Gabriela Firea și Gabriela Szabo sunt la cuțite

2

Hits: 806

Gabriela Firea și Gabriela Szabo sunt la cuțite – doar falimentul CSM București le-ar mai putea împăca!

Sunt luni de zile de când presa tot vorbește despre situația dramatică de la clubul bucureștean, de presiunea din interiorul clubului, creată, în primul rând, de neplata salariilor, dar și de atitudinea dictatorială a directoarei Gabriela Szabo, care nu dă explicații clare, nici nu-și ascultă subalternii, consultându-se doar cu consilierii pe care ea i-a adus.

Firea i-a transmis lui Szabo reducerea bugetului cu 30%

Dar n-aș vrea să fiu în pielea lui Szabo, pentru că și ea, la rândul ei, este presată din toate părțile. Mai noi, primărița Gabriela Firea a anunțat reducerea bugetului cu 30%, dar calculele arată că s-a ajuns, deja, ca subvențiile clubului să fie mai mici cu 40%. În plus, Firea i-a transmis lui Szabo să desființeze unele secții, pentru că nu mai sunt bani pentru toate sporturile, dar Consiliul de Administrație al clubului nu este de accord cu propunerea lui Firea. Se spune că cele două Gabriele ar fi, deja, la cuțite, poate doar falimentul clubului să le ferească de un război…

În club este mare tensiune

– echipa de rugby nu știe dacă va mai participa la jocurile din Cupa României, chiar și înscrierea în campionat este incertă, la fel și la volei, cele două loturi, fete și băieți, având transferurile blocate. Cât despre handbal, doar echipa feminină este la zi cu banii, pentru că antrenorul suedez Thomas Ryde s-a dus la Primărie și a amenințat că pleacă, pentru că el nu poate antrena handbaliste care nu sunt plătite de trei luni. Mai exact, pentru toți ceilalți, restanțele au intrat în cea de-a patra lună, aprilie-iulie, clubul bucureștean fiind aproape de insolvență.

Șefii departamentelor de sporturi consideră că Szabo nu face nimic

Șefii departamentelor de sporturi consideră că Szabo nu face nimic în redresarea situației, nu funcționează ca un manager responsabil, pentru că nu știe să atragă fonduri și din altă parte și nici comunicativă nu este. De altfel, Szabo s-a făcut nesuferită chiar după câteva luni de la instalarea în funcție, vara lui 2017, determinându-i pe cei din club să scrie un Protest împotriva noii directoare, prin care să-i determine pe cei din Primăria Capitalei s-o schimbe pe Szabo.

Și au avut dreptate, ei au prevăzut dezastrul care există acum în club, provocat, spun ei, de proasta gestionare a lui Szabo. Aveți acest protest atașat ceva mai jos și semnăturile de rigoare – singura care s-a temut să fie de accord cu colegii ei a fost Mariana Popescu, de la Departamentul Șah, o Șefă de secție care ia bani din două locuri, și de la Federația Română de Popice, unde este președintă, și de la Secția de Șah a clubului bucureștean – o fi legal?

Vlad Enăchescu – un salariu de aproape 20.000 de lei pe lună!!

În ciuda stării financiare dezastruoase, CSM București a făcut, recent, o achiziție pe bani mulți, angajand un nou șef la Departamentul de Handbal, în persoana lui Vlad Enăchescu (cu un salariu de aproape 20.000 de lei pe lună!!), jurnalist sportiv la TVR și Telekom. Am întrebat pe cineva din club care este activitatea noului șef de la Handbal, ce face, ce zice, dacă vine pe la club, care sunt efectele acestei angajări… ”Efect zero, nu face nimic, nici n-ar avea ce să facă, o data pentru că nu se pricepe, dar și pentru că nu sunt bani, că să se facă cu ceva remarcat. Clubul este aproape de faliment, dar angajări s-au făcut – țara arde și baba se piaptănă, parcă așa se spune”, ne declara un angajat al clubului…

Nici nu mai încape îndoială, Gabriela Szabo va rămâne în istoria clubului

Nici nu mai încape îndoială, Gabriela Szabo va rămâne în istoria clubului bucureștean ca un personaj negativ, ca o persoană greu digerabilă, lipsită de tact și diplomație, și care s-a-nconjurat doar de oportuniști. Fosta mare campioană nu mai are nicio aura, nu mai are strălucirea și ștaiful din anii trecuți, când domina atletismul mondial. Cred că cineva a sfătuit-o greșit, împingând-o să ocupe fotolii fierbinți, locuri unde n-a făcut mare lucru, n-a realizat nimic răsunător, ba chiar s-a făcut de râs – activitate zero, la Federația de Atletism, același procent și ca ministru al Sportului, iar aici, la CSM București, a atins ridicolul în management.

Cei care o cunosc mai îndeaproape spun că a alergat mereu după bani, dar eu nu cred asta, mai degrabă spun că cei care au sfătuit-o mereu au făcut-o cu rea intenția, bucurându-se de toate aceste eșecuri ale marii campioane, Gabriela Szabo…

 

 

 

 

Puteți susține AntiMafia.ro făcând o donație. Vă mulțumim!
  •  
  •  
  •  

2 thoughts on “Gabriela Firea și Gabriela Szabo sunt la cuțite

  1. Asistam cu greata la lupta pentru putere și bani. Nu este obligatoriu că un sportiv de excepție sa fie OM cu demnitate .Sportul inseamna in general CARACTER ,dar se vede că Gabriela Szabo nu are caracter.A fost ministru ,un dezastru și se vede că ce atinge se distruge .

  2. “file:///C:/Users/user/Downloads/2017%20-%20Petitia%20Angajatilor%20CSM%20Bucuresti%20impotriva%20Gabriela%20Szabo.pdf”

    Aici gasiti Petitia angajaților in intregime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Puneți-ne cătușele!

mar aug. 6 , 2019
Hits: 806 Puneți-ne cătușele! De mai bine de o săptămână, știrile fiecărei zile încep și se încheie cu informații de la tragedia petrecută la Caracal. Se arată poze, de la fața locului, se redau ultimele cuvinte ale victimelor, se fac tot felul de supoziții. Un adevărat circ mediatic înfiorător, care nu are nimic de-a face cu o emisiune normală de […]

REVOLUT BUSINESS