Fiica unui demnitar comunist aruncă în aer mitul lui I.M.Pacepa

Adevăratul motiv al dezertării, fotografii compromițătoare cu Elena Ceaușescu, găsite în casa generalului DIE

 Ioana  este fiica lui Gheorghe Bobocea, fost coleg la școala de partid cu Elena Ceaușescu, apoi adjunct al lui Tudor Postelnicu la Buzău. Gheorghe Bobocea a fost  Procuror General al RSR la data la care Pacepa a fugit. Singura sa urmașă în viață, povestește despre pățaniile familiei,  după percheziția făcută de fostul șef al Procuraturii Generale la domiciliul generalului DIE dezertor Ion Mihai Pacepa. Percheziția a fost trecută la secret din motive bine întemeiate. Neoficial, tatăl Ioanei ar fi fost îndepărtat după percheziție, pentru că soldații care l-au însoțit au găsit în casa lui Pacepa fotografii compromițătoare despre care la dosar nu există referiri. Oficial, Bobocea a fost demis prin Decret eliberare nr. 327/24.10.1979 (publicat la 27.10.1979), după câteva luni de anchetă. Fata lui spune că a fost iradiat pe parcursul audierilor ce au urmat.  Dealtfel, după cum spune Ioana, în mod suspect, aproape toată familia sa a murit de cancer. Dacă se adeverește, mărturia Ioanei poate ridica vălul de mister aruncat asupra mitului Pacepa, dezvăluind într-o oarecare măsură motivele “dezertării” celebrului general. Se știe că Ion Mihai Pacepa obișnuia să se pună bine cu aparatul de partid, făcându-le numeroase cadouri, inclusiv blănuri și bijuterii pentru Elena Ceaușescu. Întrebat despre caz, fostul magistrat militar Dan Voinea crede că  este posibil ca Pacepa să nu fi trădat niciodată România, nici pe Nicolaie Ceaușescu. A fost trimis în Occident cu misiune. Posesor al unor informații din interiorul sistemului, Voinea ne îndeamnă să nu credem niciodată Securitatea pe cuvânt.

 Sunteți fiica lui Gheorghe Bobocea, fost fost demnitar al R.S.R.

Da. Tata a fost Procuror General al României în perioada 1976-1978. Sunt singura fiică rămasă după decimare, din familia lui Gheorghe Bobocea. O să vă spun povestea. Tata în tinerețe, a lucrat la Comitetul Central împreună cu Elena Ceaușescu. Erau simpli activiști. Tata ajunsese chiar adjunct de șef de secție. Filmul pe undeva s-a rupt, fiecare a avut evoluția lui și, la un moment, dat, tata a fost mutat la Buzău, prim-vicepreședinte. Peste tot unde a lucrat, el a fost apreciat ca un om modest și foarte, foarte muncitor. Foarte conștiincios.

 Se spune că nu avea studii juridice.

 Avea. Avea facultatea de drept și Academia Ștefan Gheorghiu. Erau obligați să facă academia. Eu am lucrat la centrul de calcul la Academia Ștefan Gheorghiu. Dar centrul de calcul a fost al Ministerului Muncii, creat printr-un program CEPECA. Centrul de calcul CEPECA. Aici, aproape, este încă Asociația CEPECA, preluată după Revoluție. La o vizită pe care au făcut-o Nicolae Ceaușescu și cu Elena în  județul Buzău, tata a fost recunoscut de ea și, probabil, că s-au gândit – știind că este un om foarte muncitor și conștiincios – să fie pus într-o altă funcție. I s-a propus să fie procuror general al țării.

 În ce an a fost vizita ?

Cred că … Eu am fost plecată doi ani în străinătate, în Siria. Pe șantier. Nu știu să vă spun chiar detalii. Cert este că eram în Siria când el a fost numit, în iarna lui ’76 parcă, procuror general. Atunci când a fost numit, știu că am ascultat la radio, a fost o mare problemă pentru tata. La postul Europa Liberă, a vorbit un domn… Nu mai știu exact cum îl chema. Nu-mi aduc aminte. O să-mi reamintesc. Cineva care a scris cu tata o carte despre împărțirea teritorială a României. Acest domn i-a făcut un mare deserviciu. Am crezut că o să fie imediat catapultat înapoi la Buzău, pentru că a spus despre tata că era un om corect, conștiicios, modest, la locul lui. Și așa și era. El a avut o singură femeie în toată viața lui. Era mama. Își iubea familia. Tata a fost numit în această funcție, dar nu a rezistat decât doi ani. Pentru că, se pare că nu a vrut să îndeplinească toate ordinele absurde din acea vreme.

 Că veni vorba, unde ați lucrat în Siria ?

 La Racca. Undeva în deșert. Ne mai duceam la Alep. La vreo sută de kilometri erau canale de irigații. Și la vreo sută de kilometri era orașul Alep. În momentul în care eu am revenit în țară, în 1978, știu că a plecat Pacepa. Aceasta a fost nenorocirea. Nu numai că tata nu executa ordinele, acesta fiind un motiv de fațadă al schimbării, dar, după ani de zile am aflat adevărul.  Motivul cel mai fierbinte a fost ea, Elena. În momentul în care a făcut percheziția cu soldații la casa lui Pacepa, au fost găsite fotografii compromițătoare cu Pacepa și Elena. Asta mi-a spus nașul meu, ambasadorul Vasile Gândilă. Într-o zi mi-a spus : “Jenica trebuie să-ți spun adevărul despre moarte tatălui tău. Să știi și tu, pentru că el n-a spus la nimeni. Mi-a spus mie după o perioadă de frământări, să știu doar eu.” 

 Asta s-a petrecut imediat după trădarea generalului Pacepa ?

 Da. În ’78 a fost și căderea tatălui meu. Imediat, rapid. Pentru că, eu am aflat mult mai târziu povestea. De la nașul meu. Tata nu mi-a povestit niciodată. Eu știu acest amănunt de la domnul Gîndilă, fost ambasador în Indonezia și nașul meu. A murit și dânsul. Tata i s-a confesat după ani de zile. A intrat în casa generalului însoțit de soldați pentru percheziție.  Aceștia i-au adus un teanc de poze compromițătoare cu Pacepa și Elena. Tata fiind un om pudic, a fost în mare impas ce să facă : să i le ducă ei, afla el de la soldați, să i le ducă lui, afla ea. A ales să i le ducă lui. A dus pozele lui Ceaușescu și a doua zi în ziar a apărut că este eliberat din funcție și va primi noi însărcinări. Povestea a fost mai dură decât vă imaginați, pentru că 6 luni de zile a fost fără servici. Mergea pe stradă și se gândea la care colț va fi linșat. Era aproape sigur că va fi omorât pentru ceea ce știa. Noi nu aflasem nimic, pentru că niciodată nu a vorbit de probleme de servici acasă. Absolut nimic. S-au pus microfoane în casă și au verificat. Gândiți-vă că înainte puteai să-ți iei 30 de zile concediu fără plată, pentru studiu. El a  avut 6 luni. După perioada asta a fost numit la Ilfov parcă.

 Pur și simplu, după percheziție, l-au eliberat din funcție.

 A doua zi. A și scris în ziar. În Scânteia cred. Acesta a fost începutul pentru că în cele 6 luni, a fost chemat de mai multe ori și a dat declarații. A fost chemat și la Postelnicu. Tata suferea de diabet. Postelnicu a fost foarte darnic și i-a dat un teanc de medicamente. Eu când le-am citit acasă, erau toate expirate și probabil că și iradiate. Luase o parte deja, dar … Pe la Europa Liberă am auzit de un ceas “Radu”. Îl puneau în apropierea ta când dădeai declarații. Știu că a dat declarații scrise, pentru că eu l-am întrebat de acest ceas “Radu”.  I-am spus : “Te-au chemat doar ca să dai declarație ?” “Da.”  „Și ți-au pus un ceas pe masă ?” „Da.” Eu auzisem la Europa Liberă. M-am îngrozit cînd mi-am dat seama că văzuse acel ceas.

 Deja era bolnav când l-ați întrebat despre audieri ?

 Trecuse o perioadă. Făcuse cancer la plămâni.

 Era fumător înrăit ?

 Nu. El nu mai fuma de vreo 25 de ani. Nu era băutor, fumător, nu făcea excese. A fost un om foarte echilibrat, la locul lui. El știa că asta se va întâmpla, pentru că o singură dată mi-a spus atât și n-am să uit : “Niciodată, în viața ta să nu fii tentată, pentru vreun avantaj, să intri în vreo organizație.” Dar fusesem în organizația de pionieri, de UTC, de partid.

 Se referea la politică sau la alte organizații ?

 N-am înțeles atunci. Chiar nu am înțeles. Vreau să vă spun că, după ce l-au dat afară, a început prigoana împotriva familiei noastre. Eu eram la centrul de calcul CPADC (centrul de calcul al CEPECA) și trebuia să fiu dată afară, pentru că nu mai aveam dosarul curat. Știți cum era, trebuia să ai dosarul alb. Mi-au înscenat o aiureală cu niște ceasuri aduse  din Siria și mi-au dat vot de blam cu avertisment.

Ce s-a întâmplat cu tatăl dumneavoastră ?

 Tata  a fost din ce în ce mai rău cu boala. A lucrat în continuare, a fost dat pe la Giurgiu. A ieșit la pensie de vârstă. A lucrat până în ultima clipă. Tata a fost un om înalt, puternic, rezistent și a durat mai mulți ani calvarul lui. Până la urmă s-a terminat, tata a murit în 1986, pe 10 octombrie. Dumnezeu să-l ierte ! Când a murit tata, ce m-a impresionat, este că au venit acasă la noi niște ofițeri de Securitate. Niște uriași. Nu am mai văzut oameni așa mari. Doi-trei sau patru. S-au prezentat și au intrat în birou cu mama. Eu am plecat. Ei au rămas singuri în birou cu ea. Bănuiesc că a fost ceva, și au luat, pentru că după moartea tatălui m-am mutat la mama și tot timpul mi-era rău. Atunci am adus de la IFA (Institutul de Fizică Atomică) pe cineva (care era și acesta securist) și a măsurat radioactivitatea din casă. Eram îngrijorată. A spus că nivelul radiațiilor este ușor depășit. Eu am văzut că era depășit cu mult. Mi-a spus că n-am de ce să mă îngrijorez. Erau fotoliile unde a stat tata. M-am gândit fie că tata a devenit sursă, fie că au avut ceva acolo. Am înțeles că se poate pune ser iradiat și este de ajuns. Atunci locul se iradiază și rămâne pentru sute de ani activ. Când am aflat, am vrut să arunc toată mobila. Am spălat-o. Nu m-am înțeles cu mama. Ea a dormit în continuare în birou pe canapea stil pat. Mama a făcut și ea cancer și a murit. La 10 ani după tata.

Au fost afectați și ceilalți membri ai familiei ?

Păi să vă povestesc. Când tata a fost adus de la Buzău au vrut să-i dea în Primăverii apartament. Nu a vrut. A zis : “Eu rămân în casa asta.” Un apartament cu trei camere, proprietate, de pe Aleea Tohan, în zona Tineretului. Eu nu am stat mult acolo în casă, pentru că am locuit cu fostul meu soț, care avea tot felul de probleme. Mereu nefericită, fără prea multă putere să-mi iau soarta în mâini. Aveam doi copii. Tot timpul eram într-un balans: mă despart, nu mă despart. Nu m-am dus să stau în casa părintească. Dar sora mea, care era aproape de ei, a fost foarte des. De asta a și murit. La 4 ani după tata, sora mea a făcut cancer. Era mai mică decît mine. Era tot timpul la mama. Au copiii acolo, deci era tot timpul în vizită. A făcut cancer și după 4 ani a murit. A fost o tragedie. Probabil că s-au mai întâmplat lucruri de genul ăsta. Sunt convinsă.

Ca observație, “off the record”, după atâția ani de la evenimente, Ioana Bobocea spune că nu crede că Pacepa și-ar fi trădat țara.

 Securitatea nu trebuie crezută pe cuvânt niciodată !

 Același lucru lasă să se înțeleagă și generalul Dan Voinea, fost procuror militar. Voinea își amintește că în ianuarie 1990, a intrat în clădirea Direcției a VI-a Cercetări Penale a Securității, unde într-o cameră la subsol, a găsit un morman de documente aruncate pe podea. Întrebând ofițerii de securitate prezenți la fața locului, i s-a spus că sunt documente din dosrul lui I. M. Pacepa.

“Am fost surprins să văd documentele aruncate claie peste grămadă, având sentimentul că erau destinate distrugerii. Securitatea obișnuia să îndosarieze până și ultimul petic de hârtie care avea o semnificație anume.”, își amintește fostul magistrat. Voinea spune că în acele momente s-a gândit că, în realitate, Pacepa nu a  fugit. Dezertarea a fost doar  o legendă bine pusă la punct pentru occidentali, el trimis fiind în misiune în SUA. Ulterior, americanii l-au deconspirat, izolat și folosit. Generalul  (r) Dan Voinea amintește că poate nu întâmplător, în aceiași perioadă (1978), din comunitatea de informații a blocului sovietic au mai defectat doi importanți șefi de servicii secrete. “Securitatea nu trebuie crezută pe cuvânt niciodată !”, adăugă Voinea.