19.3 C
București
duminică, octombrie 6, 2024

Dosar de candidat – ep.2

 Eugen Tomac – ace, brice și carice de sute de mii de euro

Campania electorală în curs dovedește că tupeul unor așa-ziși oameni politici nu are limite. Lansat cu surle și trâmbițe pedeliste la Chișinău de Elena Băsescu (EBA), o foarte apropiată colaboratoare (după cum spune gura păcătoasă a serviciilor secrete), Eugen Tomac se vrea deputat de Diaspora din partea Alianței România Dreaptă.  Ar fi interesant de aflat cum își îndeamnă copilul de casă al președintelui Traian Băsescu  alegătorii să meargă la vot, în condițiile în care, cu numai câteva luni înainte, din poziția de înalt oficial al statului (secretar de stat pentru românii de pretutindeni la Cotroceni) făcea exact invers. Le spunea alegătorilor să nu participe la vot. Mai precis, potrivit agenției de presă MOLDPRES, în cadrul unei conferinţe,  Eugen Tomac afirma că referendumul pentru suspendarea președintelui Băsescu din vara acestui an era neconstituţional şi nelegal, boicotarea acestuia fiind o modalitate de a stopa dezastrul care are loc. “Nu suntem obligaţi să participăm la această mascaradă care se pregăteşte”, ar fi spus Eugen Tomac. Deasemenea, în cadrul unei întâlniri cu bloggerii moldoveni Tomac spunea : „Îndemn românii din Republica Moldova să nu se prezinte la vot, astfel nu vor valida ilegalităţile intreprinse de Uniunea Social-Liberală (USL) din România”. Recent, Curtea de Conturi a descoperit că în perioada 2009 – 2011, la Departamentul pentru românii de pretutindeni  s-au constatat erori/abateri de la legalitate, fiind estimate prejudicii create bugetului de stat în sumă totală de 4.326.340,79 lei . Presa centrală vorbește despre  prejudicii care reprezintă 20% din totalul sumelor utilizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pentru diaspora. La acea dată, departamentul era condus de Eugen Tomac, copilul de suflet” al lui Traian Băsescu. Tomac a fost iniţial consilier personal al preşedintelui, iar în ianuarie 2009, premierul Emil Boc l-a numit secretar de stat la DRP. Eugen Tomac face parte şi din anturajul Elenei Băsescu, apărând în rapoartele serviciilor secrete moldovenești ca “amant” al acesteia și cadru acoperit al SRI.

 Eduard Ovidiu Ohanesian

În 14 aprilie 2009, ziarul Gardianul publica un articol denumit “Serviciile secrete moldovenești acuză familia Băsescu de implicare în revolta de la Chișinau”, citând un raport al SIS (serviciul de securitate al Republicii Moldova).  Eugen Tomac, unul dintre actorii principali ai raportului era acuzat că ar fi fost racolat de serviciile secrete române și că ar fi fost amantul Elenei Băsescu. De fapt, la acea vreme, regimul lui Vladimir Voronin nu făcea decât să denunțe activitățile autorităților române (nume, date, fapte mașini folosite), mai ales asupra  rețelei de studenți basarabeni aflați la studii în universități din România, racolați de Serviciul Român de Informații pentru a fi folosiți ca vectori de influență. Eugen Tomac născut la Oziornoe, regiunea Odessa, Ucraina, fost președinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni,  este căsătorit cu Diana Postică, fostă membră a „Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni”, redactor-șef al revistei „Confluențe”. Raportul făcea referire la o relație apropiată între Eugen Tomac și Elena Basescu, „posibil tot în baza unui scenariu planificat de către serviciile speciale romånesti”.

Obediența față de casa prezidențială Traian Băsescu nu este gratuită

În 2009, Tomac a fost numit Secretar de stat la Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni, iar în 2012 a fost numit  consilier al Preşedintelui României, la Palatul Cotroceni unde președintele este înconjurat numai de persoane verificate, pregătite, agreate și recomandate de serviciile secrete, îndeosebi de SIE. Referitor la activitatea sa de la DRP, presa a comentat îndelung un raport din 2012 al Curții de Conturi care a controlat activitatea Departamentului Românilor de Pretutindeni ( mai precis proiectele derulate în perioada 2010 – 2011, sub conducerea fostului secretar de stat Eugen Tomac. Săptămânalul de limbă română Gazeta Românească din Italia a publicat nenumărate articole referitoare la sumele cheltuite pentru premii în bani şi burse pentru oameni aleşi pe sprânceană, salarii pentru preoţi, cărţi bisericeşti pentru copii, proiecte care nu prea au legătură cu diaspora, deconturi după ureche, o serie de încălcări a numeroase legi şi hotărâri de guvern. Cităm un fragment din Raportul Curții de Conturi referitor la activitatea DRP sub conducerea lui Eugen Tomac :

„Consecinţa neelaborării unei strategii naţionale, cât şi a unor programe concrete privind sprijinirea activităţilor desfăşurate de românii de pretutindeni se regăseşte în primirea şi finanţarea unor proiecte derulate de un număr restrâns de organizaţii, ce nu reprezintă ponderea românilor de pretutindeni şi nu rezolvă decât în parte problemele reale ale acestora. Respingerea finanţării unor proiecte a fost motivată, de cele mai multe ori, de neîntocmirea corectă a proiectelor, în condiţiile în care Ghidul de finanţare nu detaliază documentaţia pe tipuri de proiecte”.

 Jurnal radio și online de știri. Unde, când și cum ?

Referitor la Raportul Curții de Conturi de mai sus, am găsit pe pagina de Facebook a lui Andi Rădiu, jurnalist la Gazeta Românească următorul comentariu :

“Chestiunea care m-a ”lovit” e finanțarea unui “Jurnal radio şi online de ştiri în limba română”…nu de alta, dar de ceva timp ne zbatem câțiva să punem la punct un astfel de proiect și tocmai de aia mi-a sărit în ochi …dar unde este acel radio online??? am întrebat vreo câteva zeci de persoane, de la care am pretenția ca sunt informate și stupoare generală…

Ce să mai spun de ”Millenium” la care mi s-a propus să lucrez, am și realizat 5 numere în calitate de redactor șef. Când am întrebat despre contract, mod de plată și alte asemenea chestiuni mi s-a transmis că nu mai au nevoie de serviciile mele. Mi s-au dat pe mail doar niște chitanțe să le semnez ca distribuitor al publicației, cu motivația că este un supliment pentru a ajuta la distribuirea ziarului…și-atât, de-atunci nimic! Fac un apel la cei de la DRP-ul actual sau chiar cel condus de Tomac să-mi dea și mie niște explicații, măcar…bine, sunt sigur că apelul meu s-a pierdut deja în vânt…totuși s-au primit 34000 de lei!!!”

Contactat telefonic, Rădiu ne-a spus că aventura sa la ziarul Millennium s-a terminat în momentul în care a cerut semnarea unui contract legal. De atunci, publicația online a mai scos câteva ediții în format pdf, care nu puteau costa mai mult de 500 de euro. Dealtfel, oricine intră pe site-ul ziarului cu pricina, poate observa cu ușurință că Milennium  se mândrește cu sigla Guvernului României (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni), dar nu are adresă, telefon sau persoane de contact cu excepția unei adrese de e-mail.  Mai aflăm că finanțarea ziarului s-a obținut de către Asociația Maluri de Prut, prin intermediul Programului de finantare Mass-Media „Mihai Eminescu” derulat de catre Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni. Căutăm Asociația Maluri de Prut din Italia, și… surpriză. La secțiunea Contact găsim cam aceeași situație de la Millennium. Surse din comunitatea românilor din Italia ne-au spus că șeful asociației ar fi Dumitru Ilinca, ex-președinte PDL Italia și fost consilier al senatorului PDL Viorel Riceard Badea, care sprijină în momentul de față candidatura lui Liviu Laurențiu Lipot de la PP-DL. Fără comentarii.

Lipsa eticii nu are caracter penal

 Scandalul declanșat de raportul Curții de Conturi a atins apogeul când s-a descoperit că departamentul condus de Eugen Tomac a alocat ilegal circa 400.000 de euro pentru finanţarea nerambursabilă a postului de radio Arena FM,  un post la care Societatea Română de Radiodifuziune achiziţionase pachetul majoritar de acţiuni de la SC Pajura Albă SRL Chişinău. Pe blogul său de campanie și în presă, Eugen Tomac a declarat : „Nu mă surprinde faptul că în plină campanie electorală a reapărut discuţia despre raportul Curţii de Conturi la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni”. Tomac a mai anunţat că va ataca în justiţie raportul Curţii de Conturi. Referindu-se la afacerea Arena FM, un membru important al staff-ului de campanie al fostului șef DRP, ne-a declarat : “ E o aiureală ! Radioul ăla trebuia ridicat. Am văzut raportul kaghebist al Curții de Conturi. SRR a cumpărat acțiuni nu active. Activele sunt de la DRP. Operațiunea e discutabilă sub aspect etic, dar nu e ilegală ! Juridic CCR nu are dreptate. Etic, nu e CCR competentă… Aș spune că lipsa eticii nu are caracter penal.”

 

Articole similare

  1. Bună seara.
    Motivat de obiectivitatea cu care abordați subiectele, mi-am permis să vă adaug link-ul în Blogroll-ul paginii mele.
    Sper să nu fiți supărați că nu v-am cerut acordul în acest sens?
    Închei mulțumindu-vă pentru înțelegere și timpul alocat.
    Sărbători fericite alături de cei dragi!…
    Zamoreanu’

Ultimele aparitii