15 C
București
joi, octombrie 10, 2024

Hă, Hă, Hă ! Ofițerașul lui Traian Băsescu era deconspirat de un an

Sex și servicii secrete. Senatorul Marian, întrebări încuietoare pentru premierul Ponta

de Valer Marian

Senatoru Valer Marian a prezentat în plenul Senatului, încă din luna septembrie a anului trecut, o interpelare adresată premierului României, Victor Ponta. Un set de întrebări, 30 la număr, vine să aducă lumină în cazul candidatului la Președinția României, cel pe care Traian Băsescu ar vrea să-l deconspire. Până acum, Victor Viorel Ponta nu a răspuns la niciuna dintre întrebări. Interpelarea, pe care o redăm integral, are ca obiect “Clarificarea unor aspecte din biografia şefului Guvernului României”.

Victor_Ponta-premier“ Aşa cum am anunţat în scrisoarea deschisă pe care v-am adresat-o în data de 1 iulie 2013, având în vedere că, după episodul nefast cu Nicolae Ceauşescu, cetăţenii României au dreptul să cunoască părţile nebuloase din trecutul conducătorilor lor, şi ţinând cont că la un şef sau la un membru al Guvernului trebuie să primeze integritatea şi responsabilitatea, alături de competenţă, viziune, curaj ş.a., pentru a nu putea fi supus şantajelor de niciun fel, vă solicit să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?
2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?
3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?
4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?
5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu aţi soluţionat niciun dosar cu rechizitoriu? Ce dosare aţi soluţionat, totuşi, ca procuror?
6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?
7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?
8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?
9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?
10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?
11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (Iulia Vână) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj.
12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă. Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?
13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?
14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată?
15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul din lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Ca fost procuror, cum calificaţi furtul intelectual?
16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului?
17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta? Dacă aţi semnat şi o anexă la pactul de coabitare prin care vă obligaţi să-i schimbaţi din funcţie şi să-i marginalizaţi pe anumiţi lideri sau parlamentari ai PSD care s-au exprimat critic faţă de şeful statului şi faţă de instituţiile controlate de acesta (servicii secrete, parchete, ANI, CSM)?
18. Cine v-a impus să o propuneţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, care a manifestat obedienţă maximă faţă de preşedintele Traian Băsescu şi a aservit Parchetul serviciilor secrete, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?
19. Care au fost motivele şi meritele penntru care aţi propus-o pe Alina Bica, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei în guvernarea PDL – UDMR, în funcţia de procuror şef al DIICOT? Cumva, relaţia foarte apropiată, aproape incandescentă, cu fostul procuror general al României, Ilie Botoş, pe care l-aţi angajat consilier la Cancelaria primului ministru?
20. Care au fost motivele şi meritele pentru care l-aţi angajat pe generalul Ilie Botoş, fost procuror general al României şi şef al Direcţiei de Informaţii Militare în timpul guvernărilor PDL, consilier la Cancelaria primului ministru, cu un salariu lunar de peste 15.000 lei? Care sunt atribuţiile de serviciu ale acestuia?
21. Care au fost motivele şi meritele pentru care l-aţi angajat consilier la Cancelaria primului ministru pe generalul Adam, fost ofiţer în Batalionul de cercetare – diversiune al Direcţiei de Informaţii a Armatei de la Buzău? Dqacă mai are şi alte atribuţii de serviciu în afară de monitorizarea şi compromiterea adversarilor dvs. politici?
22. Consideraţi normală promovarea unor rudenii şi prieteni apropiaţi ai dvs. în funcţii politice şi administrative de prim rang? Exemplific cu socrul Ilie Sârbu, desemnat lider al Grupului PSD din Senatul României, soţia Daciana, desemnată lider al Grupului PSD din Parlamentul European, naşul Gabriel Oprea, numit vicepremier al Guvernului României, prietenii Dan Şova, Nicolae Bănicioiu şi Rovana Plumb, numiţi miniştri la Marile Proiecte de Infrastructură, Tineret şi Sport, respectiv la Mediu, prietenul şi fostul coleg din procuratură, Robert Cazanciuc, soţul unei verişoare de-a dvs., numit ministru al Justiţiei, prietenul şi consilierul personal Ovidiu Miculescu, numit director al Societăţii Române de Radio. Care sunt calităţile şi meritele acestora pe care le-aţi avut în vedere?
23. Care sunt motivele, calităţile şi meritele pentru care l-aţi propus şi suţinut în mod insistent pe liberalul Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor, pe care a ocupat-o şi în Guvernul Ponta I? Dacă aţi avut vreo înţelegere şi vreo satisfacţie de ordin pecuniar cu acesta?
24. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?
25. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării cu cianuri a aurului de la Roşia Montană de către compania canadiană Roşia Montană Gold Corporation?
26. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?
27. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?
28. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?
29. Care a fost costul concediului petrecut cu familia în vara acestui an la Miami (S.U.A.) şi din ce venituri l-aţi suportat, în condiţiile în care realizaţi un venit lunar, ca prim-ministru, în jur de 1500 de euro?
30. Dacă este adevărat că aveţi obiceiul să vă exprimaţi în cercurile apropiate că sunteţi şeful de guvern cu cele mai mari puteri din perioada postdecembristă, făcând precizarea că îl depăşiţi şi pe ex-premierul Adrian Năstase, întrucât, spre deosebire de acesta, aveţi ascendent şi control asupra serviciilor secrete prin naşul dvs. George Maior, directorul SRI? Nu aveţi impresia că puneţi în practică un ceauşism reeşapat?
Solicit răspuns scris şi verbal.

Senator

Valer Marian “

Articole similare

Ultimele aparitii