Editura Compania a reprodus câteva fragmenate din cartea jurnalistei Florence Aubenas Quai de Ouistreham. Reamintim că franţuzoaica a făcut parte din lotuljurnaliştilor răpiţi în Irak, alături de Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ohanesian Eduard Ovidiu, fiind eliberată în 2005. 
Veşti despre Florence Aubenas
Ce mai face Florence Aubenas ? Vă mai aduceţi aminte ? Jurnalista de la Libération răpită în Irak. Florence Aubenas a scris o carte, , care va apărea la editura L’Olivier, iar Le Nouvel Observateur, unde lucrează acum, tipăreşte les bonnes feuilles (un fragment în avanpremieră). Michel Labro, ziaristul care a spus întregii lumi povestea revoltei de la Braşov din 1987, prezintă volumul în săptămînalul francez cu cel mai mare tiraj de astăzi. Florence Aubenas – un exemplu de profesionalism pentru ciudaţii ei colegi români care îşi pierd vremea în talk-show-uri analizînd neantul politic valah. Le Monde des livres din 18 februarie o citează : „Treaba mea e să mă descurc cu realul. Să văd lucrurile de la înălţimea fiinţei umane.” […] „Viaţa mea înseamnă să fiu jurnalistă. Asta e identitatea mea profundă.”
În pielea unei femei de serviciu
Cînd a cerut să-şi ia un concediu sabatic, a ieşit zvonul că Florence Aubenas pleacă în Maroc să scrie un roman. Cîteva luni mai tărziu, toată lumea a înţeles că Marocul nu era decît o perdea de fum care trebuia să-i pună la adăpost adevăratul proiect. Florence se instalase la Caen, unde, în mare secret, se hotărîse să se înscrie la şomaj şi să-şi caute de lucru. Făcea totul pe numele ei adevărat, folosindu-şi actele reale, dar îşi pusese ochelari, se vopsise blondă şi îşi strîngea părul la spate. Şi a mers. Numai vreo două persoane au recunoscut-o pe jurnalista al cărei portret fusese afişat pe toate zidurile cu patru ani în urmă. Preţ de şase luni, din februarie pînă în iulie 2009, Florence Aubenas s-a înrolat în acea armată a contractelor pe durată determinată care alcătuieşte azi o nouă clasă muncitoare. A bătut la uşa agenţiilor de plasare, care, cînd n-au dat-o afară spunîndu-i „Sînteţi mai degrabă de stat la cratiţă, doamnă !”, au tratat-o „cu drăgălăşenia infirmierelor din serviciile în care sînt îngrijiţi bolnavii în fază terminală”. Pînă cînd, într-o zi, o consilieră de la Forţele de muncă a lămurit-o că, în cazul ei, cea mai bună soluţie ar fi să se orienteze către ofertele pentru femei de serviciu. După o lună şi jumătate, iat-o deci pe feribotul care face cursa de la Ouistreham către Anglia, angajată la curăţenie în cabine şi toalete. O oră pe zi, de la 21.30 la 22.30. La asta se vor adăuga alte joburi mici, uneori doar cîteva ore de lucru anunţate pe ultima sută de metri. În total, n-a cîştigat niciodată mai mult de 700 de euro pe lună. Florence povesteşte în chip impresionant ce a trăit. Uzura nervoasă, programul de lucru care nu se mai sfîrşeşte, drumurile fără număr de la un job la altul, vulnerabilitatea care te face să înduri şi să-ţi ţii gura, dar şi solidaritatea şi momentele de fericire smulse unei lumi în care o indemnizaţie de 200 de euro cînd eşti pus pe liber aduce cu o mană cerească, iar un contract pe durată nedeterminată pentru un job de la 5.30 la 8 dimineaţa e de-a dreptul un paşaport pentru paradis.
Michel Labro
(reprodus cu permisiunea autorului de Editura Compania)
Emisiunea cu Florence Aubenais poate fi vazuta pe http://www.dailymotion.com/video/xc9ww0_florence-aubenas-france-info-18-02_news
Ai vazut,dle Ohanesian ?D-na Florence nu s-a inhamat la nici o comisie de numire a presedintelui tarii,ca d-ta.A dat statul francez in judecata pentru daune ?Astea-s problemele care va diferentiaza.