Revenim astăzi cu legile care privesc Statutul Profesional și de Carieră al Ofițerilor de Informații
Ne ascultă convorbirile telefonice, dar au uitat de legile securității naționale
Preocupați din cale-afară să bage pumnul în gura electoratului care i-a așezat la palatele Victoria și Cotroceni, Victor Ponta și Traian Băsescu au dat uitării definitiv legile securității naționale. La umbra atentatului de la Burgas, cei doi coabitaci informativi au anunțat că nu mai putem vorbi liniștiți nici de pe cartelele telefonice pre-plătite. Serviciile secrete din care cei doi fac parte cu tot neamuri, dosare, fotografii și alte înregistrări ( că altfel nu ajungeau oameni mari în stat), au reușit să-i convingă încă din vara anului trecut, să aprobe în Consiliul de Apărare al Țării interceptarea convorbirilor efectuate pe cartele pre pay. De aici și până la inițiativa legislativă a ofițerașului Sebastian Ghiță, alt apropiat al premierului-dottore, a fost numai un pas.
Și uite așa, hotărâri importante care țin de siguranța națională, inclusiv modul în care vom fi interceptați, filați și urmăriți de serviciile secrete, se iau deocamdată tot în conformitate cu Legea nr. 51/1991. O lege ale cărei prevederi intră în contradicţie cu legislația internaţională în domeniu şi cu noua Constituţie, dar care rămâne cadrul legal de funcționare a serviciilor de informaţii şi structurilor informative SIE, SRI, structuri MAPN, ale Ministerului de Interne şi ale Ministerului de Justiţie. Referitor la noul pachet de legi ale siguranței naționale, putem spune că s-au făcut pași mici și rari. De abia în 2005 a fost făcută o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 51/1991. După ce președinția și serviciile secrete au înaintat propriul proiect, declanșând ditamai scandalul, s-a constituit o comisie parlamentară pentru elaborarea unor legi noi privind securitatea națională, care avea termen de predare 1 septembrie 2010. De fapt, nu s-a făcut nimic. Legea securităţii naţionale a fost adoptată tacit de Camera Deputatilor prin depăşirea termenului pentru dezbatere şi vot final. Senatul a respins-o definitiv în mai 2012. De atunci, nimeni nu și-a mai asumat răspunderea unor legi noi în domeniu. Nederanjați de lipsa legislației, coabitacii Ponta și Băsescu lucrează la secret, anunțând după un an, că tot ce vorbim la telefon este ascultat. Cel mai probabil, la anul, pe timpul ăsta, vom afla și noi, că duetul Ponta-Băsescu a hotărât să bage fiecărui contribuabil câte un microfon în fund. Așa, preventiv, la secret și din banii noștri.
În speranța că cineva îi va trezi la realitate pe Ponta și Băsescu înainte de a mai aproba în CSAȚ și alte trăznăi, vă prezentăm pachetul de legi privind securitatea națională care cuprinde:
Lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe – gândită de generalul securist Silviu Predoiu ;
Lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii – gândită de generalul-bilețel Florian Coldea ;
Legea securităţii naţionale a României – gândită profund de Traian Băsescu (indiferent ce grad ar avea );
Legea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi protecţie;
Legea privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii.