pe care civilii nu prea aveau chef să le strângă. Cu atât mai mult cu cât, pe dealurile acelea, greu intra combina fabricată de uzinele Semănătoarea, neobișnuită cu un anumit grad de înclinație al dealului. Cuprinși de febra campaniei, comandanții nemijlociți ai plutonului, tablagiul Cismadia și locotenentul major Roșca aveau două îndeletniciri : băutura și femeile altora. De fapt, umblau după aceiași femeie, învățătoarea satului, o drăguță locală pe care au găsit-o într-o noapte de pomină gemând de plăcere sub soldatul Pomană. Pulalăul, soldat tuns la chelie în limbajul UM 01278, a executat până dimineață sute de culcaturi și salturi înainte în echipamentul în care a fost surprins asupra faptei. Adică, în chiloți, căci doar atât apucase să pună pe dânsul când au dat buzna amorezii peste învățătoare. A doua zi, comandantul suprem al bețivanilor trimiși de UM 01278 la Cojocna, căpitanul Sile, avea să ne explice cum soldatul Pomană a încălcat ordinea și morala socialistă. Discursul întârzia pentru că la picioarele noastre, guița pe trei cărări un purceluș căruia cineva avusese grijă să-i dea o porție generoasă de pâine cu țuică.
“Băi pulilor cu urechi ! Noi n-am venit să futem ferma, ci am venit să strângem recolta țării. Cine vreți să o strângă bă ? Eu ? Eu sunt bolnav. Știe domnu’ doctor ”, zise în cele din urmă căpitanul cu o voce guturală.
Mai plin de avânt revoluționar ca niciodată, plutonul aruncătoare 82 de mm se alinie și porni disciplinat către lanurile de porumb ale fermei. Pe drum, în depărtare, se profila o siluetă feminină. Imediat ce o văzu, comandantul pulalăilor ordonă : “Stângu’, stângu’, stâng, drept, stângu’ ! Cadență marș !” Când ființa ajunse în dreptul nostru, caporalul urlă din toți bojocii : “Pluton, gagica !”
“Gagica îmi place, dar nu am ce-i face. Servesc Patria !”, am răspuns noi într-un glas, lăsând un nor de praf în urmă. Ziua începuse bine. Peste o săptămână, comandantul suprem ne-a mai încredințat o misiune de importantă deosebită. Pentru că dăduse înghețul peste Cojocna, iar recolta nu fusese încă strânsă, plutonul aruncătoare 82 de mm a atacat în linie lanurile de porumb, zdrobindu-le cu bocancii și băgând știuleții rămași sub brazdă. Localnicii, un fel de dușmani ai poporului muncitor, nu aveau voie să strângă fraudulos averea țării.
