Cine-i oprește pe șmecherii din Ministerul Tineretului și Sportului?

Hits: 483

Cine-i oprește pe șmecherii din Ministerul Tineretului și Sportului?

Am tot scris de Legea 118/2002, care se referă la indemnizațiile de merit. Am adus în fața opiniei publice și cazul unei campioane mondiale de popice, Elisabeta Badea, care încearcă de câțiva ani să intre, pe drept și pe merit, în posesia acestei indemnizații de merit, dar în zadar, pentru că funcționarii din Ministerul Sportului (MTS) fac listele după bunul plac, fără să respecte ordinea și criteriile de acordare a acestor indemnizații.

Și dacă Badea a ajuns și în Instanță, fără niciun folos

Și dacă Badea a ajuns și în Instanță, fără niciun folos, Justiția dovedindu-se chiar chioară în această problemă, iată că în ultimele două luni de plată a acestor solde, lunile mai și iunie, pe liste au apărut nume noi, iar numărul beneficiarilor a crescut de la 114, în aprilie, la 117, în luna iunie. Este clar, fosta campioană mondială la popice a fost sărită din nou, fiind mințită și dusă cu preșul, cum se spune, cum că lista cu beneficiarii indemnizațiilor este bătută în cuie, că nu se pot adăuga nume noi, că ar trebui să moară din cei de pe listă, ca să fie înlocuiți cu alte persoane. Credem că cei din Ministerul Sportului au un cui mare împotriva lui Badea, mai ales că Badea s-a adresat unor organisme ca să i se facă dreptate.

Și șmecherii din MTS continua acordarea indemnizațiilor după cum le dictează interesele

Și șmecherii din MTS continua acordarea indemnizațiilor după cum le dictează interesele – în lunile mai și iunie au apărut nume ca Romeo Sotiriu și Gheorghe Vișan, care nu prea au de-a face cu criteriile de acordare a Indemnizației de merit – Romeo Sotiriu a fost un antrenor anonim, cunoscut mai mult prin prisma faptului că a deținut, vreme de un an de zile, 1995-1996, fotoliul de secretar general al Federației de Handbal, fiind și cadru universitar; Gheorghe Vișan a fost și el un anonim, ca jucător, fost arbitru, președinte al Federației de Volei (sunt zvonuri că la Federație ar avea un venit de peste 10.000 de lei), despre care se spune că ar fi un fel de dictator al voleiului românesc.

Lista cu bursierii pe luna iunie, 2019

Și ca să judecați dumneavoastră mai bine, vă pun la dispoziție lista cu bursierii pe luna iunie, 2019, cât și criteriile de acordare a acesto Indemnizații de merit:

Iunie, 2019

Crt. Nume Prenume         Suma  Luna plata         Tip plata              Federatia

1 ALEXANDRESCU AURORA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit POPICE

2 AMBRUS FRANCISC 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

3 BACIU NICOLAIE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit RUGBY

4 BAIAS ILIE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit POPICE

5 BALAN SILVIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

6 BALASA DOINA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

7 BALLO FRANCISC 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit LUPTE

8 BAROGA MARTA VICTORIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HALTERE

9 BELLU OCTAVIAN IOAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

10 BETIU CONSTANTIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

11 BOICU IOAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

12 BOTA ION 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

13 COJOCARU MIHAI 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

14 COLDEA TEODOR 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit TIR SPORTIV

15 COMAN PETRU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit LUPTE

16 CORDOS ANCA MARIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

17 COSNITA COSTEL 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

18 CRASNIC IOAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit LUPTE

19 CRISTESCU LAURIAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit TIR SPORTIV

20 CUC DUMITRU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit LUPTE

21 DIDILESCU OLGA FANICA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

22 DOSPINESCU FLORICA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

23 DRAGHICI MARIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

24 DRAGULSCHI ION 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

25 DUMITRU CARMEN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

26 DUMITRU CONSTANTIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

27 FANTANA VASILE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

28 FERECATU MARIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit TIR SPORTIV

29 FRANCU ELENA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

30 GHEORGHIU FLORIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit SAH

31 GIULESCU ELENA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

32 GOREAC ADRIAN RELU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

33 HELMUT DUCKADAM 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit FOTBAL

34 IGNA IOAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit FOTBAL

35 IOAN DUMITRU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

36 IONESCU IOAN STEFAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HOCHEI PE GHEATA

37 IONITA GABRIEL 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HALTERE

38 IRIMESCU VALERIU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit RUGBY

39 IVANOV MERCURI 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

40 JIAN ELENA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

41 LANCRANJAN DORIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

42 LAZARESCU ALEXANDRU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit TENIS

43 LEU MIHAI 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

44 LIPALIT IGOR 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

45 MARINESCU MARIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit ALPINISM SI ESCALADA

46 MARINESCU NICOLAE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit JUDO

47 MIHAIL MAJEARU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit FOTBAL

48 MIHALCA ELENA ELEONORA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit TENIS DE MASA

49 MIRCEA AUREL TUTOVAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit VOLEI

50 MITA PETRE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit SCRIMA

51 MOCIANI VICTOR 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

52 MOGOS ALEXANDRU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit COSR

53 MURARU ANTON 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit JUDO

54 NASTASE ILIE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit TENIS

55 NAVASART MARIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

56 PADURARU CORNELIU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit VOLEI

57 PADUREANU ELENA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

58 PAUNESCU ANGELA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

59 PAVEL VASILE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit VOLEI

60 PETRESCU CORNELIU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit LUPTE

61 PLOESTEANU NICOLAE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit LUPTE

62 POENARU RADU SORIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit SCRIMA

63 POPA DUMITRU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

64 POPA EMIL 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

65 POPESCU GABRIEL MIHAI 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit COSR

66 PRADATU TOMA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

67 PUICA ION 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit ATLETISM

68 PURGE PETRU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit POPICE

69 RUSESCU MARCEL 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit RUGBY

70 SABAU IOAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

71 SERAFIM DAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit ATLETISM

72 SIMIONCENCU VASILE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

73 STANEF CONSTANTIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

74 STEFANOV GRIGORE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

75 STUPINEANU ILIE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

76 TABARA OCTAVIAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

77 TANASE TANASE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit VOLEI

78 TATU NICOLAE TITUS 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit ATLETISM

79 TOTH GHEORGHE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

80 TUTUIANU ION 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit RUGBY

81 URIAN GHEORGHE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit LUPTE

82 URZICEANU FELICIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

83 VAJIALA ELENA GRATIELA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit ANTIDOPING

84 VIRGIL GHERASIM 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit LUPTE

85 ZILAHY IOSIF 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit SCRIMA

86 GAL STEFAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

87 CATINEANU MARGARETA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit POPICE

88 GHEORGHE SILVESTRU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit POPICE

89 SKURKA ALEXANDRU ROBERT 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

90 FUMEA MARIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA AEROBICA

91 STANEI MATEI 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

92 FORMINTE NICOLAE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

93 DANICEL CONSTANTIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit ATLETISM

94 ANGHELIU DAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

95 STOICA ELIZA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

96 SIMION GHEORGHE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

97 RUSU ELENA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

98 IONESCU PETRE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit VOLEI

99 STAN MARIN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit TIR SPORTIV

100 CONSTANTINESCU HORIA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit CANOTAJ

101 FLOREA TRAIAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KAIAC CANOE

102 CEAMPELEA ELENA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

103 DOCIU ENCIU VIRGIL 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HALTERE

104 POPESCU SACELE ADRIAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit KARATE

105 ANDREESCU ELENA 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit POPICE

106 FLANGEA OLIMPIU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

107 AURAS RELU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit BOX

108 CHICIU NICULAE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit RUGBY

109 MATEESCU ION JAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

110 STOICA ADRIAN 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit GIMNASTICA

111 NOVAC PAUL MIHAIL 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit SCRIMA

112 PASCU MIRCEA MIHAIU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit FOTBAL

113 DUDU GEORGESCU 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit FOTBAL

114 NESOVICI NICOLAE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

115 VISAN GHEORGHE 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit VOLEI

116 SOTIRIU ROMEO 6240 IUNIE 2019 Indemnizatii merit HANDBAL

Iar criteriile de acordare a acestor Indemnizații de merit, conform Legii 118/2003, sunt următoarele:

Instituirea indemnizației de merit se acordă conform Legii nr. 118/ 15 martie 2002, precum și a H.G nr. 859 / 17 iulie 2003 și se acordă personalităților române de prestigiu, pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului.

Indemnizația de merit se acordă persoanelor nominalizate de Comisia Națională pentru acordarea Indemnizației de Merit, pe baza criteriilor de atribuire a indemnizației de merit prevăzute în norme de aplicare a legii. Comisia Națională stabilește numărul de indemnizații de merit care se acordă pentru fiecare dintre domeniile prevăzute de lege.

În domeniul sportului indemnizaţia de merit se acordă persoanelor care au obţinut rezultate deosebite sau au contribuit nemijlocit la obţinerea acestora şi care fac parte din următoarele categorii:

  1. a) sportivi;
  2. b) antrenori;
  3. c) cadre medicale şi cercetători;
  4. d) arbitri;
  5. e) alte personalităţi care au participat la acţiuni externe deosebite de promovare a imaginii României.
  6. A.În cazul sportivilor:
  7. a) să nu beneficieze de rentă viageră potrivit prevederilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; nu se poate renunţa la rentă în favoarea indemnizaţiei de merit;
  8. b) să se fi retras din activitatea sportivă;
  9. c) să fi obţinut cel puţin 4 medalii la campionatele europene, campionatele mondiale de seniori sau cel puţin 2 medalii la jocurile olimpice, la sporturile individuale, sau cel puţin o medalie, pentru sporturile de echipă, la cupe europene, cupe mondiale, campionate europene, campionate mondiale de seniori, jocuri olimpice;
  10. d) să se afle într-o stare precară de sănătate sau să aibă o invaliditate permanentă, certificată potrivit legii. În situaţia unei stări de invaliditate permanentă dobândită în timpul activităţii sportive, certificată legal, să aibă cel puţin o medalie la cupe europene, cupe mondiale, campionate europene, campionate mondiale de seniori, jocuri olimpice;
  11. În cazul antrenorilorse acordă aceste indemnizaţii de merit dacă îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la lit. a) – d) şi condiţia prevăzută la lit. e):
  12. a) să fi pregătit nemijlocit loturile naţionale sau olimpice în calitate de antrenor, cucerind cu sportivii pe care i-au pregătit un număr de cel puţin 5 medalii de aur la campionate europene, campionate mondiale de seniori, jocuri olimpice, dintre care cel puţin 2 medalii de aur la jocurile olimpice, pentru sporturile individuale, iar pentru jocurile sportive, un total de cel puţin 2 medalii de aur la campionate europene de seniori, campionate mondiale de seniori, cupe europene de seniori sau cupe mondiale de seniori, jocuri olimpice;
  13. b) să fi fost componenţi ai colectivelor tehnice ale loturilor naţionale şi olimpice de seniori sau să fi pregătit nemijlocit, pe o perioadă de minimum 10 ani, cucerind cu sportivii pe care i-au pregătit cel puţin 8 medalii la campionate europene de seniori, campionate mondiale de seniori, jocuri olimpice, pentru sporturile individuale, ori un număr de 2 medalii la cupe europene, cupe mondiale, campionate europene de seniori, campionate mondiale de seniori, jocuri olimpice, pentru jocurile sportive;
  14. c) să fi desfăşurat o activitate de antrenor de cel puţin 20 de ani în structuri sportive sau la loturile naţionale şi să fi pregătit nemijlocit ori să fi selecţionat, pregătit şi promovat la loturile naţionale şi olimpice un număr de cel puţin 15 sportivi care au fost medaliaţi la jocurile olimpice, campionate europene şi campionate mondiale de seniori, pentru sporturile individuale, sau cel puţin 5 sportivi pentru jocuri sportive, medaliaţi la aceleaşi competiţii, plus cupe mondiale şi cupe europene de seniori;
  15. d) după vârsta de 60 de ani, celor care au avut o activitate îndelungată ca antrenor, au contribuit la obţinerea unor rezultate de prestigiu de către sportivi şi au determinat dezvoltarea ramurii de sport respective prin rezultate, cercetări, lucrări, funcţii de conducere etc.
  16. e) să fi împlinit vârsta de 60 de ani sau să fie pensionaţi în urma dobândirii unei invalidităţi permanente;
  17. în cazul cadrelor medicaleşi al cercetătorilor, după vârsta de pensionare, celor care au activat în colectivele tehnice ale loturilor naţionale şi olimpice o perioadă de cel putin 20 de ani, perioadă în care sportivii pe care i-au asistat au cucerit cel putin 15 medalii la jocurile olimpice, campionate europene şi campionate mondiale de seniori sau cel putin 3 medalii la jocurile olimpice, campionate europene şi campionate mondiale, cupe europene, cupe mondiale de seniori, pentru jocurile sportive;
  18. DÎn cazul arbitrilor:
  19. a) să fi împlinit vârsta legală de pensionare
  20. b) să fi activat cel puţin 20 de ani în domeniuşi să fi arbitrat cel puţin la o ediţie a jocurilor olimpice şi a campionatelor mondiale sau europene ori la 2 ediţii ale cupelor mondiale sau europene, în turneele finale ale acestora;
  21. În cazul altor personalităţicare au participat la acţiuni externe deosebite de promovare a imaginii României şi de dezvoltare a sportului românesc în lume.

Comentariile vă aparțin…

 

Puteți susține AntiMafia.ro făcând o donație. Vă mulțumim!
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Dar ce să ceri de la Dogioiu, adică de la ființa care cerea arestarea judecătorilor CCR!?

Dum iul. 28 , 2019
Hits: 483Dar ce să ceri de la Dogioiu, adică de la ființa care cerea arestarea judecătorilor CCR!? Propagandiști siniștri, iar vă urcați pe tragedii, iar folosiți moartea și durerea pentru a vă perpetua statutul de intangibili? Țineți neapărat ca SRI să facă cercetare penală exact cum făcea Vechea Securitate și vă folosiți de moarte și durere pentru asta? 1. Cine […]

REVOLUT BUSINESS