Autorităţile române ştiau din 2010 despre grupul de crimă organizată din spatele afacerii Microsoft

„În loc de motto

Microsoft Ireland Operation Limited: Microsoft se angajează să apere Guvernul României faţă de oricare dintre următoarele pretenţii ridicate de către o terţă parte neafiliată şi vom plăti suma stabilită pe bază de hotărâre judecătorească definitivă defavorabilă (ori potrivit unei tranzacţii la care noi vom consimţi):

– pretenţii conform cărora un produs comercial sau remediere încalcă brevetul, dreptul de autor al acesteia sau marca de comerţ ori îşi însuşeşte în mod ilegal secretul comercial, sau

– pretenţii conform cărora furnitura service încalcă dreptul de autor ori marca de comerţ sau îşi însuşeşte în mod ilicit secretul comercial.

Aveţi obligaţia de a ne notifica în scris cu promptitudine cu privire la orice astfel de pretenţie şi ne veţi acorda controlul exclusiv asupra susţinerii apărării împotriva pretenţiei ori tranzacţionării acesteia.

În cazul în care primim informaţii referitoare la formularea unei pretenţii de încălcare în legătură cu un produs comercial, remedieri sau furnituri service putem ca, pe cheltuiala noastră si fără a avea vreo obligaţie în acest sens, fie 1 – să obţinem pentrudumneavoastră dreptul de utilizare în continuare a produsului, remedierilor sau furniturilor service cu privire la care a fost ridicată pretenţia de încălcar, fie

2 – să modificăm produsul, remedierile sau furniturile service ori să îl înlocuim cu un echivalent cu aceeaşi funcţiune, pentru a nu mai reprezenta o încălcare, caz în care veţi înceta imediat să mai utilizaţi produsul, remedierile ori furniturile service cu privire la care a fost ridicată pretenţia de încălcar, fie

Microsoft. Îngerul Păzitor – volumul I

Autorităţile române (parchete, servicii secrete, guvern) ştiau încă din 2010 despre grupul de crimă organizată din spatele afacerii Microsoft România care jefuia bugetul de stat şi îngropa mica iniţiativă.

Despre cei care sunt cercetaţi astăzi (miniştri, oameni de afaceri, foşti şi actuali directori ai filialei Microsoft România etc.) în dosarul şpăgilor de sute de milioane de euro date de Microsoft în România s-au scris în 2010 2 volume la editura Aldo Press. “Microsoft Îngerul Păzitor”, vol. 1, 2, tratează pe larg faptele grupului de crimă organizată care facilitase afcerile Microsoft în România contra unor şpăgi fabuloase. Numele celor chemaţi astăzi la audieri pentru infracţiuni în perioada 2001-2010c erau ştiute cu ani în urmă de anchetatori.

Cărţile au ajuns la toate instituţiile ţării, inclusiv Parchet General şi SRI. Întrebarea este de ce procurorii nu au făcut nimic până în 2014?

Va punem la dispozitie cele doua volume in format pdf.

microsoft_ingerul_pazitor_vol_1 microsoft_ingerul_pazitor_vol_2

MICROSOFT

ÎNGERUL PĂZITOR

Dan Coste

MICROSOFT

ÎNGERUL PĂZITOR

Dan COSTE

MICROSOFT

ÎNGERUL PĂZITOR

Editura ALDO PRESS, Bucureşti

Iunie 2010

Coperta: ………………………….

Redactor carte: Victor Danc

Tehnoredactare: Marius Păuşan

Corectura: ÎÎÎÎÎÎ

Editor ALDO PRESS, Bucureşti

Î by ALDO PRESS

Toate drepturile pentru această versiune aparţin ALDO PRESS

Informaţii, comenzi pentru editare şi tipărire de cărţi şi broşuriŞ

OP 76 – CP 161 Bucureşti, 062590

Tel/fax: 021/434.17.50

Email: [email protected]

www.aldopress.ro

Email autor: [email protected]

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MICROSOFT – ÎNGERUL PĂZITOR / Dan COSTE, Bucureşti, ………………., 2010

144, 13×20 cm

ISBN: ………………………………

Vol. 1 – 2010 – ISBN: ……………… – X

Timbrul literar în valoare de 2% se adaugă la preţul de vânzare şi se varsă de către difuzor în fondurile literare, conform legii.

TIPOGRAFIA: …………………………………………….

În loc de motto

Microsoft Ireland Operation Limited:

Microsoft se angajează să apere Guvernul României faţă de oricare dintre următoarele pretenţii ridicate de către o terţă parte neafiliată şi vom plăti suma stabilită pe bază de hotărâre judecătorească definitivă defavorabilă (ori potrivit unei tranzacţii la care noi vom consimţii):

– pretenţii conform cărora un produs comercial sau remediere încalcă brevetul, dreptul de autor al acesteia sau marca de comerţ ori îşi însuşeşte în mod ilegal secretul comercial, sau

– pretenţii conform cărora furnitura service încalcă dreptul de autor ori marca de comerţ sau îşi însuşeşte în mod ilicit secretul comercial.

În cazul în care primim informaţii referitoare la formularea unei pretenţii de încălcare în legătură cu un produs comercial, remedieri sau furnituri service putem ca, pe cheltuiala noastră şi fără a avea vreo obligaţie în acest sens, fie 1 – să obţinem pentru dumneavoastră dreptul de utilizare în continuare a produsului, remedierilor sau furniturilor service cu privire la care a fost ridicată pretenţia de încălcar, fie 2 – să modificăm produsul, remedierile sau furniturile service ori să îl înlocuim cu un echivalent cu aceeaşi funcţiune, pentru a nu mai reprezenta o încălcare, caz în care veţi înceta imediat să mai utilizaţi produsul, remedierile ori furniturile service cu privire la care a fost formulată pretenţia de încălcare.

PREFAŢĂ

Majoritatea populaţiei acestei ţări încearcă percepţia că trăieşte într-o ţară coruptă sau foarte coruptă. Iar justiţia se află în topul celor mai corupte (până-n măduva oaselor) insituţii ale statului. România a primit până în prezent cele mai multe condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din cauza nerespectării în justiţie a unor drepturilor cetăţeneşti şi de proprietate. Cu suma de peste 12 milioane de euro despăgubiri pe care a fost obligată să le plătească celor nedreptăţiţi de o justiţie coruptă, ţara noastră se află pe primul loc din Uniunea Europeană în acest ruşinos clasament.

Recent, în premieră probabil mondială, un judecător al curţii supreme de justiţie a unui stat a fost băgat după gratii, în vederea anchetării sale în stare de reţinere şi trimiterii în judecată. Este vorba despre judecătorul Florin Costiniu, implicat într-un scandalul de corupţie, avându-l drept vector principal pe senatorul PSD Cătălin Voicu. Costiniu a fost pus în libertate după două zile de arest, de către colegii săi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ca reporter de investigaţii, cu o expertiză de peste douăzeci de ani în domeniu, mă situez de mult timp pe poziţia celor care cred că Justiţia Română este printre cele mai corupte instituţii ale statului. Cu menţiunea că, dacă populaţia doar percepe acest cancer care macină societatea românească, eu m-am şi confruntat cu justiţia în sute de situaţii.

Am avut de-a face cu oameni, fapte, situaţii, răzbunări, orgolii nemăsurate şi ambiţii prosteşti, care s-au derulat atât în sălile de judecată cât şi în afara lor. Pentru îndrăzneala mea, de a mă amesteca în afacerile murdare ale unora sau altora, am fost pârât în circa 100 de dosare penale şi civile, târât prin secţii de poliţie, parchete, judecătorii şi tribunale. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, acuzaţiile ce mi-au fost aduse au fost respinse în totalitate de către instanţele de judecată şi organele de urmărire penală, pe baza probelor pe care le-am prezentat în susţinerea articolelor publicate în mai multe ziare şi reviste.

De asemenea, am fost chemat în faţa Consiliului de Onoare al Clubului Român (CRP) de presă, prezidat de vestiţii Cristian Tudor Popescu şi nu mai puţin celebrul Mihai Tatulici, ca să dau explicaţii în legătură cu dezvăluirile mele privind corupţia la nivel înalt şi furtul de inteligenţă, pe care le probam chiar în articolele cu numeroase mărturii.

În tot acest timp am avut ocazia să văd cum unii justiţiabili „mureau” cu dreptatea în mână, din cauză că reprezentanţi ai justiţiei motivau decizii, negru pe alb, precum că albul ar fi negru şi invers.

Dacă ne-am lua după anumiţi analişti, care consideră că România nu se află (la figurat vorbind) în Europa, ci în Orient, corupţia – în special, mita şi traficul de influenţă – în particular n-ar trebui privite ca o tristă realitate. Ci ca o stare de spirit, ori o a doua natură a românului, de la cel mai necăjit până la cel mai înstărit. Cu toţii dăm şpagă cu zâmbetul pe buze şi apelăm la cunoscuţi când avem nevoie de ceva. Este o stare de normalitate, iar nu o excepţie. Şi-atunci, de ce ne mai mirăm când ţările civilizate consideră România printre cele mai corupte din lumeÎ Avem corupţia pe care o merităm, aşa cum ne lăsăm conduşi de corupţii pe care îi alegem, cu drag şi voioşie, din patru în patru ani.

Judecătorii sunt o categorie printre cele mai favorizate din ţara noastră, lefurile lor având multe cifre. Li s-au dat bani mulţi, chipurile, ca să nu poată fi corupţi. Dar cum corupţia se află în sângele multora dintre aceştia, demersul s-a dovedit inutil. Cu cât au mai multe bunuri şi valori, cu atât vor mai mult. Asemănător este şi cazul medicilor, care se plâng de douăzeci de ani că sunt prost plătiţi, şi asta cam aşa e. Dar nimeni n-a vorbit în mod serios până acum despre medicii incompetenţi şi nici nu s-a pus întrebarea de ce atât de puţini au fost eliminaţi din sistemul medical pentru mall praxis. Iar peste toate acestea îmi exprim şi eu o mare nedumerire. Dacă medicii sunt aşa de prost remuneraţi, cum se face că toţi dobândesc locuinţe luxoase, case de vacanţă şi maşini dintre cele mai scumpe, după doar câţiva ani de practicăÎ De unde bani, că doar nu din leafăÎ!

În sutele de investigaţii jurnalistice pe care le-am realizat m-am întâlnit cu fel de fel de situaţii, unele mai neobişnuite decât altele. Dar dintre toate, una le depăşeşte de departe pe celelalte, motiv din care m-am hotărât să scriu despre ea.

Cartea de faţă este doar începutul halucinant al unei poveşti adevărate, care pentru un om normal la cap aduce mai degrabă a science fiction. Probabil că vor urma alte volume, conţinând toate implicaţiile afacerii, adesea de neimaginat pentru o minte sănătoasă.

În puţine cuvinte, este vorba despre un om care a creat inteligenţă software, recunoscută şi premiată pe plan european şi internaţional. La scurt timp, produsul i-a fost piratat şi o adevărată reţea bine organizată a început să se înfrupte din munca lui. Reţea coordonată la nivel înalt de… înalţi funcţionari de stat. Când a reclamat situaţia organelor competente, s-a trezit pus sub acuzaţie şi investigat, târât prin tribunale şi primind ameninţări chiar de la poliţişti superiori din cadrul Inspectoratului General al Poliţie Române. Care vaşnici apărători ai legii „l-au prevenit” că, dacă nu se potoleşte, i se va ridica dreptul de a părăsi ţara (deşi deţine dublă cetăţenie romîno-elveţiană), existând riscul ca familiei sale să i se întâmple ceva rău.

Ca să i se închidă gura, i-a mai fost furată o casă pe bază de documente false dovedite, după ce asupra lui avuseseră loc două atentate. Greu de crezut, nuÎ

Cu toate acestea, este purul adevăr. Cu menţiunea că, după aproape şase ani de zile, dreptatea în acest caz se lasă încă aşteptată. Şi cu menţiunea că unul dintre judecătorii care au decis că negrul este alb, în ciuda unor probe contrare irefutabile, se numeşte Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel Bucureşti. Nimeni alta decât soţia judecătorului Florin Costiniu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinut, eliberat şi anchetat pentru fapte de corupţie, în cadrul grupării de tip mafiot coordonate de senatorul Cătălin Voicu.

La sfârşitul anului 2009, în cadrul unei întâlniri – în calitate de reporter special la ziarul „Cotidianul” – cu Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi şi Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mi s-a comunicat că la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) nu se mai află niciun dosar mai vechi de doi ani. Atunci, am adus în discuţie cazul furtului de inteligenţă de la SC OMNIS GROUP SRL, nesoluţionat de mai bine de şase ani, coroborat cu cel al furtului unei case aparţinând proprietarului acestei firme. Cei doi s-au privit cu înţeles în adâncul ochilor, după care Iacob ne-a declarat: „Cunosc speţa, dar acolo lucrurile sunt ceva mai complicate, datorită complexităţii dosarului. Din acest motiv durează mai mult”.

Aha!

CAPITOLUL I

Dacă nu eşti parte a soluţiei, eşti parte a problemei

Proprietarul OMNIS GROUP a plecat din ţară pe vremea lui Ceauşescu şi s-a întors în 1990. Nu cu foarte mulţi bani, ca să facă negustorie ori să investească în te miri ce, ca apoi să speculeze investiţia. Nici cu promisiuni şi şpăgi, în schimbul cărora să obţină contracte cu statul. Omul a investit în inteligenţa românească, pentru a demonstra că românii nu sunt mai proşti decât alţii, ci dimpotrivă. Ce a păţit din cauza acestei îndrăzneli vom arăta în cele ce urmează.

Creată în 1990, SC OMNIS GROUP SRL a fost prima companie românească înfiinţată exclusiv pentru dezvoltare de software. Firma a angajat, în perioada 1990 – 2000 peste 100 de tineri, absolvenţi ai Facultăţilor de Calculatoare, Informatică şi Cibernetică din România, la sfârşitul intervalului având 48 de angajaţi permanenţi. OMNIS a fost şi primul partener român al colosului american Microsoft.

Graţie eforturilor depuse şi investiţiilor făcute vreme de zece ani, OMNIS a creat în anul 2000 primul produs ERP (Enterprise Resource Planning) original românesc – sistemul ISIS – recunoscut şi apreciat ca atare de Microsoft Corporation. Softul a fost prezentat pe site-ul intern al corporaţiei lui Bill Gates, ca făcând parte dintre cele mai bune opt produse din lume la momentul respectiv.

Sistemul ERP este un instrument software ce facilitează integrarea tuturor informaţiilor dintr-o organizaţie într-o platformă unică. Scopul ERP este de a asigura transparenţa datelor în cadrul unei organizaţii şi de a facilita accesul la orice tip de informaţie utilă în desfăşurarea unei activităţi. Domeniile de aplicabilitate sunt: producţia (planificare şi urmărirea dinamicii acesteia), gestiunea (evidenţa stocurilor, furnizorilor, plăţilor şi încasărilor), salariile (calculul acestora şi managementul informaţiilor referitoare la personal), contabilitatea (evidenţa financiar contabilă), imobilizări (evidenţa mijloacelor fixe şi calculul amortizării), CRM (managementul relaţiilor cu clienţii), BI (rapoarte, analize, prognoze).

În anul 2001, OMNIS GROUP SRL a câştigat la Amsterdam, în cadrul competiţiei „Microsoft EMEA RAD Awards”, Premiul I pentru cel mai bun produs ERP din Europa, denumit ISIS.net. Asta la vremea când compania lui Bill Gates nu dezvolta un astfel de produs. De asemenea, a mai obţinut un premiu la Paris, în 2002, pentru cea mai eficientă utilizare a tehnologiilor Internet, în cadrul altei competiţii organizate de Microsoft Corporation.

Ticălosul protocol

La prima vedere, subcapitolul ce urmează n-ar avea nicio legătură cu subiectul acestei cărţi. În ciuda acestui fapt, lucrurile nu stau tocmai aşa, după cum se va vedea. Mai ales că, de structura secretă la care ne vom referi în continuare n-a fost străin nici senatorul Cătălin Voicu, primul parlamentar arestat pentru suspiciuni de corupţie la nivel înalt. Şi nici finanţistul Sebastian Vlădescu, care a beneficiat din plin de serviciile secrete şi ilegale ale unei dubioase instituţii moşite în anul 1998.

Ca urmare a criticilor Uniunii Europene că România nu deţine niciun organism care să lupte împotriva corupţiei, în anul 1998 au fost puse bazele celei mai temute structuri de poliţie politică postdecembristă. Atât de temută şi de secretă, încât nici până azi nu se ştie dacă mai funcţionează ori nu, în ce scop, cine o conduce şi din ce bani este finanţatăÎ Toţi factorii importanţi de decizie, care ar putea furniza informaţii în legătură cu aceste aspecte, se dau loviţi de amnezie ori refuză să ofere lămuriri întrebărilor legitime ale opiniei publice. De menţionat că, la ora creării acestei structuri, nu exista un cadru legal care să reglementeze o atare activitate.

În guvernarea Radu Vasile a fost încheiat un protocol interministerial privind „cooperarea în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi corupţiei”, care prevedea constituirea UNITĂŢII NAŢIONALE INTERFORŢE. Iar aceasta se baza pe activitatea permanentă a GRUPULUI OPERATIV CENTRAL (GOC), fără legătură cu ceea ce înţelegem printr-o anchetă penală, ci bazându-se pe întocmirea de dosare secrete de şantaj, „jocuri şi combinaţii operative” etc., chiar şi în „scop preventiv”. Structura a fost alimentată cu fonduri de Ministerul Finanţelor, fiind coordonată de şeful secţiei anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General. Entităţile componente erau (şi probabil mai sunt şi astăzi, de vreme ce nimeni până acum nu a declarat desfiinţarea GOC) Ministerul Justiţiei (Valeriu Stoica), Ministerul Public, Ministerul de Interne (Gavril Dejeu), respectiv: Serviciul Român de Informaţii (Costin Georgescu) şi Serviciul de Informaţii Externe (Cătălin Harnagea).

Componenţa GOC:

General Mircea Zărie – adjunct al Procurorului General
Secretar de stat Liviu Popescu
General de divizie Nicolae Berechet
General de divizie Anghel Andreescu
General de divizie Nicolae Oprea
General de divizie Virgil Ardelean zis „Vulpea”

7.General de divizie Ionel Crăciun.

Să mai adăugăm că ţinta filajului, interceptărilor audio-video şi întocmirea ilegală a unor dosare secrete de către GOC viza oameni de afaceri, o categorie largă de funcţionari publici, parlamentari, politicieni, membri ai societăţii civile ş.a. De asemenea, trebuie spus că în grup au fost atraşi lucrători din principalele servicii secrete ale ţării, din Ministerul de Interne şi procurori cu vechi state de plată, care în timp nu au fost afectaţi defel de regimurile politice care s-au succedat la conducerea ţării, graţie potenţialului informaţiilor obţinute de-a lungul activităţii GOC.

Abia în primele luni ale anului 2000, după ce funcţionase „la secret” mai bine de un an de zile, GOC a scos pe piaţă un PLAN DE MĂSURI (vezi anexa 1 de la sfârşitul cărţii), privind intrarea într-o aparentă legalitate. Parchetul Naţional Anticorupţie, actuală Direcţie Naţională Anticorupţie încă nu exista.

Dincolo de scopul declarat privind păstrarea aşa-zisului secret de stat şi prevenirea faptelor de corupţie, GOC a intrat în posesia a numeroase informaţii care, în timp, s-a dovedit că au fost folosite ca arme de şantaj, defăimare, intimidare şi alte asemenea fapte ilegale. Pe hârtie, această structură secretă a funcţionat până în august 2001, când ar fi fost înlocuită cu o alta, tot interministerială, gândită de primul-ministru Adrian Năstase. Aşa a luat fiinţă CONSILIUL NAŢIONAL pentru PREVENIREA CRIMINALITĂŢII. În martie 2005 şi această invenţie a fost înlocuită de echipa Călin Popescu Tăriceanu cu CONSILIUL pentru COORDONAREA IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI NAŢIONALE ANTICORUPŢIE, care a funcţionat până în 2007. Ce numitor comun au toate aceste structuri mai mult sau mai puţin secrete: o aparentă INEFICIENŢĂ şi realizarea unor dosare de poliţie politică. Rezultatele acestor organsime s-au limitat la demascarea câtorva subofiţeri de pe la sate, care au primit mită două găini sau un purcel de lapte, ori a unui vameş care s-a mânjit cu 200 de dolari, fiindcă avea familie grea, iar leafa nu-i ajungea. În rest, nimic.

Dar mai interesant este altceva: nimeni nu poate spune dacă GOC mai funcţionează la ora actuală, chiar şi sub o formă ultrasecretizată. Chestinaţi de presă, Emil Constantinescu (fost preşedinte al ţării), Mircea Zărie (fost coordonator al GOC), Valeriu Stoica (fost ministru de Justiţie) şi Costin Georgescu (fost director SRI) au ridicat din umeri, pozând în persoane neputincioase ori amnezice. Doar generalul Berechet a fost cât se poate de precis într-o declaraţie către cotidianul ZIUA: „Mecanismele există, iar de funcţionat funcţionează în continuare”. Pe ce bani şi în slujba cui, asta n-a mai precizat.

De-a lungul incertei sale existenţe activitatea GOC trebuie să fi fost una laborioasă. Că doar oamenii atraşi în această structură de poliţie politică, profesionişti sadea, n-au stat cu mâinile-n sân, mulţumindu-se doar să încaseze salarii grase din banii contribuabilului, fără să facă nimic. Au realizat dosare peste dosare, care au fost arhivate, unele scoase pe piaţă şi valorificate la momentul oportun. Cum nu se ştie dacă GOC mai funcţionează la ora actuală, nu se cunoşte nici ce s-a întâmplat cu dosarele realizate de agenţii secreţi ai structurii sau în posesia cui au ajuns. Dilemă asupra căreia cineva ar trebuie să se aplece, până la urmă.

Un alt amănunt capital privind cazul ce face obiectul acestei lucrări: La începutul anului 2000, finanţistul Sebastian Vlădescu rezerva, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, numele firmei ROMANIAN SOFT COMPANY, după care înfiinţa societatea cu răspundere limitată respectivă. Vlădescu era secretar de stat în Ministerul Finanţelor (care finanţa funcţionarea GOC), beneficiind totodată de „lucrările” realizate de structura ce supraveghea operativ şi secret inclusiv oamenii de afaceri de succes.

Tot din presă ar mai fi de menţionat un comunicat al unui aşa-zis Serviciu Secret Anticorupţie, tot secret, dar care nu pare a fi o structură a statului, de vreme ce aduce atingere activităţilor obscure ale acestuia:

GOC reprezintă legiferarea la nivel de stat a mafiei din Poliţie, mai ales din birourile de combatere a crimei organizate, care şi-a constituit cadrul legal pentru a-şi extinde activităţile infracţionale de la furat din port la furat economia naţională, şi în perspectivă fondurile europene alocate României.

Parteneriat de taină

În februarie 2001, aparent fără nicio legătură cu disputele ce aveau să urmeze peste câţiva ani între SC OMNIS GROUP SRL şi SC ROMANIAN SOFT COMPANY SRL, Guvernul Adrian Năstase dispune înfiinţarea Grupului de Promovare a Tehnologiei Informaţiei în România (prin HGR nr. 271/2001), pe baza unei strategii pusă la cale de Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei de la acea vreme.

Dintre principalele atribuţii ale noii entităţi spicuim:

– aprobarea proiectelor directoare şi a bugetelor anuale aferente acestora, din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, ale instituţiilor publice;

– aprobarea şi coordonarea proiectelor din domeniu, mai mari de 100.000 de euro, implementate în instituţiile publice şi companiile/societăţile naţionale sau comerciale la care statul este acţionar majoritar;

– aprobarea proiectelor din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei care necesită garanţii guvernamentale;

– ordonatorii principali de credite vor aproba şi vor coordona proiectele mai mici de 100.000 de euro din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei.

Grupul îi are în componenţă pe:

– primul-ministru – preşedinte;

– ministrul Finanţelor Publice;

– ministrul Administraţiei şi Internelor;

– ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului;

– ministrul Educaţiei şi Cercetării;

– ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei;

– ministrul delegat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării – pentru activitatea de cercetare;

– secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei – secretar.

La art. 5 al HGR nr. 271/2001 se mai prevede că Grupul de Promovare a Tehnologiei Informaţiei în România poate delega unor persoane din afara grupului anumite competenţe referitoare la îndeplinirea obiectivelor şi la managementul proiectelor stabilite prin respectiva hotărâre.

Ca un făcut, la data de 17 septembrie 2003, ignorând orice fel de concurenţă, Cabinetul Năstase semnează cu compania lui Bill Gates, la Roma, un Parteneriat Strategic Guvern – Microsoft. Iar peste şase săptămâni, între cele două părţi se parafează în cel mai mare secret GSP (Government Security Program) privind codul sursă al Microsoft.

Steve Ballmer, CEO Microsoft, şi Dan Nica, ministrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei au discutat la Roma, în cadrul “Government Leaders Forum” (GLF), despre folosirea tehnologiei în modernizarea guvernelor şi a interacţiunii acestora cu cetăţenii. Tot atunci s-a semnat o Scrisoare de Intenţie privind Parteneriatul Strategic dintre Guvernul român şi Microsoft. Lucrările GLF au vizat obiectivele Uniunii Europene de a deveni, până în anul 2010 cea mai dinamică, competitivă şi susţinută economie bazată pe cunoaştere.

Dan Nica a amintit la Roma despre proiectele e-government, precum şi despre cele derulate pentru crearea sistemului educaţional informatizat. Demnitarul a mai subliniat beneficiile funcţionării mecanismului de licitaţii electronice, economiile importante rezultate şi nivelul ridicat de securitate realizate prin utilizarea tehnologiei Microsoft.

Steve Ballmer a declarat, după ceremonia de semnare a Scrisorii de intenţie: „Sunt uimit de ritmul rapid al evoluţiei, de ambiţia şi de eforturile pe care le depune Guvernul României pentru trecerea la online, pentru utilizarea Internetului şi a tehnicilor electronice de economisire a banilor publici şi de a se plasa la nivelul internaţional în domeniu, ca lider în utilizarea tehnologiei informaţiei. Apreciem talentul existent pe piaţa românească, de înalt calibru, mai ales în matematică şi computere”.

În ciuda acestor declaraţii pompoase, căutând informaţii suplimentare pe website-ul companiei americane Microsoft, nu am găsit nici un comunicat de presă despre vreun Parteneriatul Strategic cu Guvernul României la rubrica “Press Releases” şi nici la “Top Stories”.

În schimb, pe website-ul Microsoft România se precizează foarte clar şi în limba română că Steve Ballmer – CEO Microsoft şi ministrul Nica au semnat “Scrisoarea de intenţie pentru Parteneriatul Strategic între Guvernul României şi Microsoft Corporation” şi nu doar un oarecare “Parteneriat Strategic”, după cum pretinde ministerul în propriul comunicat de presă.

Fazele premergătoare de care am amintit vor duce, la data de 15 aprilie 2004, la semnarea de către Microsoft Ireland Operation Limited şi Guvernul României a Contractului nr. 0115RO, prin care compania devine Îngerul păzitor al pieţei IT din ţara noastră.

Se decide închirierea pentru perioada 2004 – 2009 a 50.155 de licenţe, în valoare de 54.567.465 USD plus TVA, suma majorându-se ulterior prin acordarea de noi licenţe şi acte adiţionale, ajungând la 111,86 milioane USD.

Arbitru strategic omnipotent al pieţei IT româneşti

Ca în orice contract, părţile care se respectă îşi impun condiţii una alteia, în acelaşi timp asumându-şi anumite obligaţii. Partea română s-a rezumat la cele standard, prezente în majoritatea contractelor comerciale uzuale. Americanii au avut, însă, pretenţii suplimentare, acceptate fără obiecţii de Grupul de Promovare a Tehnolgiei Informaţiei. Cităm:

Vă sunt interzise următoare acţiuni:

* Separarea componentelor unui produs care conţine componente multiple, prin operarea lor pe computere diferite, prin upgradarea sau downgradarea lor la momente diferite, sau prin transferarea lor separată, cu excepţia cazului în care drepturile de utilizare a produsului conţin prevederi în acest sens.

– Închirierea, împrumutarea sau deţinerea de produse sau de furnituri service, cu excepţia cazului în care aceste aspecte sunt convenite de noi printr-un acord separat.

– Deconstruirea, decompilarea sau dezasamblarea produselor, remedierilor sau a furniturilor service, mai puţin în cazul în care legea aplicabilă permite acest lucru în mod expres, indiferent de această limitare.

În acelaşi timp, Microsoft se angajează să apere Guvernul României faţă de oricare dintre următoarele pretenţii ridicate de către o terţă parte neafiliată şi vom plăti suma stabilită pe bază de hotărâre judecătorească definitivă defavorabilă (ori potrivit unei tranzacţii la care noi vom consimţi):

– pretenţii conform cărora un produs comercial sau remediere încalcă brevetul, dreptul de autor al acesteia sau marca de comerţ ori îşi însuşeşte în mod ilegal secretul comercial, sau

– pretenţii conform cărora furnitura service încalcă dreptul de autor ori marca de comerţ sau îşi însuşeşte în mod ilicit secretul comercial.

În cazul în care primim informaţii referitoare la formularea unei pretenţii de încălcare în legătură cu un produs comercial, remedieri sau furnituri service putem ca, pe cheltuiala noastră şi fără a avea vreo obligaţie în acest sens, fie 1 – să obţinem pentru dumneavoastră dreptul de utilizare în continuare a produsului, remedierilor sau furniturilor service cu privire la care a fost ridicată pretenţia de încălcar, fie 2 – să modificăm produsul, remedierile sau furniturile service ori să îl înlocuim cu un echivalent cu aceeaşi funcţiune, pentru a nu mai reprezenta o încălcare, caz în care veţi înceta imediat să mai utilizaţi produsul, remedierile ori furniturile service cu privire la care a fost formulată pretenţia de încălcare.

Ca o concluzie, prin semnarea Contractului 0115RO, partea română i-a acordat celei americane dreptul şi obligaţia de a arbitra piaţa IT românească. De asemenea, dreptul de a decide în ceea ce priveşte politica IT a României, precum şi cesionarea resurselor naţionale intelectuale creative şi novatoare în domeniul dezvoltării şi publicării programelor pentru calculator, după cum vom arăta mai încolo.

Pricipalele instituţii ale statului care au beneficiat de licentele Microsoft sunt următoarele:

– Ministerul Justiţiei;

– Ministerul Administraţiei şi Internelor;

– Ministerul Apărării Naţionale;

– Ministerul Public;

– Ministerul Sănătăţii;

– Ministerul Culturii şi Cultelor;

– Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;

– Departamentul Naţional Anticorupţie;

– Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;

– Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat;

– Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;

– Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

– Secretariatul General al Guvernului;

– Cancelaria Primului Ministru;

– Garda Financiară;

– Ministerul Economiei şi Comerţului;

– Ministerul Finanţelor Publice;

– Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor;

– Institutul Naţional de Statistică.

La o săptămână după semnarea contractului 0115RO, Grupul de Investigaţii Politice coordonat de Mugur Ciuvică, fost consilier prezidenţial în mandatul lui Emil Constantinescu, publică următorul articol:

În urmă cu câteva zile, Guvernul României a anunţat că va plăti 54,5 milioane de dolari pentru cumpărarea de licenţe Microsoft destinate administraţiei publice centrale. Suma uriaşă plătită din bani publici şi lipsa totală de transparenţă a acestei afaceri ridică mari suspiciuni cu privire la oportunitatea şi legalitatea acestui contract, precum şi cu privire la responsabilitatea Guvernului faţă de banul public.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 470 din 1 aprilie 2004, semnată de Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Eugen Bejinariu, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi Mihai Nicolae Tănăsescu, ministrul Finanţelor Publice, Secretariatul General al Guvernului a primit aprobarea să semneze un contract pentru achiziţionarea de produse Microsoft.

Suma pentru achiziţionarea licenţelor Microsoft este uriaşă. Cele 54,5 milioane de dolari (adică 1.800 de miliarde de lei) pe care Guvernul s-a angajat să-i cheltuiască din bani publici sunt meniţi să acopere achiziţionarea de licenţe pentru 50.000 de calculatoare, adică pentru mai multe calculatoare decât numărul celor existente în administraţia publică centrală.

În plus, de la începutul guvernării Iliescu – Năstase, instituţiile administraţiei publice au achiziţionat mii şi mii de computrere noi. Vă oferim câteva exemple: în ianuarie 2002, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asiigurări Sociale a cumpărat 759 de computere; în noiembrie 2002, Direcţia Generală a Vămilor a cumpărat 602 computere; în noiembrie şi decembrie 2003, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a achiziţionat 1.494 de calculatoare, Inspecţia Muncii a achiziţionat 782 de calculatoare. Chiar Secretariatul General al Guvernului a cumpărat în urmă cu câteva luni 83 de coputere noi.

Există două variante: fie aceste computere au fost achiziţionate fără licenţele necesare, ceea ce înseamnă că cei care au făcut achiziţiile sunt iresponsabili şi au încălcat legea, fie au fost cumpărate cu licenţe, şi atunci contractul pentru 50.000 de licenţe este inutil şi dovedeşte dispreţul actualei puteri faţă de banul public.

La semnarea acestui contract, ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu, declara că reprezintă „un semnal clar de intrare în normalitate şi legalitate pentru toate instituţiile româneşti”. De aici rezultă cât se poate de clar că, până în 15 aprilie 2004, instituţiile administraţiei publice centrale se aflau în plină ilegalitate. Este absolut incredibilă nonşalanţa cu care Eugen Bejinariu declară că, vreme de trei ani, administraţia centrală a încălcat legea.

Nelămuririle noastre sporesc însă când încercăm să înţelegem de ce s-a plătit o sumă atât de mare pentru aceste licenţe. Contractul încheiat între Guvern şi firma austriacă Fujitsu Siemens Computers GmbH cuprinde platforma de bază – adică sistemul de operare, pachetul Office, licenţa Client Access, care dă dreptul unei staţii să acceseze serviciile serverelor din reţea – pentru 50.000 PC-uri, precum pentru 1.500 de servere. De asemenea, contractul prevede că versiunile îmbunătăţite ale respectivelor programe vor fi livrate gratuit.

Să le luăm pe rând. Un Windows XP Professional împreună cu pachetul MS Office complet costă, luând în considerare reducerea obişnuită pentru achiziţionarea mai multor licenţe, aprozimativ 500 de dolari. O licenţă Client Access costă nu mai mult de 50 de dolari. Pentru 50.000 de computere, suma totală este de aproximativ 27,5 milioane dolari. Costul licenţelor pentru cele 1.500 de servere este în medie 1.200 dolari pentru fiecare, adică aproximativ 1,8 milioane dolari.

Aşadar, pentru achiziţionarea licenţelor, Guvernul ar fi trebuit să plătească cel mult 29,3 milioane dolari.

Nu am luat în considerare, în calculul sumei, existenţa parteneriatului strategic dintre Guvern şi Microsoft, prin care sunt oferite „condiţii speciale”, ceea ce pentru orice om cu bun simţ înseamnă o reducere substanţială.

În concluzie, pentru un contract de cel mult 29,3 milioane dolari, Guvernul României s-a angajat să plătească din bani publici 54,5 milioane dolari. Diferenţa de 25 de milioane de dolari (825 de miliarde de lei) nu poate fie explicată economic.

Din 2001 încoace, achiziţionarea de calculatoare a fost o adevărată pasiune a reprezentanţilor PSD din instituţiile administraţiei publice. Modul în care instituţii care ar trebui să-şi folosească bugetul pentru proiecte sociale cheltuie banii publici pentru achiziţionarea de calculatoare este absolut şocant.

Iată doar două exemple: în anul 2003, Direcţia de Protecţie Socială a Sectorului 2 a achiziţionat 30 de computere la preţul de 1.500 de dolari bucata, în condiţiile în care la jumătate din acest preţ se poate cumpăra un computer performant la orice magazin specializat.

Inspecţia Muncii a cumpărat, în anul 2001, 307 calculatoare şi 99 imprimante. După mai puţin de doi ani, în martie 2003, Inspecţia Muncii a achiziţionat alte 475 de computere, pentru care a plătit 20,3 miliarde de lei, adică aproximativ 1.200 dolari pentru fiecare calculator.

Acţiunea Populară solicită Secretariatului General al Guvernului să informeze opinia publică dacă, între 2001 şi aprilie 2004, calculatoarele din administraţia centrală din România au funcţionat fără licenţe.

Solicităm, de asemenea, SGG să explice diferenţa de 25 de milioane dolari între preţul de piaţă al licenţelor şi preţul plătit din bani publici de Guvernul României.

Acţiunea Populară cere Guvernului României să explice de ce a fost nevoie de achiziţionarea de licenţe în aprilie 2004, în condiţiile în care, din 2001 încoace, administraţia centrală a achziţionat zeci de mii de calculatoareÎ

CAPITOLUL II

Cum să mori cu dreptatea-n mână

În noiembrie 2004, conducerea OMNIS GROUP constată că pe site-ul SC ROMANIAN SOFT COMPANY (RSC) SRL – la vremea aceea o obscură firmă din domeniul IT – sunt afişate copii aproape identice ale programelor ISIS şi ISIS.net care le aparţin, fiind protejate prin înregistrarea la Registrul Programelor de Calculator al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA). De precizat că unul dintre asociaţii semnificativi ai SC RSC SRL era Sebastian Vlădescu, fost şi actual ministrul al Finanţelor în guvernarea Boc 4. De asemenea, mai trebuie spus că RSC a fost înfiinţată în anul 2000, având un singur angajat, iar în 2002 – doi angajaţi. Condiţii în care ar fi halucinant să credem că firma ar fi avut capacitatea de a dezvolta o tehnologie la care OMNIS a lucrat ani de zile, cu zeci de angajaţi. Nu e lipsit de importanţă că, în aceeaşi perioadă de referinţă, OMNIS GROUP a avut între 40 – 45 de angajaţi.

Mai mult, tot în 2002, prin cine ştie ce scamatorii, cei doi angajaţi ai SC RSC SRL au obţinut suma de 50.000 de euro din fonduri PHARE pentru dezvoltare unor produse software.

Sursa europeană de finaţare: RO 0007.02.01 asociată cererii de proiecte (Call for Proposal) CP – 1/2001 publicată la 20 mai 2001. Proiectul a fost intitulat Dezvoltarea şi comercializarea unui sistem informatic pentru administrarea activităţii medicale din spitale, Realizarea şi comercializarea a trei noi produse software (Development and selling software HIS – Hospital Informational System – for medical management, creation and selling three new software products).

Şi încă o precizare relevantă: în anul 1998, Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu se asociază cu câţiva parteneri, printre care şi viitorul premier Călin Popescu Tăriceanu, iar împreună pun bazele SC LEADER HIGHT-TECH SRL. În anul următor, firma realizează substanţiala cifră de afaceri de peste nouă miliarde de lei vechi (562.099 de euro la vremea respectivă), după care nu mai are nicio activitate. Cu toate că societatea mai există şi astăzi, Premierul Tăriceanu a omis în mod suspect să o menţioneze în declaraţia sa de interese, la investirea în fruntea Guvernului României.

Revenind la piratarea programelor ISIS şi ISIS.net, să vedem cum a fost posibil acest fenomen.

Doi salariaţi ai OMNIS GROUP SRL, Dragoş Săracu şi Irinel Lupei, cooptaţi de pe băncile facultăţii şi pregătiţi de OMNIS în specializarea software, migrează peste noapte către RSC SRL, undeva prin anul 2003. Având acces necondiţionat la sursa cod a sistemului ISIS.net, aceştia nu pleacă cu mâna goală, copiind aplicaţiile respective. Pe baza acestora, RSC SRL scoate pe piaţă aplicaţiile HIPOCRATE-AMBULANŢA, ARES.NET şi CARE.NET, obţinând ulterior o groază de contracte. Dar mai întâi se afirmă, penetrând piaţă IT, pe baza unor donaţii dubioase către spitalele Serviciului Român de Informaţii (Prof. dr. Agrippa Ionescu) şi Ministerului Afacerilor Interne (Prof. dr. Dimitrie Gerota). Aceste abile donaţii au conferit legitimitate firmei în piaţa de profil, garantând succesul ulterior al afacerii. Şi cum investiţiile în realizarea programelor au fost minime, respectiv racolarea celor doi angajaţi de la OMNIS GROUP, celor de la RSC le-a dat mâna să ofere astfel de donaţii. În plus, în acest mod s-a putut justifica şi cheltuirea cu succes a celor 50.000 de euro accesaţi din fondurile europene.

Proprietarul OMNIS GROUP şi numeroase expertize de specialitate au demonstrat fără putinţă de tăgadă şi în repetate rânduri că aplicaţia ISIS.net le-a fost furată, pe baza ei realizându-se aplicaţiile HIPOCRATE-AMBULANŢA, ARES.NET şi CARE.NET. Până în prezent, în mod inexplicabil, în ciuda acestor evidenţe de necontestat, robele negre şi alte autorităţi ale statului au fost de păreri diametral opuse. Cea care a pus capac afacerii, legalizând furtul de inteligenţă este Viorica Costiniu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti. Nimeni alta decât soţia judecătorului Florin Costiniu, preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, anchetat pentru fapte de corupţie în dosarul senatorului Cătălin Voicu.

Decizia Vioricăi Costiniu în dosarul nr. 16.828/3/2007 este de-a dreptul abracadabrantă: „Din conţinutul raportului de expertiză reiese că se infirmă constatările specialiştilor ORDA cu privire la ponderea semnificativă a părţilor similare (dintre aplicaţia originală şi cea piratată- n.n.). Similitudinile pot proveni din… utilizarea de tehnologii publice Microsoft.net”.

Aici se cuvin câteva precizări:

– Viorica Costiniu nu are niciun fel de pregătire în domeniul drepturilor de autor şi a celor conexe. În schimb are un soţ judecător superior implicat într-un grav scandal de corupţie;

– ORDA este singurul organism al statului de coordonare şi control în domeniul drepturilor de autor;

– expertiza de care face vorbire magistratul este întocmită de un specialist în calculatoare şi nu în programe de calculator şi, cu atât mai puţin, în drepturi de autor, care a fost ales pe sprânceană de organele poliţieneşti în timpul urmăririi penale a celor doi învinuiţi. Mai mult, glorioasa lui expertiză este contrazisă nu numai de constatările repetate ale specialiştilor ORDA, dar şi de alte expertize ale unor somităţi în materie, după cum se poate constata în anexele de la sfârşitul cărţii;

– judecătoarea Costiniu n-a avut chef să ţină cont nici de probele depuse la dosar de OMNIS GROUP, care dovedesc anterioritatea programului ISIS.net piratat, în raport cu programele de calculator Microsoft NAVISION 3.60, după care învinuiţii susţin că s-ar fi inspirat pentru a-şi crea propria aplicaţie HIPOCRATE. De asemenea, dovedesc originalitatea, unicitatea, caracterul de inovaţie şi creativitatea operei a cărei autor şi proprietar de drept este, potrivit legislaţiei române, europene şi internaţionale.

– în atenta sa deliberare, Viorica Costiniu a mai reţinut că asemănările dintre programele SC RSC SRL şi OMNIS GROUP SRL s-ar datora faptului că au avut la baza o creaţie originală aparţinând Companiei Microsoft – respectiv NAVISION 3.60 – pusă gratuit la dispoziţia publicului prin intermediul Internetului. Ce n-a fost capabilă judecătoarea să observe este că ISIS.net fusese creat, ba chiar premiat drept cel mai bun produs ERP din Europa, înainte ca Microsoft că cumpere din Danemarca programul NAVISION;

– mai mult, cele patru milioane de linii sursă cod realizate de OMNIS şi înregistrate la ORDA sunt rezultatul a circa 5.300 luni/programator dezvoltare între anii 1990 – 2003. În cea mai mare parte a acestui interval RSC SRL nici nu a existat, după înfiinţare activând cu unul sau doi angajaţi, singurii specialişti IT fiind cei doi tineri formaţi de OMNIS GROUP, pe care i-au racolat cu tot cu aplicaţia ISIS.net. De asemenea, până la cumpărarea NAVISION din Danemarca, Microsoft nu dezvolta aplicaţii ERP. Iar danezii nici măcar nu au participat cu aplicaţia lor la concursul unde OMNIS a ocupat locul I pentru cel mai bun ERP din Europa, deoarece NAVISION 3.60 nu era nici pe departe competitiv.

Nedumeririle unui jurnalist de investigaţii, meserie aflată pe cale de dispariţie în România

În acest caz m-am implicat, începând cu luna martie 2005, din postura de reporter special al cotidianului ZIUA. Iniţial am crezut că am de-a face cu un banal şi evident furt de inteligenţă, care va fi lesne catalogat şi condamnat ca atare, iar vinovaţii – pedepsiţi. Cât de mult mă înşelam, nici măcar nu visam la ora respectivă. Pentru o mai mare fidelitate a relatării redau integral articolul apărut în ZIUA, la data de 7 martie 2005:

Piraterie software

SC OMNIS GROUP SRL, prima companie privată din România având ca unic obiect de activitate dezvoltarea de software, şi-a început activitatea în 1990. Şase ani mai târziu devenea primul partener certificat Microsoft Corporation din ţara noastră, obţinând diverse premii la concursuri de specialitate. În noiembrie 2004, Conducerea OMNIS GROUP constată ca pe site-ul ROMANIAN SOFT COMPANY SRL sunt afişate copii aproape identice ale programelor ISIS şi ISIS.NET care le aparţin, fiind protejate prin înregistrarea la Registrul Programelor pentru Calculator al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA). Reproducerea celor două programe sub alte denumiri a fost posibilă prin angajarea a doi salariaţi ai OMNIS GROUP, pe nume Dragoş Săracu şi Irinel Lupei, de către ROMANIAN SOFT COMPANY, firma lui Sebastian Vlădescu, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice în perioada 1997-2000. Când au părăsit vechiul loc de muncă, Săracu şi Lupei – care aveau acces necondiţionat la sursa cod a sistemelor ISIS şi ISIS.NET – n-au plecat cu mâna goală, furând cele două programe în discuţie. Pe baza acestora au fost realizate aplicaţiile ARES.NET, CARE.NET, HIPOCRATE-AMBULANŢA şi apoi vândute numeroşilor beneficiari. Din lista de clienţi menţionăm circa 20 de spitale, policlinici şi servicii de ambulanţă, Primăria sectorului 3, Porsche România, Toi Toi&Dixi România şi altele.

Fonduri PHARE folosite la furt

În vederea stopării activităţii ilicite a societăţii lui Vlădescu şi a fostei lui soţii (de care s-a despărţit, căsătorindu-se cu fina pe care tocmai o cununase cu actualul deputat Boureanu) s-au făcut o serie de sesizări către Inspectoratul General de Poliţie al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General pentru Comunicaţie şi Tehnologia Informaţiei, ORDA, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale, precum şi tuturor beneficiarilor softului piratat. Conducerea OMNIS GROUP a mai constatat că „distribuţia programului copiat fraudulos se face de către o întreagă reţea de firme controlate de Sebastian Vlădescu”. Este vorba despre SC MEDIST SA şi MEDIST SRL, implicate în numeroase contracte cu unităţi de stat unde se vehiculează bani publici. De asemenea, „ROMANIAN SOFT COMPANY SRL a beneficiat în 2002 de fonduri PHARE în valoare de 50.000 de euro, în vederea realizării şi comercializării a trei noi produse software pentru administrarea activităţii medicale din spitale, produse care au la bază sursa cod copiată, respectiv sistemele ISIS şi ISIS.net”. Asta în condiţiile în care societatea înfiintată în anul 2000, avusese un singur angajat în 2001 şi doi angajaţi în 2002.

Şueta la o cafea

Pentru soluţionarea cazului, reprezentanţii OMNIS GROUP au solicitat o întâlnire cu specialiştii ORDA, care a avut loc la data de 8 decembrie anul trecut (2004 – n.a.). Expertul Adrian Păunescu a menţionat că, pentru a efectua un control la sediul societăţii pârâte îi este necesar un mandat din partea Parchetului, dar cu toate astea s-a prezentat cu mâna goală şi nu a prelevat probele materiale solicitate, vizita sa la sediul firmei lui Vlădescu transformându-se într-o şueta la o cafea. Culmea, chiar cu o zi înainte de aşa-zisul control al acestuia, de pe site-ul ROMANIAN SOFT COMPANY fuseseră şterse programele piratate. Un timp s-a încercat chiar acreditarea ideii că softurile dispărute de pe site erau doar nişte banale aplicaţii de lucru, fără mare valoare. În acest moment a intrat în scenă Serviciul de Investigare a Fraudelor din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, mai precis echipa formată din subcomisarul Luigi Sima şi subinspectorul Marian Ioniţă, care, spre deosebire de specialistul Adrian Păunescu, a reuşit să colecteze probe şi să le pună la dispoziţia ORDA. În urma acestui demers, Oficiul se vede nevoit să recunoască, abia la data de 8 februarie 2005, că firma lui Vlădescu a copiat părţi semnificative din programele OMNIS GROUP.

Corupţie la nivel înalt

Gravitatea deosebită a faptelor enunţate constă în aceea că sisteme soft, a căror valoare depaşeşte mai multe milioane de euro, au fost furate printr-o schemă abila pusă la cale de un fost (şi actual – n.n.) înalt funcţionar de stat, în mod sigur cu complicitatea altor persoane influente şi prin utilizarea de fonduri PHARE. Iar produsele piratate au fost comercializate către instituţii ale statului, care le-au plătit din bani publici, văzându-se astăzi în situaţia de a li se anula dreptul de utilizare a sistemelor furate.

Declaraţii şi expertize

Cum era şi de aşteptat, partea prejudiciată a susţinut că a fost furată ca la uşa cortului, iar cea incriminată că este nevinovată şi curată ca lacrima. Au urmat expertizele, investigaţiile şi procesele inerente.

În dosarele penale în care au deţinut calitatea de pârâţi, Dragoş Săracu şi Irinel Lupei au susţinut sub jurământ în faţa judecătorilor că, pe vreme când au lucrat la OMNIS GROUP (mai precis la partea de interfaţă a aplicaţiei ISIS.net) s-au bazat pe „exemple din documentaţia oficială a Microsoft (MSDN), pe alte exemple de pe Internet, precum şi pe cunoştinţele acumulate până în acel moment”, în compania care îi angajase şi îi instruise ca să-i facă oameni. Săracu chiar a precizat că s-a mai inspirat din unele aplicaţii informatice consacrate precum programul NAVISION aparţinând Microsoft. Vezi doamne, asemănările dintre ISIS.net, pe de o parte şi HIPOCRATE-AMBULANŢA, CARE.net, ARES.net pe de altă parte ar proveni din faptul că s-a folosit aceeaşi tehnologie Microsoft. Care tehnologie nu numai că era net inferioară, dar nici nu aparţinea companiei omnipotentului Bill Gates, deoarece încă nu fusese cumpărată gata de la danezi, pentru suma de 1,4 miliarde USD.

Ce au omis cei doi să declare, în dispreţul total al adevărului:

– Peste 5.000 de linii sursă cod au fost copiate ca la indigo, cu tot cu amprenta programatorului, stângăciile de exprimare şi chiar greşelile de ortografie.

– Dintre cele 5.267 de linii cod aparţinând programului ISIS.net şi cele 5.108 de linii cod aparţinând programelor AMBULANCE şi ARES.net verificate, un număr de 4.119 lini/parţi linii de cod sunt identice.

– Fără cele 4.119 linii de cod esenţiale funcţionării, aplicaţiile SC RSC SRL n-ar fi putut exista, completările ulterioare şi modificările pornind de la concepţia ISIS.net.

– La data la care OMNIS GROUP câştiga premiul pentru cel mai bun produs ERP din Europa, Microsoft nu dezvolta o astfel de tehnologie.

– La data la care OMNIS înregistra softul ISIS.net la Registrul Programelor de Calculator al ORDA, Microsoft nu deţinea o astfel de tehnologie.

– Abia la câteva luni diferenţă, Microsoft a cumpărat o firmă daneză pentru 1,4 miliarde USD, cu tot cu programul NAVISION, OMNIS având întâietate în domeniul ERP cel puţin pe piaţa românească. Deci, nu se putea pune problema ca pârâţii acuzaţi de piraterie intelectuală să fi realizat vreun produs ERP pe baza tehnologiilor Microsoft, ci din cu totul alte surse.

Alte aspecte privind cele susţinute până aici, în Anexa 2.

CAPITOLUL III

Capo di tutti capi

În acest punct este cazul să recapitulăm faptele, pentru o mai bună înţelegere a escrocheriei. Nu avem de-a face cu situaţii simple, uşor de înţeles de oricine, altminteri acest exerciţiu gazetăresc nu şi-ar fi avut rostul. Când un găinar fură o orătanie de prin curtea gospodarului şi este depistat, lucrurile sunt extrem de simple. Se probează fapta şi ciorditorul este aruncat pentru cinci ani după gratii. În cazul nostru, lucrurile sunt extrem de complicate, iar implicaţiile – deopotrivă, la mijloc fiind vorba de bani adevăraţi, cu multe zerouri. Foarte mulţi bani şi foarte multe zerouri. Şi cum atât reprezentanţii organelor de urmărire penală cât şi ai justiţiei ori nu se pricep, ori nu vor să se lege la cap fără să-i doară, termenul de dreptate se metamorfozează într-o iluzie.

Societatea MEDIST SA, controlată de acelaşi Sebastian Vlădescu, participă în primul semestru al anului 2002 la o licitaţie organizată de Spitalul SRI „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, pentru achiziţionarea unui program informatic de gestiune, prezentându-se cu o presupusă aplicaţie HIPOCRATE realizată de SC RSC SRL. Care RSC SRL avea la acea dată un singur angajat ca administrator, fără competenţe în domeniul IT. Din motive ce nouă ne scapă, dar care ar trebui să stea în atenţia organelor de cercetare penală, contractul câştigat de MEDIST este semnat la două luni de la data licitaţiei, fără ca programul ofertat şi adjudecat să fi fost înregistrat în Registrul Programelor pentru Calculator de la ORDA. Până la urmă, înscrierea cu pricina a avut loc abia la trei luni de la ţinerea licitaţiei. Ce a ofertat MEDIST şi ce a cumpărat spitalul SRI rămâne un mister.

În baza contractului, compania lui Sebastian Vlădescu a instalat gratuit un software de integrare centralizată a controlului de calitate RTQC. Apoi, după mai bine de un an de la semnarea contractului, a oferit în mod gratuit aplicaţia informatică de înregistrare centralizată a controlului de calitate RTQC – versiunea în limba română HIPOCRATE, în valoare de 120.000 de euro fără TVA. În concluzie, potrivit acuzaţiilor proprietarului OMNIS GROUP SRL, Sebastian Vlădescu şi firmele sale au vândut Spitalului SRL un soft pe care nu-l aveau, ca apoi să ofere în loc aplicaţia piratată după ISIS.net.

De remarcat că Agrippa Ionescu, de la care provine numele Spitalului SRI, a fost soţul Doinei Ionescu, medic plastician. Rămasă văduvă, ea s-a recăsătorit cu vestitul amiral Emil Dumitrescu zis Cico, păstrându-şi şi numele anterior. Doina Ionescu-Dumitrescu a fost implicată în decesul inexplicabil al unei paciente, care şi-a pierdut viaţa după o operaţie facială pentru îndepărtarea ridurilor. Cazul a fost muşamalizat, iar medicul a rămas nepedepsit.

Deşi avea doar doi angajaţi (insistăm asupra acestui aspect), dintre care unul era administrator, fără nici o calificare IT, RSC SRL încheie, la 12 noiembrie 2002, un contract de sponsorizare cu Fundaţia „Prof. dr. Dimitrie Gerota”, privind aplicaţia HIPOCRATE 1.0, încropită pe baza aplicaţiei TELEPATH realizată de o companie irlandeză. Aplicaţiile HIPOCRATE 1.0, HIPROCRATE şi mai apoi HIPOCRATE 2.0 nu sunt nici pe departe acelaşi lucru, după cum ar vrea reprezentanţii RSC să se creadă.

De astă dată, sponsorizarea are valoarea de 178.500 USD, inclusiv TVA şi coincide cu angajarea lui Dragoş Săracu la RSC SRL.

Înfiinţată în 1998, Fundaţia „Prof. dr. Dimitrie Gerota” – organizaţie chipurile neguvernamentală – a funcţionat şi funcţionează în realitate sub umbrela spitalului MAI cu acelaşi nume, o parte din fondurile necesare fiind obţinute pe această relaţie, cu complicitatea Direcţiei Medicale a MAI şi a conducerii ministerului.

Prin septembrie 2002, RSC înscrisese la ORDA aplicaţia HIPOCRATE 1.0, ca o condiţie cerută de MAI ca donaţia să fie acceptată.

În documente, dintr-o mişcare de condei, intră în scenă spitalul MAI în locul fundaţiei purtând acelaşi nume, „Dimitrie Gerota”. Sistemul informatic HIPOCRATE 1.0 a fost evaluat la 178.500 USD, inclusiv TVA. Iată şi destinaţia acestuia: „Sistemul informatic acordat drept sponsorizare este destinat urmăririi activităţii şi managementului la nivelul întregului spital”.

Numai că fundaţia ca atare nu deţinea şi nici nu deţine vreun spital. Ceea ce denotă că, în realitate, donaţia a fost făcută mascat către Spitalul Gerotă şi nu către fundaţia cu acelaşi nume. Mai mult, sistemul donat este acordat abia după ce Dragoş Săracu ajunge director la RSC, în februarie 2003. Tot cam pe atunci, Direcţia Comunicaţii şi Informatică a MAI comunică Spitalului Gerota că produsul software „corespunde cerinţelor”.

Fiindcă scenariul acestei donaţii sau sponsorizări, cum vreţi să-i spuneţi, ridica prea multe suspiciuni de corupţie, păpuşarii afacerii au identificat o nouă modalitate de intrare într-o legalitate relativă. Fundaţia „Prof. dr. Dimitrie Gerota” îşi exprimă intenţia de a dona sistemul informatic HIPOCRATE, cu titlu gratuit, spitalului cu acelaşi nume (vezi anexa 3). Că însăşi donarea unei donaţii este susceptibilă de practici obscure, vom lăsa la o parte. De fapt, vezi Doamne, Ministerul Internelor n-ar fi primit o sponsorizare de la un SRL controlat de Sebastian Vlădescu, ci de la o fundaţie non-profit şi neguvernamentală. Sună frumos, nuÎ

Cum castanele din foc frigeau la degete, directorul de atunci al spitalului, comisar-şef Viorel Roşu (ulterior pensionat la cerere) încearcă şă-şi acopere implicarea în această afacere murdară. El se adresează Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din minister, fostul celebru UM „Doi şi-un sfert”, solicitând avizul necesar acceptării donaţiei. Care aviz este eliberat rapid de chiar şeful unităţii, cunoscutul chestor Virgil Ardelean zis Vulpea.

La fel de interesant în această ecuaţie cu o sumedenie de necunoscute este şi faptul că, opt luni mai târziu de la acordarea avizului DGIPI, reprezentanţii RSC SRL solicită Spitalului Gerota încheierea unui contract de mentenanţă a sistemului făcut cadou, suma lunară de plată fiind stabilită la 125.900.000 lei vechi, inclusiv TVA. Adică, nu mai puţin de 3.350 de euro pe lună. Astfel, din donaţia cu pricina încep să iasă bani frumoşi, în urma manevrelor de culise întreprinse cu atâta migală. Poate chiar şi unele restituiri de TVA.

Complicii piraţilor IT

La sfârşitul lui 2004, când OMNIS GROUP SRL constată că o firmă concurentă i-a subtilizat peste 5.000 de surse-cod şi le-a cosmetizat, comercializând propriile produse software înregistrate la ORDA, SC RSC SRL reuşise să încheie contracte cu numeroşi beneficiari. Circa 20 de spitale, policlinici şi servicii de ambulanţă, Primăria sectorului 3 a lui Liviu Negoiţă, Porsche Romania, SC Toi & Toi, SC Dixi Romania şi altele, chiar o unitate militară, au încheiat astfel de contracte.

OMNIS îi notifică pe toţi contractanţii să nu mai folosească produsele RSC deoarece sunt piratate, depune plângere penală împotriva acesteia şi reclamă furtul intelectual Inspectoratului General de Poliţie al Municipiului Bucureşti, Inspectoratului General pentru Comunicaţie şi Tehnologia Informaţiei, ORDA, MAI, MApN. Aşa cum era de aşteptat, nici o parte contractantă nu dă curs notificării, în ceea ce priveşte stoparea utilizării softului piratat, toate fiind convinse că nimeni nu-şi va permite să le controleze vreodată.

În timp, au existat şi mai există multe dosare penale, ba la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ba la Direcţia Naţională Anticorupţie. Niciunul soluţionat până în prezent cu vreo trimitere în judecatră. Câteva dosare fac parte dintre puţinele mai vechi de doi ani, care încă mai zac la DNA, din cauze lesne de bănuit. Unica excepţie este dosarul „rezolvat” de Viorica Costiniu – astăzi contestat la Curtea Constituţională -, pe motiv că respectabilul magistrat a respins expertizele legale ale ORDA (singura instituţie a statului abilitată în domeniul drepturilor de autor şi a drepturilor conexe), ceea ce a fracturat dreptul legal la apărare al OMNIS GROUP SRL.

Cazul pirateriei software, care implică – aşa cum am arătat – şi fonduri europene a ajuns până la Bruxelles, în atenţia OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă), prin intermediul lui Jonathan Chelle, fost şef al Delegaţiei Comisiei Europene pentru România. OLAF este o instituţie având un buget de peste cinci miliarde de euro pe an, care se ocupă atât cu supravegherea respectării legalităţii în ceea ce priveşte cheltuirea banilor europeni, cât şi cu traficul ilegal al unor produse cum sunt drogurile, ţigările, suporturile CD şi DVD contrafăcute etc. OLAF a fost acuzată, la rândul ei, în repetate rânduri, că iroseşte bani europeni în mod inutil, de vreme ce rezultatele obţinute în lupta cu frauda sunt nesemnificative. De precizat că OLAF a trecut cazul sub o tăcere curioasă, nereacţionând în vreun fel faţă de acuzaţiile formulate de OMNIS GROUP.

Ce este OLAF şi ce vrea el

Singurul succes notabil al acestui organism european a constat în depistarea unor fapte de corupţie la nivel înalt, care a dus la demisia şefului unei Comisii europene. În rest, competenţele OLAF se rezumă la asistarea unor parchete din ţările UE, astfel încât, după rezolvarea cazurilor, acestea sunt sunt raportate ca mari succese în lupta cu infracţionalitatea transfrontalieră.

În februarie 2007 am participat la un training-pilot de o săptămână, la sediul OLAF din Bruxelles, din partea cotidianului ZIUA, alături de patru colegi. Cum a fost posibilă această deschidere faţă de RomâniaÎ Mai mulţi parlamentari europeni au reclamat faptul că OLAF, înfiinţat tocmai pentru depistarea scurgerilor de bani europeni, nu este altceva decât o organizaţie secretă care nu face mai nimic şi cheltuie fonduri cu nemiluita. După ce ne-au tot fost prezentate organigrame, grafice şi statistici, curioşi din fire, am cerut cateva exemple. Ni s-a prezentat cazul unui parlamentar, portughez, parcă, ce încercase să obţină un comision de 4 la sută de pe urma finanţării unei staţii de epurare din Ucraina. Foarte frumos. Am insistat şi ni s-a prezentat cazul concubinei unui alt parlamentar, care decontase în numele acestuia o reţetă de farmacie cumpărată în nume propriu. Prejudiciul: fabuloasa sumă de 24,5 euro. Pe noi, ne-a bufnit râsul. Sesizând penibilul situaţiei, olafiştii ne-au aburit că nu suma contează, ci faptul în sine. Bineînţeles, cum altfelÎ!

Mai încolo i-am întrebat cam care ar fi competenţele reprezentanţilor OLAF, de vreme ce aceştia nu se pot angaja în anchete internaţionale decât sub patronajul parchetelor şi organelor de urmărire penală din ţările respective. Păi, verificăm documentele, participăm la acţiuni şi luăm interviuri persoanelor implicate, dacă acestea vor să ni le acorde – ni s-a răspuns. Cam asta facem si noi, în România, dar în calitate de jurnalişti de investigaţii, a reacţionat unul dintre noi. După care scriem la gezetă. Cum reacţia olafiştilor la remarca noastră n-a fost una dintre cele mai voioase, am lăsat-o moartă. Mai ales că ne promiseseră un dejun de lux la propriul restaurant.

„Hoţul” strigă hoţii!

Încurajaţi de tergiversările magistraţilor, reprezentanţii RSC SRL nu s-au sfiit să cheme în judecată OMNIS GROUP, pentru un presupus prejudiciu de imagine. Astfel, reclamantul a ajuns să fie pârât, pentru că şi-a căutat dreptatea în Justiţia Română. Moment în care SC RSC SRL primeşte un sprijin nesperat chiar din partea Microsoft Company. Mai clar, Ionuţ Lopătan, director tehnic şi membru fondator al Microsoft România semnează pe un proces verbal în calitate de expert-parte, atestând printre altele faptul că aplicaţia ISIS.net aparţinând OMNIS GROUP SRL nu este originală, fiind inspirată inclusiv după aplicaţia NAVISION, proprietate Microsoft. Ceea ce este un neadevăr cât casa de mare. Menţionăm din nou că ISIS.net avea anterioritate faţă de NAVISION, fiind înregistrată la ORDA înainte ca Microsoft să fi cumpărat compania daneză şi să fi intrat în posesia respectivei aplicaţii, pe care apoi să o comercializeze pe piaţa românească. Dar cine să se aplece asupra unor astfel de amănunteÎ!

Şi încă un fapt interesant. Din cadrul echipei Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a acceptat donaţia SC RSC SRL, a făcut parte şi comisarul şef Corina Artopolescu, soţia lui Ovidiu Artopolescu, director general al Companiei Microsoft România. Audiată în dosarul penal 200187/2007, duduia a refuzat să dea vreo declaraţie colegului judiciarist Ionuţ Cram care instrumenta cazul, motivând că nu s-ar fi implicat în verificarea aspectului tehnic al aplicaţiei donate de RSC SRL şi nici n-ar fi făcut parte din Comisia de Certificare, Acreditare şi Supraveghere din cadrul ministerului.

Că madam’ Artopolescu a minţit cu neruşinare organele de anchetă ale colegilor judiciarişti se poate remarca cu uşurinţă din anexa 3′. La fel cum minte de 20 de ani că şi-a obţinut pe bune certificatul de revoluţionar în Înghesuiala din decembrie 1989.

În guvernarea liberală a anului 2006, afacerile RSC s-au amplificat, compania ajungând la un număr de 44 de angajaţi. Prin primăvară, ministrul Sănătăţii de atunci, Eugen Nicolăescu – supranumit de presă „Ministrul Morţii” – a demis pe criterii politice 23 de consilii de administraţie şi 15 directori din mai multe spitale. Apoi, printr-un ordin de ministru, a dispus ca toate unităţile spitaliceşti din ţară să se doteze cu aplicaţia HIPOCRATE piratată de RSC de la OMNIS GROUP. Astfel, Nicolăescu a făcut jocurile amicului Vlădescu, rotunjindu-i conturile.

Ca o presiune la dezvăluirile de presă pe care le-am publicat în cotidianul ZIUA, ministrul Nicolăescu a depus o plângere penală împotriva mea şi a ziarului la care lucram, cu gândul că şi dacă nu voi fi ajunge după gratii, măcar îmi va pieri cheful să-mi continui demersul jurnalistic, dezvăluind hoţia. Ceea ce nu s-a întâmplat, mai cu seamă că am fost achitat nevinovat, pe baza probelor depuse la dosar. Dar asta n-a fost tot.

Cum să-i închizi gura jurnalistului incomod

Spre deosebire de „Ministrul Morţii”, reprezentanţii companiei RSC SRL n-au depus plângere penală împotriva mea şi a ziarului la care lucram, rezumându-se să mă reclame la Clubul Român de Presă (CRP), după ce redacţia le-a refuzat dreptul la replică. Abia mai târziu aveam să aflu de ce au procedat aşa.

În dosarul unui proces penal ar fi ajuns probe scrise privind furtul de inteligenţă, pe lângă cele muşamalizate până atunci de organele de cercetare penală, vezi Poliţia, Parchetul şi DNA. Iar o eventuală achitare a mea ar fi echivalat cu faptul că am avut dreptate în demersul meu jurnalistic. Deci, ar fi existat un precedent periculos în demascarea pirateriei comise de RSC SRL, prin intermediul unei decizii judecătoreşti. Riscul era prea mare, iar contestatarii mei nu-şi doreau să mă vadă după gratii, ci doar să îmi închidă gura. Pe de altă parte, se temeau de ziarul ZIUA, condus la acea vreme de Sorin Roşca Stănescu, cu care nu intenţionau să se judece ori să-l calce pe ştaif.

Din aceste motive, o reclamaţie la Clubul Român de Presă era o soluţie mult mai bună, mai ales că nu beneficiaseră de dreptul la replică solicitat. În acest mod, gura îmi putea fi închisă mai uşor, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat.

Referitor la motivul din care redacţia ZIUA nu a publicat dreptul la replică, lucrurile sunt extrem de simple. Acest a fost scris, cum s-ar spune la mişto, Elisei Crăciun, directorul RSC permiţându-şi să ne ia peste picior (Vezi Anexa 4).

Plângerea SC RSC SRL către Clubul Român de Presă, care se bazează pe încălcarea Codului deontologic al ziaristului, poate fi citită în Anexa 5.

Deschid o paranteză:

CRP a fost înfiinţat drept o organizaţie patronală, care să apere drepturile ziariştilor şi să vegheze la respectarea unui cod deontologic creat în acest scop. Cum poate patronatul să respecte drepturile angajaţilor, nimeni nu s-a gândit. Cotidianul ZIUA era membru fondator al CRP şi membru al Consiliului de Onoare, dar nu s-a amestecat în această dispută.

La „judecarea” cauzei mele nu m-am prezentat, considerând că este o stupizenie să dau socoteală unui organism pe care nu-l recunosc. În schimb am fost reprezentat de un coleg, căruia i-am pregătit dovezile necesare apărării mele. De ce nu am recunoscut CRP şi, cu atât mai puţin, Codul deontologic elaborat de acest organismÎ Pentru că reprezenta patronatul, iar nu pe salariaţi. De ce am semnat respectivul codÎ Pentru că am fost obligat, ca o condiţie a angajării mele în redacţia ZIUA. Ulterior, din CRP s-au desprins câţiva gazetari, ce au înfiinţat Asociaţia Jurnaliştilor din România, care de astă dată să-i reprezinte pe salariaţi, nu pe patroni, şi să întocmească un alt Cod deontologic. Aşa mai merg lucrurile.

Din Consiliul de Onoare care m-a „judecat” au făcut parte Cristian Tudor Popescu şi Mihai Tatulici. Primul, director al ziarului Gândul, cunoştea foarte bine subiectul, deoarece şi gazetari din subordinea acestuia se aplecaseră asupra pirateriei software şi a implicării lui Sebastian Vlădescu în afacere. Şi cel de-al doilea, patron al revistei „Privirea”, publicase articole despre acest caz. În plus, mă cunoştea foarte bine încă din anul 1991 când, în calitate de gazetar la „România liberă”, am participat la o emisiune de-a lui la TVR privind libertatea presei, „Veniţi cu noi pe programul 2”. Ambii ştiau că nu-mi stă în obicei să scriu prostii, motiv din care au dezbătut doar refuzul publicării dreptului la replică, nu şi temeinicia celor publicate de mine. Şi au constatat că replica celor de la RSC SRL nu era altceva decât o miştocăreală de prost gust. Drept pentru care au dat „Rezoluţia nr. 28/2007 privind o sesizare transmisă de ROMANIAN SOFT COMPANY”:

Consiliul de Onoare, analizând sesizarea depusă de Romanian Soft Company faţă de cotidianul ZIUA în prezenţa atât a reprezentanţilor reclamanţilor, cât şi a ziarului reclamat, decide să adreseze o scrisoare către Romanian Soft Company în care să li se recomande transmiterea unui drept la replică către cotidianul ZIUA care să fie la obiect, rezonabil ca întindere şi subiect (s.n.), fundamentat pe Art. 5 al Codului deontologic al ziaristului adoptat de CRP.

De asemenea, Consiliul de Onoare va adresa o scrisoare conducerii cotidianului ZIUA în care va recomanda publicarea dreptului la replică refăcut al Romanian Soft Company.

SC RSC SRL nu a mai transmis către ZIUA un drept la replică serios şi fundamentat, demersul de a ne băga pumnul în gură eşuând lamentabil. Dacă ar fi făcut-o, am fi putut demonta cu probe scrise eventualele minciuni conţinute, ceea ce pentru capii reclamanţilor nu era de dorit.

Notă:

Declarat liberal, ca apoi să îşi renege această apartenenţă politică, Sebastian Vlădescu a îndeplinit multă vreme funcţia de secretar de stat sau ministru al Finanţelor. Astăzi, sub guvernare democrat-liberală şi udemeristă, acţionar sau asociat în peste 10 (zece) societăţi comerciale, se află tot în poziţie de priceput ministru al Finanţelor. Atât de priceput, încât susţine diminuarea pensiilor, a indemnizaţiilor mamelor şi a şomerilor, ca ieşire a ţării din criză.

CAPITOLUL IV

Drepturile de autor sunt călcate zilnic în picioare

Revin.

În hârtii, Sebastian Vlădescu, fost şi actual ministru al Finanţelor, n-ar mai fi membru al partidului liberal din anul 2000, de când nu şi-a mai plătit cotizaţia. Verbal, Eugen Nicolăescu (fost ministru al Sănătăţii) a declarat de câteva ori că nu-l leagă nici o prietenie faţă de acesta, ba dimpotrivă. Că lucrurile stau exact pe dos, se va vedea în continuare.

Cum spuneam, sistemul HIPOCRATE a fost implementat la comandă în numeroase spitale, rotunjind cifra de afaceri şi conturile RSC. După spitalele SRI şi MAI au urmat cele judeţene de la Piteşti, Timişoara, Iaşi, Sf. Ioan din Bucureşti şi numeroase altele. Interesant este că aplicaţia piratată a funcţionat şi mai funcţionează deficitar, fără excepţie, creând mari bătăi de cap utilizatorilor, deoarece specialiştii RSC SRL au încercat să modifice liniile de cod piratate de la OMNIS, însă fără succes.

Menţionăm doar câteva deficienţe reclamate de Spitalul judeţean Piteşti: programul nu asigura confidenţialitatea actului medical, eludează legislaţia în domeniu, nu acoperă cerinţele specifice de informatizare, nu răspunde gestionării judicioase a materialelor sanitare şi a celor de întreţinere, a tipizatelor, combustibililor, pieselor de schimb, ignorând până şi comunicarea cu Ambulatoriul de Specialitate şi multe altele constatate de utilizatori, dar muşamalizate de managerii spitalelor interesaţi să îşi menţină fotoliile dobândite pe criterii politice.

Un exemplu edificator în acest sens îl constituie ancheta jurnalistică sub acoperire efectuată de semnatarul acestor rânduri la spitalul piteştean în 2007. Fără dificultăţi, am reuşit să intru în sistemul informatic al unităţii spitaliceşti. Am accesat aplicaţia HIPOCRATE cu cea mai mare uşurinţă, reuşind să sparg codul de acces şi chiar să modific datele unor pacienţi, după bunul plac. Astfel, am făcut ca o bătrână de 92 de ani să fie diagnosticată cu sarcină în luna a treia. Am botezat părinţii acestia cu numele de Traian şi Gheorghe. În plus, am mai diagnosticat-o ca fiind bolnavă de sifilis, introducând în sistem şi alte asemenea date aberante, pe care apoi le-am printat. Culmea este că nimeni nu s-a sinchisit de intervenţia mea, până când un articol în acest sens n-a fost publicat în cotidianul ZIUA, unde eram angajat ca jurnalist de investigaţii la acea vreme. Astfel, am demonstrat fără putinţă de tăgadă că aplicaţia HIPOCRATE nu asigură nici pe departe confidenţialitatea datelor pacienţilor, aşa cum prevăd reglementările stricte ale ţării şi normele europene.

La începutul lui februarie 2007, multimiliardarul Bill Gates, patronul Microsoft Company a vizitat România fiind decorat de preşedintele Traian Băsescu pentru acţiunile sale filantropice şi activitatea dusă în scopul dezvoltării ştiinţei. Americanul a primit distincţia „Steaua României în grad de Comandor” şi, totodată, a lansat în mod oficial în ţara noastră noul sistem de operare Microsoft Windows Vista, numit „cel mai sigur sistem de operare” produs de companie.

Înainte de integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, România a avut înfipt multă vreme steguleţ roşu în domeniul drepturilor de autor, al proprietăţii intelectuale şi drepturilor conexe. După ce au fost date câteva legi de către Parlament şi au fost definitivate structurile organismelor statale cu atribuţii în aceste domenii, şeful Delegaţiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, ne-a ridicat steguleţul şi a plecat mulţumit acasă cu titlul de doctor honoris causa al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

În baza noilor reglementări legislative, reprezentanţii OMNIS GROUP au solicitat în 2005, vreme de aproape doi ani de zile, ca ORDA să efectueze o expertiză privind autenticitatea aplicaţiei ISIS.net, pentru a se constata că programele comercializate de RSC SRL au la bază părţi semnificative copiate din aceasta. ORDA deţinea această abilitate, cu condiţia ca respectivele expertize, la cererea părţilor interesate, să fie efectuate pe cheltuiala acestora. Numai că prevederea n-a putut fi pusă în aplicare din lipsa unor norme metodologice, care să stabilească tarifele aferente. Ca o ciudată coincidenţă, Ministerul Finanţelor era entitatea chemată să stabilească aceste tarife. Lucru ce s-a dovedit imposibil în perioada menţionată, timp în care Sebastian Vlădescu fusese ba secretar de stat, ba ministru de resort, el fiind direct interesat ca firma RSC SRL pe care o controla să nu fie dovedită că a furat vreun soft de la OMNIS.

În noiembrie 2008, executivul a autorizat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale să achiziţioneze noi licenţe în anul următor, în locul Secretariatului General al Guvernului, după expirarea contractului strategic 0115RO încheiat cu Microsoft în 2004. De astă dată se impunea organizarea unei licitaţii, astfel încât compania să nu mai fie arătată cu degetul de opinia publică. Dar, cum era şi de aşteptat, contractul-cadru a fost câştigat de aceeaşi companie, caietul de sarcini întocmit de reprezentanţii ministerului pliindu-se perfect pe oferta Microsoft.

Ministrul MCSI, Gabriel Sandu a oferit chiar explicaţii fără echivoc privind respectiva situaţie. „Am avut o situaţie de forţă majoră. La 26 aprilie (2009 – n.n.) expirau absolut toate licenţele şi am avut şi o solicitare expresă de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cel al Apărării Naţionale, pentru că eram în situaţia de a nu mai putea opera în Guvernul României. Atât timp cât din 15.000 de instituţii 14.900 lucrează cu acelaşi sistem, nu îl vom putea elimina până nu venim cu ceva în loc. Nu vom strica ceva ce merge, trebuie să asigurăm o continuitate, iar asta nu se poate realiza peste noapte”, a mai susţinut Sandu. În concluzie, corporaţia lui Bill Gates a mai obţinut un contract de circa 100 de milioane de euro, pe perioada 2009 – 2012.

În traducere liberă, ministrul a recunoscut că doar Microsoft, îngerul păzitor al ţării noastre în domeniul IT, putea câştiga licitaţia. Decizia a fost îndelung criticată de alte firme concurente, însă fără vreo finalitate.

O altă dovadă că MCSI nu a acţionat tocmai corect, atribuind contractul aceleiaşi Microsoft este reprezentată de o adresă a Consiliului Concurenţei către minister. Prin aceasta s-a pus în vedere ca în următorii ani să se realizeze condiţiile pentru utilizarea soluţiilor open-source, în aşa fel încât Guvernul României să se poată conecta cu orice operator.

Manipularea poştei

Proprietarul firmei al cărui soft a fost piratat susţine că până şi poşta i-ar fi adus grave prejudicii, prin manipularea defectuoasă, cu rea intenţie, a corespondenţei. Greu de crezut la prima vedere, însă acuzaţiile cu pricina sunt cât se poate de serioase, fiind probate cu documente oficiale. Iată câteva exemple:

La sfârşitul lui 2009, reprezentanţii OMNIS GROUP trimit către Microsoft Company o scrisoare prin care contestă faptul că aplicaţia ISIS.net s-ar fi inspirat din NAVISION. Punctele forte erau două: 1. – ISIS.net fusese distins chiar de Microsoft drept cel mai bun produs ERP din Europa, la vremea când NAVISION era ca şi inexistent, iar compania producătoare nu fusese cumpărată de colosul american şi 2. – ISIS.net fusese înregistrat în mod legal la ORDA, conform legislaţiei române şi europene la care România a aderat. Pentru expedierea documentaţiei cu pricina s-a apelat la cunoscuta companie de poştă DHL, contra unei sume destul de piperate. Culmea-culmilor, după o perioadă de timp, OMNIS GROUP află că scrisoarea n-a ajuns la destinaţie, deoarece respectiva adresă n-ar fi cunoscută pe teritoriul american.

Expeditorului i se solicită alţi bani ca să-i fie returnată corespondenţa. Dar nici până în ziua de azi, chiar după plata aferentă, scrisoarea n-a mai ajuns – în mod ciudat – de unde a plecat.

În paralel, OMNIS solicită ORDA compararea, pe propria cheltuială, a aplicaţiilor ISIS.net şi NAVISION, aceasta din urmă fiind comercializată în ţara noastră cu începere din mai 2003.

EXPERTIZA CODURILOR SURSĂ A PROGRAMELOR DE CALCULATOR ISIS.NET – PROPRIETATEA EXCLUSIVĂ A SUBSCRISEI ŞI NAVISION 3.60 – PROPRIETATEA MICROSOFT, DISTRIBUIT ÎN ROMÎNIA DE CĂTRE EWIR-EST WEST INFORMATIQUE ROUMANIE.

ORDA se adresează Microsoft România cu următoarea adresă, în atenţia preşedintelui Călin Tatomir:

Vă informăm că, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. k din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, ORDA are atribuţia de a efectua la cerere expertize contra cost, pe cheltuiala părţilor interesate.

Deoarece în prezent ORDA a primit o astfel de solicitare, de a efectua o expertiză extrajudiciară privind compararea programului ISIS.net aparţinând firmei SC OMNIS GROUP SRL cu programul NAVISION 3.60 aparţinând MICROSOFT, vă rugăm să analizaţi posibilitatea de a pune la dispoziţia ORDA programul amintit mai sus, în formatul care să permită inclusiv compararea codurilor sursă.

Replica MICROSOFT ROMÎNIA

Ca răspuns al solicitării dvs. din data de 30 iulie 2009 vă informăm prin prezenta că Microsoft România SRL nu este titularul drepturilor de autor asupra software-ului NAVISION.

Mai mult decât atât, astfel cum cu siguranţă ştiţi, produsele software sunt principalele şi cele mai valoroase bunuri ale Microsoft şi prin urmare nu putem, în nici un caz, cu excepţia situaţiei în care ne va fi solicitat de o instanţă competentă în cursul unei proceduri judiciare, să punem la dispoziţia terţilor părţi codurile sursă ale produselor noastre.

Avem convingerea că veţi înţelege în mod corect poziţia noastră şi rămânem la dispoziţia dvs. pentru orice informaţie suplimentară de care veţi avea nevoie în legătură cu acest subiect.

În atare situaţie, ORDA s-a adresat Microsoft Company din SUA pentru rezolvarea problemei, dar n-ar fi exclus ca şi această corespondenţă să se piardă în mod misterios.

Patru ani înaintea celor evocate anterior, mai precis în octombrie 2005, OMNIS GROUP se adresează Judecătoriei Sectorului 1 cu o Cerere de asigurare dovezi la Spitalul Militar de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, care folosea fără drept aplicaţia ISIS.net. În limitele legii, a fost solicitată:

Numirea unui expert autorizat de Ministerul Justiţiei în specialitatea tehnică de calculatoare, care să procedeze la colectarea şi conservarea probelor, constând în aplicaţii soft ARES.net, CARE.net, AMBULANCE.net şi HIPOCRATE, furnizate pârâtei de ROMANIAN SOFT COMPANY, direct sau prin intermediul SC MEDIST SA, aplicaţii care conţin părţi semnificative copiate din programul ISIS.net realizat de OMNIS GROUP.

Adresa spitalului, indicată de reclamant, a fost str. Arh. Mincu nr. 7, sector 1, Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 1, în Camera de Consiliu care s-a ţinut în data de 28 octombrie 2005, a citat părţile ce fuseseră convocate la primul termen prin intermediul Poştei Române. Reprezentanţii OMNIS GROUP s-au prezentat, nu şi cei ai spitalului SRI. Drept justificare a absenţei, Poşta Română a returnat citaţia, cu menţiunea „destinatar mutat de la adresă”.

Spitalul în discuţie funcţionează la adresa menţinonată de zeci de ani, vizavi de Liceul de Informatică, şi nu s-a mutat nici astăzi, în 2010. Dacă manipularea poştei s-ar fi bazat pe o altă justificare (chiar şi trasă de păr) de gen: „adresant necunoscut” (bazată pe faptul că reclamantul n-a menţionat şi prenumele Ion al arhitectului), mai treacă-meargă. Dar aşa… În ciuda acestei evidenţe, magistraţii au pus în vedere reclamantei „să efectueze diligenţele necesare în vederea indicării sediului actual al pârâtului, sau să facă dovada că adresa este cea indicată”. Drept pentru care au fost efectuate fotografii din toate unghiurile posibile ale spitalului SRI şi înaintate justiţiei. Care justiţie, ce să vadă în poze, de vreme ce e oarbă…

O altă manipulare ordinară a Poştei Române a fost reclamată de OMNIS GROUP SRL în ianuarie 2006. Ce s-a întâmplat.

La data de 22.06.2005 D.G.P.M.B. (Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – n.n.) – Serviciul Cercetări Penale a trimis prin Poşta Română adresa nr. 242863/13.06.2005 prin care convoca SC OMNIS GROUP SRL pentru data de 28.06.2005, ora 10.00, la sediul Poliţiei pentru a fi încunoştinţaţi că în cauza în care sunt parte s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare.

Din cauză că factorul Neagu Ion de la Oficiul Poştal nr. 1 nu a predat, pe bază de semnătură, această aducere la cunoştinţă recomandată, OMNIS GROUP nu şi-a putut pregăti apărarea, desemnându-şi un expert parte.

În urma acestui fapt s-a dispus o cercetare disciplinară, ajungându-se la următoarele concluzii:

– Poliţia a trimis scrisoarea recomandată nr. 34502, către OMNIS GROUP, la data de 22.06.2005.

– Recipisei i-au fost necesare două zile ca să ajungă la oficiul din acelaşi oraş, fiindu-i distribuită învinuitului Neagu Ion.

– Neagu Ion nu s-a obosit să mai caute destinatarul şi să-i predea recomandata pe bază de semnătură – potrivit atribuţiilor de serviciu -, abandonând-o într-o cutie poştală şi semnând în fals de primire, în locul acestuia.

– Cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, învinuitul şi-a justificat acţiunile şi inacţiunile prin faptul că ar fi fost vorba despre o eroare. Care s-ar fi datorat volumului mare de corespondenţă din acea zi primită de reclamanta OMNIS GROUP SRL şi a unei nevinovate greşeli umane. Asta nu l-a împiedicat, însă, pe poştaşul Neagu Ion să semneze în fals în locul destinatarului, astfel încât hârtiile să pară în regulă, de parcă şi-ar fi îndeplinit fără reproş sarcinile de serviciu.

– Miloşi din fire, procurorii au propus neînceperea urmăririi penale a învinuitului, iar Poşta Română l-a sancţionat pe Neagu Ion – de ochii lumii – „cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de o lună cu 10 la sută”.

– Cu toate acestea, în urma insistenţelor reprezentanţilor OMNIS GROUP, prim-procurorul adj. Iulian Crăciunescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus – pe baza dovezilor furnizate de reclamant şi a prejudiciilor suferite – redeschiderea urmăririi penale împotriva poştaşului.

– Dosarul a fost restituit lucrătorilor Secţiei 6 de Poliţie în vederea reefectuării urmăririi penale, în ideea că aceştia îşi vor face treaba – pentru care sunt plătiţi din bani publici – de astă dată.

CAPITOLUL V

Nesimţite minciuni ministeriale

În perioada august – decembrie 2009 am fost redactor de investigaţii al de-acum defunctului ziar Cotidianul. În încercarea de a dezlega iţele afacerii Guvernul României – Microsoft, am adresat MCSI o cerere de informaţii privind cele două contracte încheiate în 2004 şi 2009. Aceasta s-a bazat pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

La termenul maxim de zece zile de la solicitare, am întrebat Biroul de presă al ministerului de ce nu mi-a fost furnizat niciun răspuns. Din nou, tăcere. Am formulat o nouă solicitare, în care am criticat atitudinea ilegală a Biroului de presă care refuza să dea curs solicitării mele, de astă dată adresată direct cabinetului ministrului Gabriel Sandu. În sfârşit, am putut intra în legătură cu angajaţii Biroului de presă, dar numai după ce am intrat în minister „sub acoperire”, adică declinându-mi o altă identitate. Spre stupoarea mea am aflat cât de neputincios şi, deci, inutil este acest departament. O fătucă de acolo a ridicat dezorientată din umeri, exprimând în acest fel faptul că este legată de mâini şi de picioarele – frumoase, de altfel. În cele din urmă am ajuns la o soluţie – aşa mi s-a părut la început. Să iau direct legătura cu directorul IT, Andrei Săvulescu. Şi am luat.

Prima discuţie dintre noi a fost halucinantă. Reproduc din memorie:

„- În privinţa contractului strategic 0015RO nu vă pot ajuta, pentru că eu nu eram pe post la data respectivă.

– Dar cine ar putea să mă ajuteÎ

– Î!…

– Nu dumneavoastră conduceţi acest departamentÎ

– Ba da, însă trebuie să caut ca să văd ce s-a semnat atunci şi asta durează.

– Foarte bine, eu aştept cu mare interes. Când să vă mai sunÎ

– Peste două, trei zile. Vă asigur că voi rezolva până atunci.”

A trecut o săptămână, după care am telefonat din nou. Săvulescu ne-a promis ferm că în două zile problema va fi rezolvată, că se află în lucru.

A mai trecut o săptămână, după care directorul IT din MCSI m-a minţit din nou fără nicio jenă: „Mâine trimit răspunsul”. Iar surdul nostru dialog a continuat în aceeaşi notă vreo două luni de zile.

Iniţial am vrut să chem ministerul în judecată, exercitându-mi drepturile conferite de lege. Am renunţat, gândindu-mă că dacă voi câştiga procesul, daunele morale îmi vor fi plătite de minister; care minister este finanţat şi din buzunarul meu de contribuabil cu taxele şi impozitele plătite la zi. Poate că ar fi trebuit să mă îndrept cu o plângere penală împotriva mincinosului director Andrei Săvulescu, pentru abuz în serviciu sau ceva asemănător, dar între timp mi s-a făcut scârbă şi mi-am abandonat demersul.

Adevărata faţă a Microsoft

Compania multimiliardarului Bill Gates a ajuns să controleze, într-un timp record, peste 90 la sută din piaţa PC a întregii planete. Cum a fost posibilă o astfel de ascensiune a descoperit Guvernul american, care a caracterizat metodele folosite de Microsoft drept terorism high-tech internaţional.

Pentru o înţelegere mai profundă a acestei acuzaţii voi reda definiţia termenului provenit din limba franceză:

TERORISM

a) Totalitatea actelor de violenţă comise de un grup sau de o organizaţie pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat.
b) Atitudine, manifestare teroristă.
c) Folosire sistematică a măsurilor de violenţă şi intimidare în vederea atingerii unui scop politic.
d) Totalitate a actelor de violenţă pe care le săvârşeşte o organizaţie sau un regim politic reacţionar.
e) Sistem de acţiuni teroriste.
f) Folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace violente sau ameninţări de natură să provoace teamă şi neîncredere, panică şi nesiguranţă, ignorând orice norme umanitare.

Ascensiunea fără scrupule a colosului IT a lăsat numeroase „cadavre” în urmă, cum sunt companiile Netscape Communications, Lotus, WordPerfect, Novell, chiar şi IBM.

În perioada 1994 – 1998 Bill Gates ajunsese o persoană atât de puternică, încât se considera cel puţin la fel de puternic precum preşedintele Statelor Unite ale Americii. La o petrecere între prieteni, când s-a discutat despre alegerea lui William Jefferson „Bill” Clinton în fruntea ţării, Gates a declarat: „Am şi eu câtă putere are preşedintele”.

Convins că este cel mai inteligent personaj dintre toate minţile luminate ale Microsoft, Gates n-a suportat niciodată greşelile celorlalţi. Angajaţii Microsoft chiar consideră că, dacă într-o discuţie cu el nu te face idiot de 99 de ori, ai obţinut o mare victorie.

La începutul anului 1994, „geniul” IT a pus la cale un plan diabolic pentru distrugerea companiei concurente Netscape Communications. Într-un memo adresat angajaţilor, el a indicat că Netscape (care deţinea un apreciat browser web de navigare pe Internet) trebuia „egalat şi bătut”. Lupta cu acest competitor a determinat Guvernul SUA să ajungă la concluzia că Bill Gates nu este un erou, ci un terorist high-tech. Executivul american a acuzat Microsoft că a folosit monopolul Windows pentru a iniţia o gamă largă de practici acaparatoare şi de excludere din afaceri a competitorilor. Mai exact, compania a acţionat astfel încât consumatorii să nu mai poată accesa produsele Netscape, îngropând din faşă orice iniţiativă a firmelor nou înfiinţate, care încercau să intre pe piaţa IT.

La începutul acestui mileniu, Justiţia americană l-a acuzat pe cel ce se credea la fel de puternic ca preşedintele ţării de practici teroriste, fiind pus în discuţie chiar viitorul Microsoft. La audieri, cel mai bogat om din lume a avut o atitudine când pasivă, când agresivă, intenţionat confuză, adesea manifestându-se precum un copil. Bill Gates a refuzat să recunoască strategia diabolică pusă la cale pentru distrugere a Netscape, dar Curtea a prezentat o probă zdrobitoare privind vinovăţia acestuia. Printr-un mail adresat angajaţilor, acesta a precizat că „Microsoft ar trebui să cumpere o parte din Netscape, lucru pe care îl doresc foarte mult”.

În anul 2000, judecătorul federal l-a găsit pe Gates vinovat şi a recomandat spargerea companiei în două. Această decizie a dus la scăderea acţiunilor Microsoft, peste noapte, cu 30 de miliarde USD. Ceea ce l-a făcut pe miliardar să izbucnească în lacrimi, în timpul unei întâlniri cu conducerea corporaţiei. Ulterior, Curtea de Apel a admis că Microsoft a încălcat sistematic legile americane, în special pe cele anti-trust, dar a considerat că spargerea companiei în două ar fi o măsură prea aspră.

În urma acestui scandal, de pe urma căruia Gates a fost declarat vinovat, dar a fost exonerat de pedeapsă, s-a văzut nevoit să cedeze funcţia de CEO lui Steve Ballmer.

Dacă în trecut Microsoft a făcut companii ca IBM să arate bătrâne şi greoaie, acelaşi tratament îi este aplicat astăzi de giganţi IT precum Google.

Problemele Microsoft în întreaga lume sunt departe de a se sfârşi. Uniunea Europeană i-a aplicat o amendă de aproape un miliard USD pentru practici anticoncurenţiale, cu obligaţia de a se alinia normelor europene dacă mai vrea să activeze pe această piaţă. Cu situaţii similare se confruntă şi la nivelul zonei asiatice.

Desigur, când ai un profit anual de 34 de miliarde USD, o amendă de un miliard nu este altceva decât o bagatelă. Atâta timp cât va mai merge ulciorul la apă. Care ulcior încă nu riscă să se spargă în România.

Şi încă un amănunt interesant. Majoritatea companiilor mari din lume s-au ferit şi se feresc în continuare să investească în ţara noastră, din cauza nivelului extrem de ridicat al corupţiei. Iar cele care totuşi încearcă apele, o fac prin firme interpuse, pentru a diminua riscurile la care s-ar expune la un moment dat. Promovată de regimul Adrian Năstase – Dan Nica, compania Microsoft nu a avut niciodată până acum greţuri în acest sens. Să nu fi deţinut informaţii privind nefastul flagel ce macină RomâniaÎ Să nu se fi izbit de corupţia generalizată de la noiÎ Puţin de crezut. Ceea ce denotă că ori s-a adaptat sistemului ori poate că nu-i pasă.

Imobil furat pe bază de acte false şi un deces suspect. Până acum, niciun vinovat

În anul 2006 am declanşat un serial de dezvăluiri care, la început, mi se păruse desprins dintr-o ecranizare science fiction.

Proprietarul SC OMNIS GROUP SRL mi s-a plâns că, după ce fusese victima a două atentate la viaţă, i-a fost furată o casă cumpărată cu acte-n regulă şi deţinută în proprietate câţiva ani. Documentele zdrobitoare cu care proba această acuzaţie erau irefutabile, iar după ce le-am verificat am scris un prim articol. Acesta n-a văzut lumina tiparului timp de o săptămână, până m-am interesat la redactorul şef, Adrian Pătruşcă, din ce cauză. Om de bună credinţă, acesta nu putea înţelege cum îţi poate fi furată o casă care îţi aparţine, pe bază de documente false. Ba chiar dovedite că sunt false. I-am explicat, iar articolul apărut pe prima pagină sub titlul „Reţeaua muribunzilor” a făcut deliciul acelor timpuri.

Pe scurt, proprietarul OMNIS GROUP a cumpărat o casă într-o zonă rezidenţială a Capitalei, prin intermediul unor instrumente bancare de plată, a plătit impozitul câţiva ani, după care a aflat că nu mai este proprietar. Chipurile, prin intermediul unui cetăţean român pe care l-ar fi mandatat în SUA, acesta i-ar fi vândut casa în numele său unui anumit doctor chirurg la Spitalul Ministerului de Interne „Prof. dr. Dimitrie Gerota”, comisar şef Adrian Murea.

Şi-acum urmează o pleiadă de mistere:

– Proprietarul n-a intenţionat vreodată să-şi vândă casa.

– Mandatarul n-a fost vreodată în străinătate, acolo unde s-ar fi încheiat tranzacţia dintre el şi adevăratul proprietar al casei, şi nici n-a deţinut paşaport.

– La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, mandatarul pensionar era morfinat şi netransportabil, suferind în ultima fază de metastază, fiind pacientul dr. Adrian Murea la Spitalul „Gerota”, alias Doctorul Moarte.

– Spitalul cu pricina folosea şi încă mai foloseşte fără drept softul oferit de RSC SRL şi piratat de la OMNIS GROUP.

– Murea trăise câţiva ani cu fiica lui Emil Dumitrescu zis Cico şi era bun prieten cu recent reţinutul sub stare de arest, senatorul general Cătălin Voicu.

– Toate actele de vânzare-cumpărare falsificate au fost catalogate ca atare de instituţiile specializate ale statului, dar în pofida acestui fapt, dosarul n-a fost trimis în instanţă nici până în prezent, după aproape cinci ani. De câţiva ani buni se află în lucru la un procuror din cadrul DNA, căruia nu-i vom da numele.

– Muribundul a cărui identitate a fost folosită pentru furtul unei case nu este singurul caz în care este implicat Doctorul Moarte. Mai există unul similar, în care este implicată şi soţia lui Cico Dumitrescu, pe nume Doina Ionescu-Dumitrescu. Murea a mai folosit acte de proprietate contrafăcute, prin intermediul altui muribund, ca să deschidă cu soţia lui Cico o clinică privată.

– Ambii aşa-zişi mandatari, care i-ar fi vândut lui Murea proprietăţi de lux au decedat la fix două săptămâni de la semnarea contractelor.

– Notăriţa care a şmecherit actele de vânzare-cumpărare, pe nume Livia Alexandrescu, nu poate fi trimisă în judecată, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii nu şi-a dat acordul.

– Ca să-l scoată pe Adrian Murea basma-curată din această escrocherie, procurorul Alexandra Şinc a disjuns cauza acestuia, pe motiv că nu s-a putut stabili cu exactitate cine a falsificat documentele. Pentru ea n-a contat câtuşi de puţin că beneficiarul falsurilor nu era altul decât Doctorul Moarte. Este ca şi când un om este prins la volanul unei maşini furate, dar nu poate fi trimis în judecată fiindcă nu se poate stabili cine a furat automobilul. Sau că la altul s-ar găsi carduri bancare contrafăcute, fără a se afla şi cine le-a măsluit.

– Capii Parchetului General al României consideră că tergiversarea soluţionării cazului, alături de cel al furtului de inteligenţă, se justifică din cauza complexităţii speţei. După părerea noastră, justificarea nu se… justifică defel şi n-ar fi exclus ca în această poveste să fie amestecaţi şi exponenţi de marcă ai grupării infracţionale coordonate de senatorul Voicu.

În urma articolului „Doctor Moarte” din 31 august 2006 publicat în ZIUA, Serviciul Comunicare Publică al MAI ne-a trimis câteva precizări mincinoase, semnate – cum altfelÎ – indescifrabil (vezi anexa 7). Astfel ni s-a comunicat faptul că medicul chirurg „nu a comis abateri de la deontologia profesională, îndeplinindu-şi sarcinile de serviciu conform reglementărilor interne în vigoare”. Mai ales că „Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au efectuat cercetări şi au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală şi, respectiv, de neîncepere a urmăririi penale”.

Nemulţumit de această atitudine mincinoasă, pe care Serviciul Comunicare Publică a fost împuternicit să ne-o remită, am revenit cu o cerere legală de informaţii adresată ministrului Internelor, având iluzia că vom ajunge la adevărul pe care-l ştiam şi îl puteam proba cu zeci de documente, în marea majoritate oficiale. Ceea ce nu s-a întâmplat. În schimb, am primit o adresă din partea serviciului cu pricina, semnată de aceeaşi persoană… indescifrabilă, prin care ni se atrage atenţia că am mai primit un răspuns pe aceeaşi temă. Şi că Doctorul Moarte a fost investigat inclusiv de Corpul de Control al MAI, fără a i se putea reţine în sarcină vreo acuzaţie.

În concluzie, Adrian Murea, care a cumpărat imobile de la pacienţi pe care îi îngrijea şi aflaţi pe patul de moarte, în calitate de falşi mandatari, ar fi alb ca lacrima. Şi-atunci, cum se face că un procuror DNA instrumentează şi astăzi un dosar de câţiva metri, avându-l în atenţie – în principal – pe Doctorul Moarte, iar în secundar pe complicii acestuiaÎ Să nu fi ştiut lucrătorii Internelor despre acestaÎ Puţin probabil. Mai degrabă s-a încercat muşamalizarea adevărului şi protejarea lui Murea, prin inducerea presei în eroare.

Amănunte privind întreaga escrocherie criminală a Doctorului Moarte în articolele din Anexa 6.

CAPITOLUL VI

Microsoft în citate

De-a lungul celor cinci ani în care m-am aplecat asupra subiectului cărţii de faţă şi am publicat nenumărate articole de presă, s-au adunat circa patru metri de documente în susţinerea afirmaţiilor făcute. Dintre acestea se remarcă atât buna părere a autorităţilor Statului Român despre fenomenul Microsoft, cât şi importante voci ce susţin că gigantul IT n-ar fi tocmai îngeraş, cum mulţi ar fi îndemnaţi să creadă la o primă analiză. Ba dimpotrivă. Motiv din care mă voi opri asupra câtorva opinii, care pot da de gândit cititorului, cu privire la practicile companiei de-a lungul ultimilor ani.

Scott McNealy, CEO Sun Microsystems SUA, filială a firmei americane Oracle Corporation (care acuzat Microsoft de practici anticoncurenţiale, câştigând procesul):

„Când Steve Ballmer (CEO Microsoft – n.n.) mă numeşte nebun/ciudat/drogat, consider asta un compliment.”

„Decât să deţin drepturi de autor asupra Windows, mi-aş dori să le am asupra limbii engleze. Atunci aş putea factura câte 249 de dolari oricui o foloseşte.”

„Opriţi porcăriile pe care guvernul iroseşte bani şi cumpăraţi toate acţiunile Microsoft, incluzând în domeniul public toată proprietatea lor intelectuală. Apoi vom putea turna o statuie de bronz cu înfăţişarea lui Bill Gates, pe care să o amplasăm în faţa Departamentului de Comerţ.”

„Windows 2000 va fi un dezastru mai mare decât anul 2000.”

„Microsoft – imperiul răului.”

„Bestia de la Redmond (cartierul general al companiei, situat la 16 mile de Seatle, statul Washington).”

„Cu Microsoft, prima încercare este mereu gratis; amintiţi-vă asta toată viaţa (aluzie la racolarea consumatorilor de droguri – n.n.).”

„Sunt convins că dacă General Motors ar elimina Microsoft Office din toată compania, maşinile din seria 1999 ar putea fi vândute anul următor la jumătate de preţ.”

„Omenirea este, cu adevărat, împotriva Microsoft. Şi omenirea are nevoie de o mică pauză chiar acum… Economia de piaţă trebuie să triumfe în detrimentul celei planificate. Internetul trebuie să triumfe. Dar dacă guvernul nu impune respectarea legilor, oamenii buni vor plăti lucrurile rele.”

Neelie Kroes, comisar european în domeniul concurenţei şi al noilor tehnologii:

„Microsoft nu este desupra legii. Nu mă interesează originea sau mărimea unei companii. Ceea ce mă interesează este respectarea sau nerespectarea regulilor.”

„Ne confruntăm cu împrejurări excepţionale. În 50 de ani de politică antitrust în Europa, nu a existat nicio companie care să refuze să respecte o decizie a Comisiei (ref. Microsoft Company, Bruxelles, aprilie 2007).”

„Am cerut Microsoft să ofere garanţii de securitate programatorilor care susţin dezvoltarea de software open source şi să-şi limiteze numărul litigiilor privitoare la brevete împotriva distribuitorilor de software şi utilizatorilor finali.”

„Guvernul SUA a încercat în mod direct să-l influenţeze pe comisarul de concurenţă al UE, spre a favoriza Microsoft. Am răspuns că nu doresc… intervenţia nu s-a făcut.”

Per Hellstrom, director al Direcţiei IT din cadul Comisiei Europene Antitrust

„Cererile Microsoft trebuie ignorate. Din punctul lor de vedere, ar trebui să decidă singuri ce este mai bine pentru întreaga lume. Microsoft nu poate fi lăsată să decidă cine poate realiza inovaţii şi cine nu. Problema este vitală pentru domeniul inovaţiei, iar Microsoft exercită presiuni pentru îngheţarea acesteia.”

Concluzii la ultima oră

Proprietarul OMNIS GROUP SRL se află, de circa zece ani de zile, într-o luptă inegală cu „sistemul ticăloşit” ce guvernează ţara noastră, cu exponenţi ai acestuia şi cu interese dintre cele mai obscure. De cinci ani şi mai bine, în calitate de jurnalist de investigaţii, am monitorizat această confruntare. Timp în care am devenit din ce în ce mai surprins, că dreptatea se lasă încă aşteptată. Că trăiesc într-o Românie în care cineva sau altcineva poate afirma că negrul este alb sau invers, dedându-se la fapte de corupţie, furt de inteligenţă, escrocherie, ameninţare, şantaj şi multe asemenea.

De la autorităţile statului am aflat că şi astăzi, Dragoş Rişcanu, mai are de aşteptat până i se va face dreptate. De asemenea:

# Că softul ce i-a fost piratat produce în continuare substanţiale beneficii pentru piraţi, iar unul dintre creierele afacerii, Sebastian Vlădescu, este ministrul al Finanţelor. Care ministru propune, la unison cu premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu, tăierea pensiilor şi aşa sub nivelul minimal de trai al pensionarilor, reducerea alocaţiilor pentru mame, diminuarea ajutoarelor pentru persoanele aflate în nevoie şi alte asemenea măsuri la fel de aberante. Şi, în ce scopÎ În scopul depăşirii crizei de către româniÎ Aiurea. Mai degrabă, am spune, ca să fie de unde se fura în continuare, iar marile căpuşe care se alimentează din banul public să aibă de unde suge şi în viitor.

# Că firma ROMANIAN SOFT COMPANY, acuzată de furt de inteligenţă IT pe baza a numeroase expertize şi constatări a obţinut (sau e pe cale să obţină) câteva milioane de euro pentru dezvoltare, din fonduri europene. Mai precis, 14.739.180 de lei (respectiv 3,5 milioane de euro la cotaţia valutară din iunie 2010) pentru „Instruirea medicilor şi a asistentelor medicale din spitale în managementul şi utilizarea noilor tehnologii”. La aceşti bani se aşteaptă şi participarea statului cu 2.601.032 lei (627.000 de euro), în timp ce RSC va contribui la proiect cu doar 912.644 lei (220.000 de euro). Frumoasă afacere, mai ales pe timp de criză!

# Că OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă cu sediul la Bruxelles) şi DLAF (Departamentul de Luptă Antifraudă al României) cunosc foarte bine problema, dar se fac că plouă.

# Că Microsoft Company s-a angajat faţă de statul nostru, pe baza unui contract strategic oferit cadou de guvernarea Adrian Năstase (Dan Nica) şi prelungit de cea a lui Emil Boc (Gabriel Sandu), să fie arbitrul pieţei IT româneşti, fără însă a se ţine de promisiune. Ba mai mult, a depus mărturie că RSC nu şi-ar fi însuşit nimic de la OMNIS şi că produsul piratat, de fapt, le-ar aparţine. Ignorând cu bună ştiinţă că, la vremea respectivă, Microsoft nu dezvolta o astfel de tehnologie şi nici nu intrase pe piaţa românească cu produsul Navision cumpărat de la danezi, oarecum similar ISIS.net, dar nu atât de performant încât să câştige vreun premiu internaţional.

# Că judecătoarea Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel Bucureşti – soţia judecătorului Florin Costiniu implicat în scandalul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu – a găsit furtul de inteligenţă cât se poate de legal. Mai exact, însuşindu-şi o expertiză aberantă întocmită de un nespecialist în programe de calculator şi drepturi de proprietate intelectuală şi dând la spate alte câteva realizate de specialişti de marcă în domeniu, inclusiv de cei ai singurului organism al statului cu expertiză şi abilitare în domeniu, respectiv Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA).

# Că la nivelul conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cazul este binecunoscut, iar tergiversarea rezolvării acestuia este pusă pe seama complexităţii. Să vedem până când.

# Că OMNIS GROUP, după ce i s-a furat munca de zece ani, este eliminată sistematic de pe piaţă, din cauză că şi-a permis să dovedească faptul că e un concurent credibil şi ingenios. De remarcat că, din data de 17 martie 2010, la nivelul CE Antitrust s-a constituit dosarul de infrigement nr. 39.784 împotriva Microsoft, privind încălcarea regulamentelor concurenţiale europene.

# Că imobilul ce i-a fost furat lui Rişcanu, pe bază de acte false dovedite ca atare, se află în continuare în administrarea inspectorului şef (fost colonel) Adrian Murea, chirurg la spitalul Ministerului de Interne. Iar adevăratul proprietar a fost obligat de Justiţia Română să plătească o cauţiune de 50 de milioane de lei vechi pentru propria-i casă. Că Doctorul Moarte, alias Murea, a folosit identitatea a doi muribunzi în escrocherii imobiliare, că este acuzat de fostul socru de tentativă de omor şi furt calificat, că şi-a maltratat propriul fiu şi pe mama acestuia, mai treacă-meargă. Dar că operează în continuare OAMENI, în aceste circumstanţe morale , este de-a dreptul strigător la cer.

Motamorfoza negrului în alb

Confruntat cu situaţii halucinante cărora puţini le-ar putea face faţă, Dragoş Rişcanu consideră că necazurile sale au demarat cu mulţi ani în urmă, când a fost luat în vizor de organele fostului aparat de represiune comunist. Motiv din care s-a adresat CNSAS (Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii) pentru a-şi afla… trecutul. Şi astfel a dat de dosarul său microfilmat nr. 217.704 (Fond informativ), din anul 1984, început trei ani mai devreme, pe când se afla în ultimul an la Academia de Studii Ecocomice.

În ciuda necazurilor şi presiunilor la care a fost supus ani de zile, Rişcanu este un optimist incurabil, în contradicţie cu pesimismul meu de gazetar care a văzut multe până acum. Este convins că dreptatea n-are cum să nu triumfe. Şi că, fie după douăzeci de ani, Legea lustraţiei va mai repara câte ceva, pe ici, pe colo. Demascând, spre exemplu, indivizi ca fostul locotenentul major Adrian Petre Podea, ulterior judecător la Ploieşti, astăzi pensionar cu pensie „nesimţită”, posibil implicat în mafia SRI din judeţul Prahova.

Din documentele întocmite de ofiţerul de Securitate Podea mai reiese că şi UM 0666 l-a supravegheat operativ pe Dragoş Rişcanu. Care supraveghere, din motive necunoscute, nu i-a mai fost dezvăluită petentului. Poate din cauză că această activitate de poliţie politică nu s-a încheiat nici până acumÎ Pentru cei care nu cunosc, UM 0666 era chiar Direcţia a V-a a Securităţii, actuala Direcţie de pază şi protocol demnitari.

Investigaţia jurnalistică continuă

Nici eforturile mele pentru realizarea acestei cărţi, nu se vor opri aici. La numeroasele întrebări privind gigantul Microsoft voi căuta în continuare răspunsurile adecvate, ce vor fi publicate într-un al doilea volum, poate chiar al treilea şi al patrulea.

Mă voi apleca pe larg asupra activităţii companiei cu precădere pe piaţa europeană, şi a posibilelor legături ale exponenţilor Microsoft cu poliţia politică românească, în continuitatea ei.

Asta în ciuda faptul că îi dau puţine şanse lui Rişcanu să-şi afle dreptatea, cel puţin în România, unde justiţia este coruptă până în măduva oaselor.

N-oi fi eu Truman Capote, cel ce a scris „Cu sânge rece” – punând bazele profilului criminalului contemporan, dar nici nu pot sta impasibil la atâta minciună şi nedreptate. Radiografia Microsoft va fi minuţioasă şi profundă, bazată pe trecutul, prezentul şi mai ales evoluţia viitoare a companiei. Care companie, în urmă cu zece ani premia produsul ISIS.net drept cel mai bun ERP din Europa, ca după ani de zile să orchestreze îndepărtarea OMNIS GROUP SRL de pe piaţa IT, impunând brutal un produs similar.

Ca rezultat a cinci ani de investigaţii jurnalistice, percep senzaţia că la impunerea gigantului IT pe piaţă s-au folosit la greu instrumente ale poliţiei politice. Chiar dacă nu se poate reţine, deocamdată, vreo vinovăţie în sarcina companiei lui Bill Gates, megaafacerea are un singur beneficiar: MICROSOFT COMPANY.

ANEXE

Anexa 1

PLAN DE MĂSURI

al Grupului Operativ Central

OBIECTIVE

Combaterea actelor de corupţie şi a altor ilegalităţi comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Prevenirea comportamentului deviant prin monitorizarea acţiunii.
Ridicarea standardelor de integritate.

PERSOANE ÎN ATENŢIE

Funcţionari care exercită autoritatea de stat din domeniile controlului financiar şi de gestiune, administraţiei publice, gărzii financiare şi controlului vamal, curţii de conturi, poliţiei sanitar-veterinare, protecţiei consumatorului ş.a.
Cadre de Poliţie, Poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri şi din celelalte structuri ale Ministerului de Interne, cu atribuţii în aplicarea prevederilor legale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, proprietatea şi cu atribuţiuni de control ori decizie.
Procurori, judecători, grefieri ori alţi funcţionari publici din domeniul justiţiei implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie.

Constituirea după evaluarea unor informaţii şi efectuarea unor studii operative asupra locurilor (puncte de trecere vamală, servicii cu publicul a unor structuri din Ministerul de Interne, Ministerul Public, Ministerul Finanţelor, a unor trasee, puncte obligatorii de trecere) a unor echipe (anexa nr. 2A şi B) care, trimestrial sau la ordin, în mod legendat, pe bază de Plan de acţiune, să realizeze supravegherea, surprinderea şi înregistrarea audio-video a conduitei funcţionarului public în exerciţiul funcţiunii.

Pentru asigurarea dovedirii faptelor şi a înregistrării probelor vor fi utilizate, cu autorizarea procurorului, mijloace tehnice de fixare şi interceptare a comunicaţiilor, din dotarea UM 0962 (fost 0215, doi şi-un sfert – n.n.) sau atrase de la SRI şi SIE se vor realiza legende, jocuri şi combinaţii operative, efectuarea de acte premergătoare şi luarea de măsuri procedurale.

III. LOCURILE ŞI MEDIILE DE ACŢIUNE

Agenţii economici verificaţi de către funcţionari cu atribuţii de încasare a debitelor, taxelor şi impozitelor; de control asupra modului de respectare a legislaţiei financiar-contabile; a sediilor centrale şi teritoriale unde se derulează activităţi specifice de avizare, eliberare de documente financiar-contabile; trezorerii; eşalonarea şi reeşalonare a datoriilor către bugetul de stat; controlul modului de utilizare al unor fonduri; vămi, puncte vamale, comisionare şi alţi operatori vamali; acordare de credite, legalitatea constituirii de garanţii; privatizări, evaluări şi subevaluări de patrimonii; expertize şi constatări economico-financiare.
Compartimente, birouri, secţii, servicii, direcţii şi alte structuri specifice Ministerului de Interne unde se eliberează cărţi de identitate, paşapoarte, permise port-armă, permise de conducere, cazier; unde se planifică şi se acordă vize; avizare, funcţionare şi construcţii (pompieri); frontiera de stat şi puncte de trecere terestre, navale şi aero; obiective, locuri, medii unde acţionează efective ale ministerului.
Laboratoare şi instituţii de analizare şi avizare sanitar-veterinară; oficii de protecţie a consumatorului; agenţi economici controlaţi.
Executori judecătoreşti, judecătorii, parchete, arhive, locuri şi medii specifice înfăptuirii actului de justiţie.
Autorităţi centrale şi teritoriale implicate în exercitarea administraţiei de stat în relaţia funcţionar public – cetăţean.
Alte locuri şi medii în care se consumă acte de corupţie.

GESTIONAREA INFORMAŢIILOR

Datele şi informaţiile obţinute deţinute de UM 0962, celelalte unităţi şi formaţiuni din cadrul Ministerului de Interne, acelea deţinute de Parchete şi Justiţie vor fi centralizate la Pachetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Grupul Operativ Central, în vederea evaluării lor.

Termen: 20.01.2000

La servicii secrete suntem pe locul trei, după americani şi englezi

(Articol apărut în săptămânalul „Incisiv de Prahova” în 2009, sub semnătura Dan Coste)

Românilor li se pregăteşte un al nouălea serviciu secret de informaţii, în subordinea Ministerului Justiţiei. După desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA), fost SIPA (Serviciul Intern de Protectia Anticoruptie), care a avut loc în 2006, actualul ministru reinvestit, Cătălin Predoiu, a vrut să-l resusciteze, chipurile ca să intre în legalitate, că aşa ar cere legea. Se întâmpla înainte de izbucnirea crizei economico-financiare, în prezent ideea fiind abandonată temporar din lipsă de fonduri.

Presa a relatat în repetate rânduri că acest serviciu la nivelul Ministerului Justiţiei nu a fost altceva decât un instrument de presiune, şantaj, corupţie şi protecţie a infractorilor, care s-a ocupat cu totul altceva decât cu atribuţiile şi prerogativele ce i-au fost atribuite.

Printre altele, fostul ministru de Justiţie, Monica Macovei, a fost acuzată că ar fi şantajat magistraţii cu dosare măsluite şi puse la păstrare în arhivele DGPA-SIPA, care acum sunt sigilate. De unde se naşte ipoteza că Predoiu vrea musai să aibă acces la ele acum, în prag de alegeri prezidenţiale. După cum se ştie, Traian Băsescu este cel care a insistat ca ministru actual să-şi păstreze funcţia dobândită în guvernarea liberală şi serviciul acestuia trebuie întors. Iar arhiva SIPA conţine suficientă materie primă pentru aşa ceva. Altfel spus, nu de respectarea legii şi crearea unui serviciu de protecţie internă îl doare în cot pe ministrul Justiţiei, ci de liberul la acces la controversata arhivă.

Predoiu racolează agenţi secreţi

“Potrivit Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională, a Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, dar şi a H.G. nr. 2005/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România – deci potrivit tuturor acestor reglementări importante -, Ministerul Justiţiei este considerat autoritate desemnată de securitate care are obligaţia, repet, obligaţia, să-şi organizeze şi să conducă un sistem propriu pe sectorul său”, a declarat Cătălin Predoiu, recent, la un post de radio. Deci, el nu ar respecta decât legalitatea, sens în care s-a consultat îndeaproape cu foştii colaboratori ai Monicăi Macovei, care ştiu ce şi unde să caute în arhivă, în caz de necesitate.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a avertizat ferm ministerul să nu încerce reînfiinţarea unui serviciu secret în justiţie, câtă vreme nu s-a clarificat legalitatea funcţionării fostei SIPA – DGPA şi soarta arhivei acesteia. Potrivit unor surse, SIPA s-ar ocupat în special de filajul unor magistraţi şi demnitari, informaţiile obţinute fiind susceptibile de folosire în scop de şantaj.

Judecătorul Cristi Danileţ, fost consilier al Monicăi Macovei şi actual vizat de Predoiu, pentru a fi racolat în conducerea noului serviciu secret cosmetizat a declarat că, în calitate de membru al primei comisii de inventariere a arhivei SIPA, a constatat că majoritatea documentelor erau note informative nesemnate, “de genul bârfelor colportate pe holurile instanţei, informaţii neverificate care, dacă ar deveni publice, ar fi în măsură să compromită imaginea oricărui magistrat din România”.

Lustraţia, singura soluţie

Într-un comunicat de presă, UNJR mai este de părere că “Partidele politice trebuie să facă gestul istoric de a adopta cadrul normativ necesar pentru o lustraţie completă şi aceasta nu numai în raport cu magistraţii, ci în raport cu toate profesiile juridice: avocaţi, notari publici, lichidatori, executori judecătoreşti etc.” Organizaţia profesională mai precizează că, înaintea creării unui nou serviciu secret în Justiţie, organismele abilitate ale statului ar trebui să apeleze la mecanismele legale pentru deconspirarea celor care au colaborat cu organele de Securitate, şi care acum ocupă înalte funcţii de conducere în magistratură. De asemenea, sunt vizaţi şi cei care, după 1990, au fost agenţi sub acoperire sau colaboratori ai diverselor servicii de informaţii române, contra unor interese materiale şI avantaje substanţiale.

„Se poate spune că procesul lustraţiei s-a limitat în a deconspira doar acele persoane ce deţin funcţii publice sau intenţionează să acceadă la astfel de funcţii, care au fost agenţi sau colaboratori ai organelor de Securitate, ca poliţie politică, se mai arată în comunicat. În concluzie, pentru o însănătoşire a societăţii româneşti, se impune şi nu e tardivă, deşi s-au scurs aproape 20 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, lustraţia. În mod deosebit, justiţia trebuie curăţată de astfel de persoane”, mai consideră conducerea UNJR.

Servicii secrete cu care ne mândrim

România se află pe locul 3 în lume la numărul de servicii secrete

Serviciul Român de Informaţii (SRI)
Serviciul de Informaţii Externe (SIE)
Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP)
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS)
Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA)

– Direcţia de Informaţii Militare (DIM, fostă DIA)

– Direcţia de Siguranţă Militară (DSM-2)

Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI – Ministerul Aafacerilor Externe)
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT – Ministerul de Interne)
UM 0962, fost UM 0215 (doi şi-un sfert) tot din cadrul Ministerului de Interne.

Spre comparaţie, pentru a se vedea cât de bine ne păzim noi de spioni şI de penetrarea sistemului, prezentăm următoarea listă cu numărul serviciilor secrete din alte ţări:

Austria – 3 servicii, Belgia – 2, Bulgaria -2, Canada -5, China -3, Elveţia -4, Franţa -5, Germania -3, Grecia -1, Israel -3, Italia -4, Republica Moldova -1, Olanda -2, Polonia -5, Marea Britanie -9, Rusia -4, Serbia -1, Spania -2, Suedia -4, Turcia -2, Ucraina -3, iar Ungaria

-5.

Dacă mai facem un serviciu special, îi egalăm pe englezi şi ne apropiem de primul loc din lume, deţinut de americani cu 17 servicii secrete în funcţiune. Fără îndoială, numărul acestor organisme n-are nici o legătură cu eficienţa lor în ceea ce priveşte protecţia faţă de spioni şi anticorupţia, dar ce mai conteazăÎ! Important e ca banul public să fie cheltuit, iar anumite funcţii şi anumiţi oameni să beneficieze de serviciile oferite. Rămâne la latitudinea cititorilor să întocmească lista beneficiarilor.

Anexa 2

CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ – ORDA nr. 3973/31.01.2005

„… considerăm ca aplicaţiile (programele pentru calculator) AMBULANCE şi ARES.net… conţin reproduceri semnificative ale aplicaţiei (program pentru calculator) ISIS.net, program pentru calculator (aplicaţie) depus la ORDA în vederea înregistrării în Registrul Programelor pentru Calculator de către SC OMNIS GROUP SRL…, respectiv din cele 5.267 de linii de cod aparţinând programului ISIS.net şi cele 5.108 linii de cod aparţinând programelor AMBULANCE şi ARES.net verificate, un numar de 4.119 linii/părţi linii de cod sunt identice.

În concluzie, considerăm că părţi din programele pentru calculator (aplicaţiile) AMBULANCE şi ARES.net sunt copii ale unor părţi din programul pentru calculator (aplicaţia) ISIS.net.

Aşa cum rezultă din cele expuse, concluzia tuturor constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor efectuate este următoarea:

SURSA COD A UNOR COMPONENTE ALE PROGRAMELOR PENTRU CALCULATOR ISIS.net, CREATE DE OMNIS GROUP ŞI ÎNREGISTRATE ÎN RPC ORDA, COMPONENTE VITALE PENTRU FUNCŢIONAREA PROGRAMELOR RESPECTIVE, A FOST PRELUATĂ ÎN TOTALITATE DE RSC ŞI FOLOSITĂ ÎN PROGRAMELE COMERCIALIZATE DE ACEASTĂ SOCIETATE.”

Expertize şi constatări cu duiumul

În speţă, subcomisarul de Poliţie Florin Mincă dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare, desemnându-l în acest scop pe expertul agreat în computere Ştefan Stăncescu. Care expert, chiar şi profesor, este priceput în calculatoare şi nu în programe de calculator, neavând niciun fel de expertiză în domeniul drepturilor de autor (cu toate că şi-a permis să pună consluzii în acest sens).

Aberaţiile acestuia cu privire la drepturile de autor vor fi demonstrate de experţii ORDA, după cum se va vedea în paginile următoare.

Stăncescu a fost asistat de un expert-parte, de astă dată specializat în programe de calculator, pe nume Dumitru Galani. Însă concluziile lui au fost respinse de Stăncescu şi neincluse în propriul raport, ceea ce l-a determinat pe Galani să depună la instanţă o opinie separată.

RAPORT DE EXPERTIZĂ TEHNICĂ JUDICIARĂ nr. 7526/12.12.2005 -ŞTEFAN STĂNCESCU

“Conform art. l al Legii 8 este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. Conform art. 4. (1) se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică. Conform art. 7 a), programele de calculator sunt obiect al dreptului de autor. Conform art. 74, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator, create de unul sau de mai mulţi angajaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori după instrucţiunile celui care angajează, aparţin acestuia din urmă.

De altfel, chiar aducerea la cunoştinţa publică nu acordă deplin calitatea de autor, sub posibilitatea de a permite apariţia probei contrare. O astfel de probă contrară se poate evidenţia prin prezentarea unei alte surse autoriale, alta decât OG (OMNIS GROUP – n.n.), din care ambele părţi să se fi inspirat. Pe parcursul expertizei, nu am găsit un astfel de program asemănător.

Concluzii:

Programele OG au fost înregistrate la Registrul de Programe de Calculator al ORDA la 06.03.2003. Programele RSC corespondente care s-au analizat nu sunt înregistrate la ORDA şi s-au comercializat la un beneficiar.

S-au constatat, la cele 3 perechi de fişiere corespondente analizate, 80% de linii care coincid. Există blocuri compacte de mai mult de 50 linii coincidente, dar nu mai mult de 80 linii coincidente.

Asemănările pot proveni din copierea unei surse de către cealaltă, cu modificări.

Asemănările pot proveni şi din preluarea acestora de la terţe surse, preluate de pe INTERNET, unde acest tip de aplicaţii sunt notorii. Nu s-au identificat surse care să prezinte coincidenţe semnificative cu cele trei fişiere studiate. „

RAPORT EXPERTIZĂ TEHNICĂ JUDICIARĂ nr. 7527/12/12.2005 – DUMITRU GALANI

„Rezultatele expertizei… constată identitate în proporţie de 100% pentru 4.884 de linii sursa cod preluate din sistemul ISIS.net şi incluse în aplicaţiile prezentate de RSC pe propriul site. Aceasta identitate se manifestă şi la nivelul amprentei personale a companiei care a creat produsul: specificaţiile şi documentaţia sursei cod, topica instrucţiunilor, secvenţialitatea procedurilor, numele de funcţii şi de variabile, precum şi erorile de programare şi de ortografie.

Acest lucru nu se putea realiza decât dacă una din părţi a avut acces la serverul celeilalte părţi şi a copiat fizic fişierele cu programe.”

CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ – ORDA nr. 6933/27.08.2007

Valentin Cornăţel, expert superior în cadrul DEC-ORDA, în interesul soluţionării dosarului penal nr. 786/P/16.07.2007, urmare adresei Ministerului Public, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti înregistrată la ORDA cu nr. 7911/20.08.2007, precum şi a rezoluţiei DGPMB-SIF din 23.07.2007 prin care s-a dispus în temeiul art. 112 şi 113 C.p.p. efectuarea unei constatări ştiinţifice asupra codurilor sursă ale programelor HIPOCRATE înregistrate la ORDA în anul 2002 de către Romanian Soft Company, probelor prelevate prin intermdiul Internet de către Romanian Soft Company, probelor prelevate prin intermediul Internet ridicate de reprezentanţii SC Omnis Group SRL şi depuse la dosarul cauzei, cu programul înregistrat la ORDA în 2003 de Omnis Group, cu programele înregsitrate la ORDA în 2005 de Romanian Soft Company şi cu probele ridicate de organele de poliţie judiciară de la Spitalul de Urgenţă al MIRA „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” se impun următoarele precizări:

„Concluzia privind analiza celor doua fisiere Grid.js (cod sursa Omnis Group RPC ORDA) şi HTools.js (cod sursă prelevat de pe site RSC) este că specificaţiile şi documentarea codului sursă, topica instrucţiunilor, secvenţialitatea procedurilor, numele de funcţii şi de variabile, precum şi erorile ortografice din Grid.js (cod sursa Omnis Group RPC ORDA) se regăsesc în HTools.js (cod sursa prelevat site RSC).

Din acest motiv se poate deduce ca Grid.js (cod sursa Omnis Group RPC ORDA) a fost folosit iniţial şi prin modificarea acestuia a rezultat HTools.js (cod sursa prelevat site RSC).

În concluzie, prin analiza fişierelor cod sursa Omnis Group RPC ORDA: Grid.js, Hdate.js, CalendarPopup.js, LeftSideMenu.js şi fişierelor cod sursă prelevat site RSC: HTools.js, Hdate.js, CalendarPopup.js, LeftSideMenu.js aparţinând elementelor de componenţă client, codul sursă Omnis Group RPC ORDA verificat se regăseşte în totalitate în codul sursă prelevat de la RSC, fiind modificat sau completat cu funcţionalităţi suplimentare.”

CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ – ORDA nr. 7649/26.11.2007

„Referitor la obiectul rezoluţiei privind compararea programelor depuse la ORDA de către SC Omnis Group SRL, în anul 2003 la RPC ORDA, cu probele prelevate prin intermendiul Internet ridicate de reprezentanţii SC Omnis Group SRL de pe site-ul RSC, compararea a făcut obiectul unei constatări tehnico-ştiinţifice anterioare, pentru care a fost întocmit Raportul de Constatare Tehnico-Ştiinţifică nr. 6933 din 27.08.2007, ocazie cu care s-a constatat faptul ca fişierele Grid.js, ogDate.js, CalendarPopup.js, LeftSideMenu.js aparţinând codului sursa Omnis Group şi care sunt componente de acces şi navigare ale interfeţei client din aplicaţia ISIS.net fără de care aceasta aplicaţie nu poate funcţiona, sunt regăsite în totalitate cu modificări sau completări de funcţionalităţi suplimentare ca fişiere cu numele Htools.js,

Hdate.js, CalendarPopup.js şi LeftSideMenu.js în codul prelevat prin intermediul Internetului de pe site-ul www.rsc.ro şi care sunt componente de acces şi navigare ale interfeţei client fără de care afişarea fişierelor descărcate nu este posibilă.”

RAPORT DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ – Institutul Naţional de Expertize Criminalistice nr. 59/24.03.2008

„Fişierele „CalendarPopup.js” de pe CD-ul 3 „Omnis Group / ISIS.net” şi de pe CD-ul 2, în litigiu, conţin linii de cod identice, atăt din punct de vedere logic şi lexical, cât şi din punctul de vedere al erorilor de tehnoredactare.

Fişierele „LeftSideMenu.js” de pe CD-ul 3 „Omnis Group / ISIS.net” şi de pe CD-ul 2, în litigiu, conţin linii de cod identice din punct de vedere logic şi lexical.

Programele utilizate de pârâtă la data prelevării CD1 (08.06.2006) conţin linii de cod identice cu cele ale programului ISIS.net realizat de reclamantă.”

Încheierea de şedinţă din 11.06.2008, în dosarul nr. 10870/300/2005 de pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti:

„Expertiza a fost întocmită în cauza dar nu integral, datorită imposibilităţii obiective a expertului de a expertiza toate calculatoarele pârâtei, accesul la o mare parte dintre acestea fiind parolat de RSC.

De asemenea, imposibilitatea analizării tuturor serverelor pârâtei a fost datorată şi relei credinţe a terţului RSC, care a refuzat în mod repetat să asigure accesul la serverele parolate, informaţiile de pe acestea neputând fi expertizate.

Nu în ultimul rând, imposibilitatea expertizării tuturor datelor din calculatoarele pârâtei s-a datorat atitudinii reprezentantului RSC, care participând la efectuarea expertizei, în mod abuziv cu ocazia prelevării datelor de către expertul Dumitraşcu Marin a aplicat pe CD-ul conţinând informaţiile de expertizat o parolă de acces ce limitează interpretarea informaţiilor copiate, în condiţiile în care RSC nu deţinea calitatea de parte în proces.”

RAPORT DE EXPERTIZĂ – ORDA NR. 1/23.06.2008 ÎN DOMENIUL DREPTULUI DE AUTOR ASUPRA PROGRAMULUI PENTRU CALCULATOR ISIS.NET

Aplicaţia ISIS.net este o operă originală de creaţie intelectuală în sensul art. 7 din Legea 8 /1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Amprenta personală a autorului este constituită de istoricul dezvoltării sistemului (aspecte ce reies şi din mediul SourceSafe), de standardele de dezvoltare interne, de denumirile de fişiere şi directoare din proiect. Codul sursă include specificaţii, documentaţie şi comentarii ale autorului, realizate conform standardelor interne de dezvoltare.
Fără existenţa aportului intelectual, aşa cum a fost prezentat pe parcursul efectuării prezentei expertize, o astfel de aplicaţie software nu ar fi putut fi realizată.
Ţinând cont de cele arătate în prezenta expertiză, putem afirma că programul pentru calculator ISIS.net a fost adus la cunoştinţă publică în sensul Legii 8 /1996, atât în faza de beta test, cât şi în faza finală, funcţională, ce a permis comercializarea acestei aplicaţii.”

Rea credinţă, interese obscure sau doar incompetenţăÎ

Analizând toate aceste expertize realizate în timp, să vedem la ce concluzii au ajuns organele de urmărire penală şi mai ales judecătorii care au instrumentat şi judecat flagrantul furt de inteligenţă.

REFERAT DE SCOATERE DE SUB URMĂRIRE PENALĂ – SUBCOMISAR FLORIN MINCĂ, DOSAR 6949/P/2004 (11.04.2006)

Din care se va putea constata cu uşurinţă mediocritatea unui lucrător de Poliţie, care încasează salarii enorme şi sporuri nemeritate din bani publici

La începutul raportului de scoatere basma-curată a celor doi pârâţi, omul legii trece în revistă justificările acestora, inclusiv faptul că s-ar fi inspirat din programul Navision al Microsoft, chiar înainte ca acesta să fi fost cumpărat de compania lui Bill Gates. Dar prostia lui Mincă nu se opreşte aici. Continuă cu preluarea din Raportul Stăncescu a menţiunii că piraţii IT ar fi folosit de fapt tehnologii publice Microsoft.net, pe când această companie nu dezvolta niciun fel de astfel de produs ERP.

Mai mult, poliţaiul se apleacă şi asupra legislaţiei privind drepturile de autor, interpretând-o într-un mod absurd, netemeinic, arbitrar şi chiar hilar, lucru dezvăluit fără echivoc, doi ani mai târziu, de experţii ORDA. Iată şi câteva exemple edificatoare în acest sens:

„Cu privire la precizarea făcută de reprezentanţii SC OMIS GROUP SRL că au primit un premiu în anul 2002 privind sistemul ISIS.net operă de creaţie proprie, menţionăm că această aplicaţie a primit o menţiune din partea Microsoft European RAD Awards, dar pentru cea mai bună utilizare a tehnologiilor publice Internet, şi deci nu ca o operă proprie de creaţie intelectuală originală. Precizăm că tipul de interfaţă grafică utilizată la programele menţionate este de tip BROWSER… fiind compusă din grid-uri editabile… şi a căror creaţie originală aparţin companiei Microsoft.”

Altfel spus, Mincă acreditează ideea că dacă un inventator dezvoltă penicilina şi creează un nou medicament pentru vindecarea tuberculozei, nu el este este posesorul patentului, ci Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. Sau dacă un matematician dezvoltă o formulă inovatoare în domeniu, paternitatea aparţine arabilor care au inventat cifrele folosite de acesta. Dar prostia cu epoleţi nu se opreşte aici.

„SC OMNIS GROUP SRL nu a dovedit că elementele reţinute în expertiză ca fiind similare reprezintă o operă proprie de creaţie intelectuală…”

Care idee este preluată de la alt deştept între ghilimele, respectiv expertul în calculatoare (şi nu în programe de calculator – ceea ce este cu totul altceva) Ştefan Stăncescu. Şi susţinem asta, deaorece nu inventatorul trebuie să demonstreze că creaţia sa este originală, ci contestatarii acestuia – că n-ar fi.

Văzând aprecierile „ştiinţifice” ale gaborului Mincă, specializat nevoie mare pe probleme de proprietate intelectuală, este rândul Parchetului să pună concluziile finale privind furtul de inteligenţă comis de Dragoş Săracu şi Irinel Lupei. Astfel, intră în scenă procurorul Nicoleta Bulgaru, din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, personaj extrem de controversat promovat pentru merite deosebite de la Constanţa. Unde, împreună cu fostul căpitan de Poliţie Grigore Peşterău (astăzi avocat) a fost implicată în mai multe dosare penale privind confiscarea şi dispariţia misterioasă a unor importante cantităţi de mărfuri importate, fără a se putea dovedi că acestea erau fuseseră importate ilegal. Din lipsă de spaţiu, nu ne vom opri asupra acestui personaj, limitându-ne la expunerea concluziilor la care a ajuns procurorul Bulgaru – după doar o săptămână de analizare a dosarului -, identice la literă cu declaraţiile pârâţilor şi referatul subcomisarului Mincă.

ORDONANŢĂ DE SCOATERE DE SUB URMĂRIRE PENALĂ ÎN DOSARUL 6949/P/2004 (19.04.2006) – procuror Nicoleta Bulgaru

La început, sunt preluate din nou aberaţiile pârâţilor şi aşa-zisului expert Stăncescu, precum că produsele RSC dezvoltate de Săracu şi Lupei au fost realizate pe baza programului Navision aparţinând Microsoft, la vreme când compania americană nu deţinea niciun fel de produs de gen ERP şi nu cumpărase compania daneză. Apoi, Nicoleta Bulgaru copiază concluziile lui Florin Mincă, nefiind capabilă să formuleze o opinie proprie, din lipsă de pregătire şi expertiză. Spre sfârşitul ordonanţei, fiindcă era necesară şi o amprentă care sa-i aparţină, procurorul încropeşte un mixaj din ce a înţeles din dosar (dar numai într-o anumită direcţie) fără nici cea mai mică legătură cu realitatea:

„Omnis Group nu aduce alte probe care să denote că a elaborat programele pentru care a dobândit calitatea de autor (de parcă asta ar fi fost esenţa dosarului instrumentat, şi nu furtul de proprietate intelectuală – n.n.), ca o creaţie de operă şi deoarece nu poate proba că este autorul fişierelor analizate, Omnis Group acuză fără probe că a fost fraudată…”

Ceea ce susţine vestitul procuror constanţean Bulgaru poate fi extrapolat cam aşa. Un tată reclamă că fiul său a fost răpit. Depune plângere, prezintă documentele care îi sunt solicitate şi se aşteaptă ca oamenii legii să intre în acţiune şi să-i găsească băiatul. Dar aceştia, nu şi nu. De unde să ştie ei că băiatul îi aparţine cu adevărat tatăluiÎ Pentru înlăturarea unor astfel de dubii, ar fi necesare probe ADN, declaraţii ale mamei, soacrei, socrului, ofiţerului stării civile şi preotului care i-a cununat, martorilor care au fost de faţă, precum şi ale soţiei care să îşi asume, prin declaraţie pe propria răspundere, data la care a avut loc concepţia. La care se adaugă declaraţiile felcerului, preotului care a oficiat botezul, naşului care i-a tăiat moţul şi aşa mai departe. Abia apoi se vor apuca şi poliţiştii să caute persoana răpită, de astă dată în cunoştinţă de cauză. Cam aşa funcţionează logica organelor de urmărire penală în cazul de faţă.

La fel de interesantă este şi o altă apreciere a expertei Nicoleta Bulgaru, din aceeaşi Ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală a celor acuzaţi de furt intelectual, care sună cam aşa: „SC Omnis Group SRL a reclamat furtul de proprietate intelectuală a aplicaţiilor de către foştii angajaţi, pentru a nu fi în situaţia de a pierde programatorii bine pregătiţi şi a bloca activitatea unei firme concurente, în speţă SC RSC SRL”.

Ceva mai circumspect, sau mai degrabă doar copleşit de sarcinile de serviciu, prim procurorul Dragoş Nestor (un alt personaj implicat în numeroase scandaluri) se gândeşte aproape două luni până la contrasemnarea ordonanţei Nicoletei Bulgaru de scoatere de sub urmărire penală a celor doi pârâţi. Fără îndoială, neînţelegând câtuşi de puţin despre ce este vorba în propoziţie şi neavând timpul necesar pentru a aprofunda subiectul, şi acesta copiază din relatările pârâţilor şi organelor care se dau de ceasul morţii să mermelească fapta acestora, făcându-i nevinovaţi.

ORDONANŢĂ PRIM PROCUROR DRAGOŞ NESTOR, DOSAR 6949/P/2006 (9.06.2006)

„… toate aplicaţiile în litigiu folosesc tehnologii Microsoft (care tehnologii folosesc alfabetul latin, dar nu li se contestă paternitatea – n.n.) publice de pe Internet şi, prin urmare, nu sunt originale…

Aplicaţiile SC OMNIS GROUP SRL reclamate ca fiind copiate au caracter de notorietate şi nu constituie inovaţie în domeniu… (chit că însuşi Microsoft le-a decernat Premiul I pentru respectiva realizare – n.n.)”

Atât la tăiat capul. Adică, în opinia înaltului magistrat, toate programele inovatoare ce se bazează pe această tehnologie aparţin, de fapt, companiei multimiliardarului Bill Gates, nu-i aşaÎ Este ca şi când orice produs farmaceutic care are la bază penicilina, spre exemplu, ar aparţine inventatorului acestei substanţe. Sau ca şi când paternitatea tuturor motoarele Diesel create de Rudolf Diesel la 1892 ar aparţine acestuia. Potrivit savantei opinii a prim procurorului Dragoş Nestor, în aceeaşi categorie mai pot fi incluse: mersul pe jos, focul, apa caldă, roata şi alte asemenea.

DECIZIA PENALĂ NR. 668 A CURŢII DE APEL BUCUREŞTI, DOSAR 16828/3/2007 (21.05.2008) – JUDECĂTOR VIORICA COSTINIU

Nimeni alta decât soţia judecătorului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Florin Costiniu, implicat până în măduva oaselor în recentul scandal de corupţie, împreună cu senatorul Cătălin Voicu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Culmea, soţii Costiniu ar fi specializaţi – printre altele – şi pe probleme de proprietate intelectuală.

Fără a putea preciza de unde s-a inspirat, soţia judecătorului aflat acum în vizorul DNA ajunge la o concluzie de-a drepatul abracadabrabtă, diametral opusă majorităţii celor formulate de experţii în cauză, cu excepţia mascaradei Stăncesu. Ceea ce denotă că doamna ori a citit alt dosar, ori decizia i-a fost dictată de anumite interese obscure, pe care nici nu vrem să le bănuim.

„Din conţinutul raportului de expertiză reiese că se infirmă constatările experţilor ORDA cu privire la ponderea semnificativă a părţilor similare. Similitudinile pot proveni din utilizarea de tehnologii publice Microsoft.net.

Învinuitul… a precizat că modulele şi funcţionalităţile aplicaţiei informatice ISIS.net se regăsesc parţial sau total şi în alte aplicaţii informatice similare consacrate, precum şi că ideile şi conceptele pe care le-a acumulat pe parcursul formării sale ca profesionist, incluzând şi activitatea anterioară au avut la bază noutăţile în domeniul IT (tehnologia informaţiei) puse la dispoziţia publicului de către furnizori consacraţi precum Microsoft. Aceste idei, concepte şi tehnologii sunt publicate şi prin Internet spre a fi utilizate de programatori de pe mapamond…

Intimata RSC, ulterior, a depus motive suplimentare de recurs, arătând următoarele:

Elementele de asemănare reţinute… se datorează împrejurării că, atât programele SC OMNIS GROUP SRL cât şi programele SC ROMANIAN SOFT COMPANY SRL au pornit de la o creaţie originală aparţinând companiei Microsoft, pusă la dispoziţia publicului, în mod gratuit, prin intermediul Internetului. În acest sens s-a reţinut în expertiza în materia calculatoare că „zonele comune ale programelor includ o experienţă notorie prezentată pe Internet, evidenţiată de existenţa unui număr mare de aplicaţii asemănătoare”

Care tehnologii, la vremea comiterii pirateriei software, nu se aflau în proprietatea Microsoft, iar compania nu dezvolta astfel de aplicaţii. De asemenea, este extrem de ciudat modul în care s-a luat de bună concluzia unui expert în calculatoare (şi nu în programe de calculator), fiind ignorate cele ale ORDA şi a expertului-parte (specializat în programe de calculator). În acest caz, ce nevoie mai are ţara noastră de o instituţie care să reprezinte drepturile privind proprietatea intelectuală, de vreme ce un judecător sau altul au propriile opinii în materie, cu mult dincolo de legeÎ

SENTINŢA PENALĂ NR. 130/F, TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA I PENALĂ, DOSAR 25165/3/2008 (4.02.2009)

Şi această competentă instanţă îşi însuşeşte opinia absurdă a expertului Ştefan Stăncescu, precum că elementele reclamate ca fiind copiate au caracter de notorietate şi nu sunt protejate de lege. Spunem absurdă din cel puţin două motive: 1. – fiindcă însăşi Îngerul păzitor al ţării noastre, Compania Microsoft, a recunoscut şi premiat produsul OMNIS GROUP care ulterior a fost piratat şi 2. – cât de notorii pot fi nişte elemente preluate de la Microsoft, încât să apară şi în programul ISIS.net şi în cele realizate de SC RSC SRL absolut identic, la virgulă, cu tot cu amprenta programatorului, stângăciile de exprimare şi greşelile gramaticaleÎ

De prisos să mai amintim că această instanţă n-a avut chef să ţină cont nici măcar de Raportul de expertiză al ORDA nr. 1 din 23.06.2008, în care se arată negru pe alb ce reprezintă şi cu ce se mănâncă „o operă originală de creaţie intelectuală, în sensul art. 7 din Legea 8 /1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe”.

Aşadar, justiţia a avut ocazia să cântărească, pe de o parte, între declaraţiile pârâţilor şi o expertiză a unui specialist în calculatoare şi nu în programe de calculator ori drepturi de autor, iar pe de alta, între alte 3 (trei) Constatări tehnico-ştiinţifice, 2 (două) Expertize tehnice judiciare, 1 (una) Expertiză criminalistică şi 1 (una) Expertiză privind drepturile de autor. Şi a ajuns la concluzia că pârâţii şi expertul în calculatoare au dreptate, în comparaţie cu opiniile celorlalţi cu adevărat specialişti, care au susţinut că produsul OMNIS GROUP a fost piratat. Totodată, robele negre n-au ţinut cont de indiciile circumstanţiale ale pirateriei, care demonstrează că o realizare software de asemenea anvergură nu poate fi realizată peste noapte, de o firmă cu unu, doi sau trei angajaţi.

ANEXA 3

MINISTERUL DE INTERNE

Direcţia Medicală

Spitalul de Urgenţă al M.I.

„Prof. Dr. Dimitrie Gerota” Bucureşti

Nr. 232 762/M din 19.06.2003

Către

DIRECŢIA GENERALĂ DE INFORMAŢII ŞI PROTECŢIE INTERNĂ

Avem onoarea de a vă adresa rugămintea ca în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului de Interne nr. 340 din 01.11.2002 privind donaţiile şi sponsorizările în Ministerul de Interne, de a aviza favorabil oferta de donaţie constând într-un sistem „software de management al activităţilor medicale” în valoare de 4.852.650.000 lei fără TVA (conform adresei nr. 31 din 18.06.2003, pe care o anexăm în copie) oferit de Fundaţia Medicală „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” Bucureşti.

Menţionăm că acest software este necesar unităţii noastre pentru îmbunătăţirea activităţii medicale deoarece se poate evidenţia mai bine fluxul urmat de pacienţii internaţi în spital, inclusiv costurile financiare, precum şi activitatea de contractare şi raportare la casa de asigurări.

Prin acceptarea donaţiei se degrevează cheltuielile efectuate cu actul medical în contextul insuficienţei fondurilor asigurate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Anexăm alăturat în xerocopie un exemplar la adresa nr. 141.868 din 16.06.2003 a Direcţiei Comunicaţii şi Inofrmatică, în care sunt trecute concluziile acesteia în urma testării şi verificării produsului software ce urmează a fi primit ca donaţie.

Faţă de cele menţionate mai sus vă rugăm să dispuneţi

Cu deosebită stimă

DIRECTORUL SPITALULUI

Comisar şef medic

Dr. Roşu Viorel

ANEXA 3′

MINISTERUL DE INTERNE

DIRECŢIA COMUNICAŢII ŞI INFORMATICĂ

Către,

SPITALUL DE URGENŢĂ „Prof. Dr. DIMITRIE GEROTA”

Domnului comisar şef Viorel Roşu – directorul spitalului

Am onoarea a vă face cunoscut că în data de 06.06.2003, din partea Direcţiei Comunicaţii şi Informatică au participat la prezentarea aplicaţiei HIPOCRATE d-na cms. Corina Artopolescu şi scms. Ovidiu Ursu.

Urmare a prezentării aplicaţiei şi a discuţiilor avute cu reprezentanţii firmei dezvoltatoare şi cu beneficarii sistemului au rezultat următoarele:

– Aplicaţia a fost testată de către beneficiar. În urma testării a fost semnat un proces verbal de acceptanţă în care au fost stipulate şi modificările necesare funcţionării la parametrii optimi ceruţi de beneficiar.

– Produsul software a corespuns cerinţelor existente la momentul respectiv, însă, datorită modificărilor apărute în legislaţie şi specificul sistemului medical al apărării, acesta trebuie modificat conform cerinţelor noi apărute.

– În perspectivă, conform cadrului legislativ actual, anual şi ori de câte ori este cazul, contractul cadru şi raportările către casa de sănătate se modifică semnificativ, ceea ce implică o mişcare dinamică a acestei aplicaţii.

– Donaţia nu a inclus şi predarea codului sursă ci doar dreptul de exploatare al aplicaţiei. Acest lucru presupune că orice modificare cerută de beneficiar să poată fi executată decât de către dezvoltator (contra cost, desigur – n.n.).

– Aplicaţia permite funcţionarea la distanţă, lucru care se realizează şi în prezent. Spitalul are două sedii care se află în alte localităţi şi care sunt conectate la server-ul aflat la spital. În perspectivă se vor face conexiuni cu Policlinica M.I. şi alte puncte ale Direcţiei Medicale aflate în teritoriu. Existenţa unei baze de date unice este impusă de necesitatea unei raportări unice.

– Prin specificul spitalului ce aparţine sistemului medical al ordinii publice şi apărării naţionale, achiziţia unui produs de pe piaţă implică modificarea şi adaptarea conform acestui specific.

Cu deosebită stimă,

Şeful DIRECŢIEI COMUNICAŢII şi INFORMATICĂ

Comisar şef

Ing. Constantin Grigore

ANEXA 4

Dreptul la replică solicitat cotidianului ZIUA de către SC RSC SRL, la data de 14.05.2007, şi nepublicat din motivele arătate la Capitolul III.

Cotidianul ZIUA şi-a câştigat un loc binemeritat pe piaţa media prin profesionalismul, acurateţea şi codul deontologic înalt pe care îl respectă în fiecare articol publicat.

Plecând de la aceste premise dorim să facem câteva precizări privind articolul publicat la data de 14 mai 2007, vizând aşa-zisa piraterie software a companiei RSC:

Cercetarea penală privind speţa în cauză a fost finalizată de organele competente cu concluzia că fapta nu există.
Proprietarul OMNIS GROUP SRL a făcut o pasiune în a formula plângeri atât penale cât şi civile, ajungând la performanţa unui număr record de 270 de astfel de plângeri formulate împotriva poliţiştilor, procurorilor, poştaşilor şi a tuturor categoriilor sociale care încep cu litera P. Îi înţelegem pasiunea excentrică pe care a dezvoltat-o şi pe care o cultivă cu atâta perseverenţă.
Suntem absolut extaziaţi de grija pe care a avut-o autorul articolului, Dan Coste, în a prezenta cât mai echilibrat faptele, care sunt sacre şi comentariile, care sunt libere. Redacţia ziarului dumneavoastră trebuie să se mândrească cu astfel de jurnalişti care dau dovadă de un înalt simţ etic, de o profundă capacitate de analiză, ducând mai departe bunul nume al cotidianului ZIUA.
Singurul fapt care a fost demn de menţionat în articol a fost invidia pe care ar fi avut-o Bill Gates faţă de realizările RSC. O să facem tot posibilul să îi aducem la cunoştinţă.

Pentru mai multe detalii vă stăm la dispoziţie şi vă invităm să ne contactaţi în viitor pentru a vă furniza informaţiile necesare în demersurile dv. jurnalistice.

Cu deosebită consideraţie,

Elisei Crăciun

Director General RSC

ANEXA 5

Plângerea SC RSC SRL împotriva mea, formulată către Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă, în atenţia preşedintelui Cristian Tudor Popescu.

RSC doreşte să atragă atenţia Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă asupra unor încălcări flagrante ale Codului deontologic al ziaristului pe care cotidianul ZIUA le promovează în unele din articolele sale.

E vorba despre articolele „Piraterie software la Spitalul Doctorului Moarte” apărut la data de 14.05.2007, „Piraterie la SRI şi Interne” apărut la data de 5.06.2007 şi „Piraţii lui Vlădescu” publicat la 15.06.2007 în care se aduc grave prejudicii de imagine RSC.

Autorul demersului jurnalistic, Dan Coste, nu respectă articolul nr. 5 din Codul deontologic care stipulează că: „Ziaristul va da publicităţii punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate în cazul unor păreri divergente. Nu se vor aduce acuzaţii fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să-şi exprime punctul de vedere… Ziaristul nu se substituie instituţiilor puterilor publice”. De asemenea, Dan Coste încalcă articolul 2 care prevede că „Ziaristul poate da publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puţin 2 surse credibile”.

Este regretabil faptul că ZIUA SRL, care este membru fondator al Clubului Român de Presă şi membru al Consiliului de Onoare promovează astfel de comportamente care încalcă în mod grosolan dreptul la imagine. Mai mult decât atât, nici măcar dreptul la replică nu ne-a fost acordat, deşi noi l-am solicitat, în urma publicării articolului „Piraterie software la Spitalul Doctorului Moarte”, în data de 14.05.2007.

Ne exprimăm indignarea că ZIUA SRL, prin calitatea de membru fondator al Clubului Român de Presă nu înţelege faptul că activitatea jurnalistică are o puternică latură de responsabilitate socială pe care orice jurnalist trebuie să şi-o asume în mod activ.

Vă rugăm să luaţi măsurile pe care le credeţi de cuviinţă într-o astfel de situaţie.

Multumesc,

Bogdan Savu

Director Executiv RSC

ANEXA 6

Reţeaua muribunzilor

(Articol publicat în ZIUA, la 15 august 2006)

Escrocii au inventat metode prin care au ajuns să fure casele în care oamenii dorm liniştiţi, cu actele de proprietate sub pernă. Infractorii recurg, pentru a-şi şterge urmele, la oameni aflaţi pe patul de moarte, care după ce sunt folosiţi îşi dau obştescul sfârşit. Nici cei care se trezesc fără case peste noapte, nici complicii muribunzi habar n-au de planul escrocilor. Ticăloşii folosesc acte notariale false, emise chipurile în SUA, pe care le pun în valoare în România cu ajutorul unui notar. Apoi, bazându-se pe prinicipiul cumpărătorului de bună-credinţă, escrocii devin proprietari legali ai caselor furate. în faţa acestui lanţ de ticăloşii în care sunt implicaţii oamenii care ar trebui să apere legea, Ministerul Justiţiei, Poliţia şi Parchetul se fac doar că anchetează. Păgubiţii sunt obligaţi să-şi ducă viaţa prin tribunale, încercând să recupereze casele ce le-au fost furate de sub nas. Ramificaţiile escrocheriei se întind până la Spitalul Ministerului Administraţiei şi Internelor „Prof. dr. Dimitrie Gerota” şi Poliţia Română. ZIUA vă prezintă cazul a doi pacienţi care au vândut imobile în calitate de falşi mandatari, în timp ce erau bolnavi de cancer în fază terminală şi netransportabili. Beneficiarii acestor tranzacţii sunt col. dr. chirurg Adrian Murea şi Joseph Stark. Toate actele implicate în aceste escrocherii au fost atestate ca valabile de notarul public Livia Alexandru. Dacă Stark a fost vârât după gratii, din cauza numeroaselor infracţiuni pe care le-a comis, de doctorul Murea, chirurg la Spitalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu se atinge nimeni. Nici de notarul care a aprobat vânzările odioase. Procurorii invocă faptul ca Ministerul Justiţiei nu şi-ar da acordul pentru cercetarea ei.

Tranzacţii pe patul de moarte

Totul a început când patru moştenitori cu domiciliul în străinătate au redobândit imobilul din şos. Kiseleff nr. 39. O clădire formată din trei corpuri şi o suprafaţă de aproape 4.000 mp. La scurt timp, proprietatea a fost vândută de mandatarul celor patru, pe nume Ştefan Gavrilă, firmei HARDINCOM 2000 SRL, reprezentată de irakianul Ihab F. Abed. În aceeaşi zi, notarul public Livia Alexandru parafează această tranzacţie şi încă una, prin care proprietatea este vândută mai departe lui Joseph Stark. La prima vedere, totul pare legal. Însă realitatea este alta. Pentru că cei patru moştenitori n-au intenţionat niciodată să-şi vândă imobilul. Ci a fost vorba despre o escrocherie în care au fost folosite împuterniciri notariale false emise pe numele lui Ştefan Gavrilă, de notarul public american Shelly Schwartz din California. Aceste procuri nu puteau fi însă legale, deoarece niciunul dintre moştenitori n-a fost pe teritoriul SUA la data întocmirii procurii, iar documentul nu purta apostila necesară. În plus, Gavrilă avea vârsta de 75 de ani, era suferind de neoplasm şi se afla internat la Spitalul MAI „Dr. Gerota”. De altfel, bătrânul a şi decedat două săptămâni mai târziu, în tot acest timp nefiind transportabil. Mai precis, nu avea cum să ajungă în biroul notarului Livia Alexandru (la 23 mai 2002). Cetăţeanul irakian Abed figurează în documentele Poliţiei de frontieră ca intrat în ţară în anul 1997, iar de atunci nu se mai deţin date cu privire la el. Pe deasupra, un paşaport pe numele acestuia a fost găsit acasă la Stark, cu ocazia percheziţiei domiciliare. Ar mai fi de adăugat că, deşi familia decedatului împuternicit a insistat în repetate rânduri ca Spitalul MAI să-i elibereze dosarul medical al acestuia, încă n-a reuşit să intre în posesia lui.

Doctorul Murea intră în horă

Cu doar două zile înaintea acestor două tranzacţii mârşave, notarul Livia Alexandru autentifică alt contract de vânzare-cumpărare. De data aceasta între Graziela Wagner şi Doina Ionescu Dumitrescu. Este vorba despre un alt imobil din Bucureşti, de pe str. Emanoil Porumbaru nr. 75.

La semnarea actelor, vânzătoarea este reprezentată de împuternicitul Adrian Murea, un colonel chirurg la Spitalul MAI. Acesta s-a prezentat pe baza unei procuri date în faţa notarului public Antonio Martinez din New York. Nici de această dată, împuternicirea nu conţinea apostila necesară, doctorul militar nefiind în concediu în acea perioada şi cu atât mai puţin pe continentul american. Mai mult, acest Martinez nu există, iar o ştampilă având impresiuni digitale similare celei aplicate pe procură a fost ridicată de la domiciliul lui Stark, cu ocazia percheziţiei efectuate de drăguţele organe de poliţie.

Ca să-l înfunde bine pe Stark – pentru că altă soluţie nu exista – PICCJ, prin semnatura procurorului Alexandra Mihaela Şinc, „dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor”. Pe de-o parte, notarul Livia Alexandru este trecut pe linie moartă, fiindcă Ministerul Justiţiei nu şi-ar fi dat avizul pentru trimiterea ei în judecată. Pe de altă parte, procuroarea Şinc nu reuşeşte să stabilească cu exactitate contribuţia lui Murea în comiterea faptei, scoţându-l basma-curată.

Altfel spus, colonelul foloseşte o procură falsă ca s-o escrocheze pe proprietara Graziela Wagner, ştampila utilizată este gasită la Stark acasă, dar între cei doi învinuiţi nu poate fi stabilită vreo complicitate. Ba mai mult, nu se poate afla cine a falsificat documentele, cu toate ca ştampilele au fost găsite la Stark acasă. Asta nu poate însemna decât că: ori procuroarea Şinc crede tâmpite persoanele prejudiciate de cei doi, ori are nişte interese bine determinate să le considere aşa.

Escrocherie cu casa lui Sadoveanu

În 1988, Dragoş Rişcanu, având dublă cetăţenie, română şi elveţiană, cumpară un imobil într-o zonă privilegiată a Bucureştiului de la Ruxandra-Ioana Huch. Imobilul se află în strada Barbu Delavrancea nr. 47, sector 1. Şi este compus din casă, garaj şi teren în suprafaţă de 788,1 mp. Totul costă 300.000 USD. În bună înţelegere cu chiriaşii, le oferă două apartamente la bloc şi o garsonieră, încheind contracte de comodat pentru tot parcursul vieţii lor, obligându-se să le achite toate cheltuielile de întreţinere, ba chiar să le acorde şi altfel de ajutoare materiale. Presa a comentat, la vremea respectivă, această înţelegere, având în vedere că una dintre doamne era chiar Profira Sadoveanu, soţia scriitorului, care între timp a decedat. Un alt chiriaş era ginerele familiei Sadoveanu, fost director al Radiodifuziunii Române între anii 1928 – 1930.

Spre sfârşitul lui ’98, Rişcanu a comandat o expertiză tehnică, cu intenţia de a repara imobilul din str. Delavrancea, constatându-se gradul avansat de uzura. Tot atunci a aflat ca locuinţa era pe lista caselor memoriale, nu pe cea a clădirilor istorice de patrimoniu. A urmat o întreaga procedura, pe cale administrativă, spre a se elibera imobilul de sarcini, pentru a putea fi dărâmat şi construit un altul. Au existat şi procese, inclusiv cu Ministerul Culturii – cu toate că Sadoveanu nu locuise acolo decât cinci ani de zile -, dar în cele din urmă soluţia definitivă a dat câştig de cauză noului proprietar.

Surpriza a venit în luna mai 2003, când, aflându-se la Constanţa, Dragoş Rişcanu află de la asistenta sa că nu mai poate plăti impozitul pe imobilul pe care îl achiziţionase. Motivul: nu-i mai aparţinea. Surpriza şi mai mare a fost când a aflat că îşi vânduse casa unui colonel MAI. Nimeni altul decât chirurgul Adrian Murea de la Spitalul „Dr. Gerota”. Iar vânzarea, făcută prin intermediul unui împuternicit, a fost autentificată la un birou notarial din Bucureşti. Biroul notarului Livia Alexandru, din str. Ion Câmpineanu nr. 23, bl. 10, sc. 3, ap. 72, sector 1.

Înmărmurit de ceea ce i se întâmpla, Rişcanu s-a adresat Camerei Notarilor Publici, solicitând prezenţa Liviei Alexandru cu dosarul de arhiva. De remarcat că purtatorul de cuvânt al acestei instituţii se numeşte Alexandru Basarab Şinc, tatăl procuroarei care avea să ancheteze cazul şi să-l scoată pe Adrian Murea basma-curată.

Cu mare stupoare, Rişcanu a aflat că, în 2002, în SUA, l-ar fi mandatat pe un anume Ştefan Macovei să-i vânda casa din Bucureşti. Trecând peste faptul că nu auzise în viaţa lui de Macovei şi de doctorul Murea, Rişcanu nici măcar nu mai fusese în America de cinci ani. Din acest moment, păgubitul îşi începe propriile investigaţii, în paralel cu Poliţia şi PICCJ.

Lamurirea misterului

„Împuternicitul” Ştefan Macovei, fost cadrul activ în MAI, fusese de fapt pacientul dr. Murea, la spitalul ministerului. Iar bătrânul, bolnav tot de cancer – mare coincidenţă! – s-a „gândit” să-i vândă medicului său curant o casă de lux, înainte de a muri. Astfel că, la aproximativ două săptămâni după realizarea tranzacţiei prin care Rişcanu rămânea fără casă, şi-a şi dat obsteşcul sfârşit. Şi deşi era perfuzat şi morfinat, aproape inconştient şi netransportabil, potrivit documentelor false a reuşit să ajungă la biroul notarial al Liviei Alexandru.

După propria parere, Rişcanu consideră că dr. Adrian Murea ar fi intenţionat să vândă mai departe imobilul obţinut prin această fraudă de proporţii, următorul sau următorii cumpărători devenind de bună credinţă. Numai că acest lucru n-a fost posibil din următorul motiv. La semnarea contractului de vânzare-cumpărare între Rişcanu şi Huch s-a plătit doar un avans, locuinţa rămânând grevată de privilegiul vânzătorului, până la achitarea întregii sume. Cumpărătorul a achitat restul banilor printr-o bancă din Elveţia, dar privilegiul n-a mai fost ridicat, iar dr. Murea, ori cei care l-au manipulat, nu şi-au mai putut pune în aplicare planul privind vânzarea succesivă a imobilului.

Rişcanu are cuvantul

„Astfel de escrocherii imobiliare sunt posibile într-o fereastră de oportunitate de numai un an de zile. După plătirea impozitului de către proprietarul de drept, acesta este escrocat de mafioţi, timp de un an efectuându-se mai multe vânzări succesive. Într-una dintre discuţiile mele cu dl. Murea, la trei luni după ce am aflat despre această tâlhărie imobiliară, îl întreb cum crede ca am să accept vreodată să fiu înşelat în asemenea hal, de vreme ce nu poate dovedi că a plătit pentru a cumpăra această casă. Îmi răspunde pe un ton egal, foarte stăpân pe sine: „Nici nu ştiţi pe ce lume trăiţi”. Mi s-a adresat cu o voce calmă, prietenească, aproape paternală, ceea ce – vă spun sincer – m-a îngrozit. S-a întâmplat pentru prima dată în viaţa mea când mi-a fost cu adevarat frică. Am ascultat un ofiter MAI, care mai este şi medic chirurg, cum mă ameninţă voalat, aflându-se în cârdaşie cu unul dintre cei mai mari escroci, şi aici mă refer la Joseph Stark.”

Murea se crede victima

L-am contactat pe dr. MAI, iar acesta a pozat în postura de victimă din momentul în care a aflat despre investigaţia declanşata de ZIUA. „Aţi văzut contractul de vânzare-cumpărareÎ Nu pot să vă spun câte necazuri am fost nevoit să suport din cauza acestei tranzacţii. Bineînţeles că sunt de acord să ne întâlnim, ca să stăm de vorbă. Vă las chiar şi telefonul meu mobil.”

L-am apelat pe Adrian Murea în cinci rânduri. Prima dată ne-a rugat s-o lăsăm pe mâine, că ne va suna el. N-a facut-o. A doua oară, a rămas pe joi. Pe urmă, ba se întâlnea cu nişte prieteni, ba se afla în sala de operaţii, ceea ce ne-a dovedit ca demersul nostru jurnalistic era inutil. Mai aşteptăm şi astăzi să ne contacteze, având convingerea că dr. MAI are multe de ascuns.

Colonelul Nesterov ameninţă

Cum-necum, dr. Murea a reuşit să înregistreze imobilul din str. Delavrancea pe numele său, cu toate că Poliţia şi Parchetul fuseseră atenţionate în legătură cu o posibilă escrocherie. Cu trei săptămâni înainte, col. Nesterov, directorul Direcţiei de Cercetări Juridice din cadrul IGP a declanşat o anchetă secretă, cu scopul de a-l scoate basma-curată pe dr. Murea. La numeroasele sale insistenţe, Rişcanu a aflat despre acest lucru chiar de la familia defunctului Macovei, ai cărui copii – încă o coincidenţă – sunt ambii lucrători SRI. Ancheta se afla în grija subcomisarului Cristian Ene. Rişcanu cere să fie primit şi, după patru zile, ajunge într-un birou din sediul de pe Ştefan cel Mare, în compania a şapte poliţişti. În continuare îl cităm din nou pe adevăratul proprietar al imobilului: „De la bun început le-am spus că exista date şi indicii certe despre făptuitori. Au dat-o din colţ în colţ, spunându-mi că nu deţin informaţii pentru a afirma aşa ceva, că nu există arhive şi alte asemenea bazaconii. Ba mai mult, col. Nesterov mi-a recomandat că mai bine aş sta cuminte, acolo, în Elveţia, împreună cu soţia şi copiii, că în România se întâmplă multe – ne poate da cineva cu ceva în cap. A continuat cu ameninţarea că, dacă nu dau nu-ştiu-ce declaraţie, nu voi mai putea pleca din ţară, deşi eu am dublă cetăţenie, română şi elveţiană.”

Pensionat ca să scape de rigorile legii

Ulterior, Procuratura a făcut dovada că împuternicirea prin care defunctul Macovei ar fi vândut imobilul lui Rişcanu este falsă, la fel ca şi pretinsa semnatură a proprietarului Dragoş Rişcanu. În SUA nu exista un notar cu numele Helene Nilson, care ar fi autentificat împuternicirea, şi nici un Departament Richmond în Statul New York. De asemenea, conform expertizei grafologice a Institutului de criminalistică din cadrul IGP, „semnatura în litigiu depusă la poziţia… „a contractului de vânzare-cumpărare nr. 424/4.10.2002 nu a fost executată de Macovei Ştefan”.

„Din acest moment a apărut o disensiune între controversatul poliţist Nesterov şi subordonatul său, Ene, mai relatează Rişcanu. Colonelul a pus mâna pe dosar, zicând că va rezolva el situaţia, numai ca subalternul Ene s-a opus, invocând faptul că lucrarea lui îi fusese repartizată. Pentru faptul că îmi fusese ameninţată familia, l-am atenţionat pe col. Nesterov că voi apela la trusturi de presă occidentale, ca să scrie despre acest subiect fascinant. Poliţaiul s-a înmuiat atunci şi m-a rugat să nu fac asta, că va rezolva el problema. După o săptămâna, deşi vorbisem la telefon în urmă cu doar trei zile, am aflat ca Nesterov se pensionase”.

(Astăzi face parte din conducerea Poliţiei Comunitare a sectorului 2, încasând pe lângă pensie şi un salariu frumos din banul public)

Amanunte „picante”

Am încercat să luăm legătura cu notarul public Livia Alexandru, la sediul acesteia din str. Ion Campineanu nr. 23. La adresa respectivă am dat peste o firmă ce se ocupă de sisteme de ventilaţie, care habar n-avea despre vreun notar public. După mai multe investigaţii am descoperit că Livia Alexandru a încercat să-şi piardă urma, schimbându-şi în secret sediul în str. Mr. Alex. Câmpeanu nr. 66, bl. 37, ap. 4, sect. 1. Între timp, am mai aflat unele aspecte ce ridică şi mai multe semne de întrebare la adresa persoanelor implicate în aceasta escrocherie imobiliară. Iata câteva exemple: Familia defunctului Macovei a depus plângere penală împotriva dr. Murea, însa ulterior şi-a retras-o, în mod subit.

Camera Notarilor Publici ar fi ajuns la concluzia, după propriile investigaţii, că Livia Alexandru este absolvită de orice vinovaţie.

În toate dosarele penale şi mai ales în cele civile, prin care Dragoş Rişcanu a încearcat să redevină proprietarul propriului imobil, s-au dispus amânări peste amânări, astfel încât cauza să rămână în suspendare. Între timp, dr. Adrian Murea a încercat o nouă manevră gen SF.

Manevre obscure

Văzând că nu poate vinde imobilul al cărui proprietar ajunsese în mod fraudulos, „dr. MAI” a simulat încheierea unui contract de împrumut fictiv cu Ioana Simona Diaconescu, domiciliată în str. Schitu Măgureanu nr. 17, ap. 10, sector 1. Vezi Doamne, pensionara, care abia îşi poate duce bătrâneţile de la o zi la alta, i-ar fi împrumutat chirurgului suma de 250.000 USD. Iar cum acesta nu i-a returnat banii, s-a adresat instanţelor de judecată, şase luni mai târziu. La primul termen, debitorul, prin apărător av. Calina Terzi, recunoşte datoria fără a protesta în vreun fel, soluţia de restituire a banilor rămânând irevocabilă. La sfârşitul lui aprilie 2006, Judecatoria sectorului 1 încuviinţează executarea silită asupra imobilului din str. Barbu Delavrancea nr. 47, în favoarea creditoarei Diaconescu, deşi locuinţa se afla în litigiu, datorită modului fraudulos în care ajunsese în proprietatea dr. MAI. Intenţia filierei imobiliare era clară, şi anume aceea de a înstrăina cât mai repede proprietatea furată, pentru a complica şi mai mult lucrurile. Avocaţii acestei mafii ştiu foarte bine că, pentru a suspenda executarea silită, cel care solicită acest lucru trebuie să depună o cauţiune de 10% din valoarea imobilului. Cu alte cuvinte, proprietarul tâlhărit este obligat de lege să scoată alţi bani din buzunar, datorită unei justiţii strâmbe şi a unei legislaţii absurde.

Ar mai fi de menţionat că, în anul 2000, între dr. Adrian Murea şi Elena Diaconescu de astă dată, locuind la aceeaşi adresă – din str. Schitu Măgureanu nr. 17 – cu ruda sa Simona Ileana, a mai existat un contract de împrumut, probabil tot fictiv. De asta dată, „dr. MAI” i-a împrumutat femeii suma de 50.000 USD, aceasta gajând cu propriul apartament.

(În continuare, comisarul şef chirurg Adrian Murea a mai încercat o dată să înstrăineze imobilul, dar pasienţa nu i-a ieşit)

Tentaculele mafiei

La 25 ianuarie 2006, cauza privind această tâlhărie imobiliară pe faţă a fost declinată către DNA, dar procurorii instituţiei, în mod ciudat, nu se grăbesc să finalizeze investigaţiile. În acelaşi timp, Rişcanu încearcă să obţină judecarea cauzei pe civil – aceasta fiind suspendată -, pentru a-şi recupera proprietatea, numai că este mereu amânat. Pretextul constă în faptul că se aşteaptă de la Parchet o adresă, din care să rezulte că s-a început urmărirea penală şi împotriva notariţei Livia Alexandru. În Codul de procedura civilă există o reglementare conform căreia instanţa poate judeca o cauză pe civil, avându-se în vedere prejudiciul creat, numai că nimeni nu ţine cont de ea. În aceasta situaţie suntem îndreptăţiţi să credem că tentaculele filierei escrocilor imobiliari se întind şi în Justiţia Română, ca să nu mai vorbim despre organele de cercetare penală, respectiv Poliţia şi Parchetul.

Joseph Stark, infractor internaţional

Numele acestui personaj este bine cunoscut în SUA, România şi alte ţări, pentru tot felul de înşelăciuni, de la escrocarea a numeroşi cetăţeni care doreau să lucreze în străinătate, la înşelaciuni cu documente bancare întocmite de bănci inexistente, până la furtul şi vânzarea succesivă, tot pe bază de acte false, a unor imobile de mare valoare. A făcut puşcărie în 1981 pentru furt calificat. În 1997 a mai executat o pedeapsă de doi ani, după care a revenit în forţă. Conform rechizitoriului procuraturii, fiind recidivist, a mai primit patru ani de detenţie, „pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 Cp” – înşelăciune. S-a dispus arestarea sa provizorie, în lipsă, la 29.07.2003, această măsură prelungindu-se, prin încheieri succesive, până la 25.03.2004. înainte de a fi dat în urmărire generală, Stark a reuşit să-l jefuiască pe însuşi MS Regele Mihai I, de un teren în cartierul Primăverii.

În anul 2003, FBI formulează o cerere către Poliţia Română, aducând la cunoştinţa autorităţilor noastre că cetăţeanul Joseph Stark este urmărit în SUA, pentru escrocherii cu opere de artă. La acea ora, escrocul locuia în cartierul Cotroceni. După ce a fost filat câteva săptămâni, i s-a făcut o percheziţie la domiciliu, în maşina de spalat găsindu-se mai multe ştampile false, paşapoarte, împuterniciri notariale falsificate şi contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile din Bucureşti. Este dus la Poliţie, cerându-i-se să dea o declaraţie, dar versatul individ refuză, invocând lipsa apărării. Şi cum avocatul său se afla, chipurile, la Braşov, este eliberat de drăguţii de poliţişti, după circa trei ore, urmând să se prezinte a doua zi, împreună cu apărătorul.

Cum era şi de aşteptat, omul a dispărut fără urmă. A mai trecut astfel ceva timp, până când Stark a fost identificat şi reţinut definitiv la punctul de trecere a frontierei Borş, de unde a fost ridicat şi pus în cătuşe, la sfârşitul anului trecut.

Doctor Moarte

(Articol publicat în ZIUA, la 30 august 2006)

Col. dr. Adrian Murea, de la Spitalul de Urgenţă al Ministerului de Interne „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” a făcut afaceri imobiliare cu doi bolnavi de cancer. Aceştia au decedat la două săptămâni după ce le-a fost folosită identitatea, pentru furtul a două imobile. Maleficul personaj în halat alb şi-a maltratat propriul copil şi pe mama acestuia, ca apoi să-i fure automobilul socrului său. Fiind protejat de factori importanţi din Poliţia Română şi din Parchet, după ani de zile escrocul de la Interne continuă să se plimbe cu Mercedesul, râzând păgubiţilor în faţă. Murea locuieşte fără niciun drept într-o casă de protocol a RA APPS, cu toate că are un apartament proprietate personală, de patru camere. Colonelul este atestat ORNISS, având acces la secrete de stat şi militare, cu toate că e suspect de instabilitate psihică. În ciuda tuturor anchetelor declanşate de diverse parchete, „Doctorul Moarte” a fost scos basma-curata, dispunându-se neînceperea urmăririi penale (NUP) împotriva sa. În capul listei protectorilor se află procurorul Alexandra Mihaela Şinc, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Asupra uneia dintre mafiile imobiliare din România, în care „dr. MAI” are implicaţii majore, ZIUA s-a aplecat pe larg în articolul „Reţeaua muribunzilor”, din 15 august anul curent. Între timp ne-am continuat investigaţiile jurnalistice, fiind în măsură să prezentam opiniei publice o serie de alte date şi indicii care atestă – fără putinţă de tăgadă – că locul lui Adrian Murea nu este în viaţa publică, ci undeva în spatele gratiilor. De asemenea, într-o ţară normală, protectorii săi ar trebui să-i ţină de urât. Facem menţiunea că mafia imobiliară la care ne referim nu va fi nici de această dată demascată în totalitate, datorită volumului mare de informaţii, mărturii, probe, date şi indicii pe care le deţinem, în activitatea reţelei fiind implicate peste o sută de persoane. Numărul proprietăţilor pe care această filieră (după părerea noastră cea mai vastă ce acţionează pe teritoriul României) a pus ochii se ridică la peste 115 imobile. Păgubiţii sunt cetăţeni români din ţară şi diaspora, dar mai cu seamă Statul Român, care este proprietarul imobilelelor nerevendicate de foştii proprietari, pe care mafia le-a înhăţat cu acte false. În ciuda tuturor dovezilor ce confirmă afirmaţiile pe care le-am făcut până aici, vestita noastră Procuratură n-a reuşit să identifice decât un singur învinuit, în persoana lui Joseph Stark, pe numele său de botez Enel Iosif Stark. Iar de la arestarea acestuia au trecut aproape trei ani, timp în care s-au depus eforturi conjugate pentru muşamalizarea faptelor penale, în aşteptarea prescrierii acestora.

Primul muribund, samsar imobiliar

În articolul „Reţeaua muribunzilor” dezvăluiam cititorilor, din datele obţinute indirect de la „inocentul” Minister Public – PÎCCJ, cum a fost furat imobilul din Bucureşti, Şos. Kiseleff nr. 39, Sector 1. Prin acte notariale false eliberate de un notar inexistent din SUA, împuternicitul Ştefan Gavrilă a vândut proprietatea a patru moştenitori din străinatate firmei unui irakian. Despre Ihab F. Ahbed, autorităţile române nu mai ştiu nimic din anul 1997, când acesta ar fi intrat în ţară. În aceeaşi zi şi la acelaşi notar public – este vorba despre Livia Alexandru -, imobilul a fost vândut de arab lui Joseph Stark, acesta din urmă devenind, chipurile, cumpărător de bună-credinţă.

Numai că, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, Gavrilă se afla în fază terminală, suferind de neoplasm, după ce fusese pacientul „Doctorului Moarte”, în Spitalul MAI. Cu ceva timp înainte, după cum ne-a declarat fosta concubină a lui Murea, s-ar fi petrecut un fapt de un sadism revoltator, pe când bătrânul se afla internat în spital. Fiindcă Gavrilă n-a avut bani să-i dea colonelului care-l îngrijea drept mită, acesta l-a transportat cu o maşina acasă, luându-i câteva tablouri de pe pereţi. La două săptămâni după ce identitatea pacientului de 75 de ani a fost folosită pentru perfectarea escrocheriei, acesta a decedat, inconştient de ceea ce se întâmplase.

Potlogarie de col. dr. în Ministerul de Interne

Cu doar două zile înainte de autentificarea actelor notariale privind furtul imobilului din Şos. Kiseleff nr. 39, „dr. MAI” mai comitea o potlogarie. El semna, de astă dată în calitate de aşa-zis împuternicit al moştenitoarei Graziela Wagner din America, un contract prin care vindea Doinei Ionescu Dumitrescu imobilul din str. Emanoil Porumbaru nr. 75 (fostă Câmpia Turzii). Actele au fost întocmite tot la biroul notarial al Liviei Alexandru, împotriva căreia nici până în ziua de azi nu s-a declanşat vreo investigaţie de către organele abilitate ale statului. Numai că procura folosită de Murea, eliberată de notarul public Antonio Martinez din New York, SUA, era de asemenea falsă, notarul fiind inexistent.

Şi în această escrocherie, inocenta procuroare Alexandra Mihaela Şinc n-a reuşit să stabilească cu exactitate contribuţia „dr. MAI” în comiterea faptei, dispunând NUP în cazul acestuia. Aici ar mai fi de menţionat faptul că Alexandra este fiica notarului public Alexandru Basarab Şinc, purtătorul de cuvânt al Camerei Naţionale a Notarilor Publici din România. Personaj el însuşi implicat în legalizarea dubioasă a unor acte de vânzare-cumpărare prin intermediari, a unui apartament din imobilul din Str. Emanoil Porumbaru nr. 12. Această tranzacţie a fost pusă la cale de o altă reţea imobiliară, coordonată de cuplul Anton Stan şi Carmen Anghel, despre care ZIUA a scris în zilele de 30.07.2005 şi 7.09.2006.

Al doilea muribund, samsar imobiliar

În anul 2003, Dragoş Rişcanu s-a trezit că nu mai este proprietar pe casa din str. Barbu Delavrancea nr. 47, pe care o cumpărase de la fostul proprietar cu acte în regulă. Noul proprietar: nimeni altul decât „Doctorul Moarte”. Din dosarul cauzei a reieşit că Rişcanu, pe când se afla în SUA, l-ar fi mandatat pe Ştefan Macovei să-i vândă imobilul. Actul respectiv ar fi fost întocmit la notarul public Helene Nilson, Departamentul Richmond, Statul New York, SUA. Ulterior, Macovei – care suferea de neoplasm, se afla în fază terminală, era netransportabil, semiconştient şi morfinat în permanenţă – i-ar fi vândut casa medicului sau, Adrian Murea, care se îngrijise de sănătatea lui. Atât de bine, încât bătrânul a decedat două săptămâni mai târziu, exact la fel ca şi Ştefan Gavrilă. Actele false de vânzare-cumpărare au fost autentificate tot la notarul Livia Alexandru.

Ulterior s-a dovedit că procura americană era cât se poate de falsă, pe teritoriul SUA neexistând un notar cu numele de Helene Nilson şi nici măcar Departamentul Richmond în Statul New York. De asemenea, proprietarul Rişcanu a demonstrat că nu trecuse oceanul în ultimii cinci ani. Chiar şi în această situaţie, având orbul găinilor, aceeaşi procuroare Şinc n-a putut reţine vreo complicitate a „Doctorului Moarte” în afacere. De această dată a dispus disjungerea cauzei, pentru a trage de timp şi a scapa de răspundere. Nici în privinţa notarului Livia Alexandru nu s-a putut dispune vreo masură, vezi Doamne deoarece Ministerul Justiţiei nu şi-ar fi dat acordul (dacă l-a cerut cineva) pentru cercetarea acesteia. Lucru care nu s-a petrecut, în mod cu totul ciudat, nici până în prezent.

Murea nu şi-a dorit copilul niciodată

Nicoleta Mirela Nunweiler, fiica fostului fotbalist Lica Nunweiler, l-a cunoscut pe „Doctorul Moarte” din copilărie, dar relaţia intimă cu acesta a început în 1998. Concubinajul s-a desfăşurat ulterior într-un apartament din Intr. Av. Theodor Iliescu nr. 72, casă de protocol a statului deţinută de tatăl lui Murea, Victor, în mod ilegal, deoarece mai avea un apartament de patru camere, proprietate personală, în str. Turda nr. 94 B, etaj 1, ap. 5.

Urmare a relaţiei dintre cei doi este micuţul Andrei Nicolas Murea Nunweiler. „Dr. MAI” şi-a recunoscut fiul la 15 zile de la naştere, pentru că nu şi-a dorit copilul niciodată. Concubinajul dintre cei doi s-a stricat în decembrie 2001, după moartea lui Victor Murea, fost ministrul al petrolului şi gazelor pe timpul comuniştilor, ulterior prefect de Buzau şi primar de Tg. Jiu, un foarte apropiat al lui Ion Iliescu.

Nu demult, „Doctorul Moarte” a făcut schimb de locuinţă (tot ilegal) cu Ioana Moldovan, cunoscuta actriţă care cochetează cu televiziunea. Pentru cele două camere din Intr. Av. Thedor Iliescu nr. 72 a primit alte trei camere, plătind şi un bonus de 15.000 de euro. Lui Moldovan i-a trebuit apartamentul lui Murea, pentru că în acelaşi imobil mai cumparase unul şi dorea să-şi întregească proprietatea. N-ar fi exclus ca între timp, ambii să fi cumparat – cu complicitatea conducerii RA APPS – cele două locuinţe la preţuri derizorii.

Un odios in halat alb

În continuare ii vom da cuvantul Mirelei Nunweiler, care s-a destăinuit reporterilor ZIUA:

„Am renovat apartamentul din Str. Turda din banii mei – 16.000 USD – cu gândul că ne vom muta acolo, pentru că în Intr. Av. Iliescu era igrasie până la jumătatea pereţilor. La 28 august 2001, tatal mei i-a acordat lui Adrian dreptul să circule cu automobilul său, Mercedes E Clase, în valoare de 30.000 de euro. Singura condiţie pusă de tata a fost ca maşina să fie garată în fiecare noapte în garajul nostru, deoarece locuiam pe aceeaşi strada, iar Murea n-avea garaj. La data de 29 martie 2002, după ce cu o noapte înainte nu mai adusese maşina în garaj, ca până atunci, Adrian i-a spus surorii mele că Mercedesul fusese furat şi că trebuie să declarăm incidentul la Poliţie. În aceeaşi zi, pe la orele prânzului, am fost dată afară din casa lui cu Poliţia, pe motiv ca n-am nici un drept să locuiesc acolo. N-am avut ce face, mi-am luat copilul şi m-am dus la tata. Vreau să vă spun că Adrian s-a purtat întotdeauna îngrozitor cu fiul său. Când se întâmpla să plângă aprindea toate cele patru ochiuri ale aragazului şi ţinea copilul deasupra flăcărilor, arzându-l la tălpi. Alteori îl aşeza între două boxe mari şi dădea muzica la maximum, ca să-l liniştească. E clar că micuţul se înroşea, se învineţea şi plângea până nu mai putea.”

Hoţ acoperit de Poliţie şi Parchet

Dupa trei luni de la dispariţia automobilului cu numărul de înmatriculare B-74-NEC, a apărut un act notarial, autentificat la acelaşi notar, Livia Alexandru, prin care Lica Nunweiler ar fi vândut Mercedesul „Doctorului Moarte”. Prin complicitatea unor lucrători de poliţie din str. Logofat Udriste, maşina a fost înmatriculată cu numarul B-90-AVM (Adrian Victor Murea). La data semnării în fals a contract de vânzare-cumpărare, proprietarul de drept al Mercedesului se afla internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca, în urma unei crize de colică renală.

Dupa o „competent” investigare a problemei, Parchetul consideră că nu există suficiente probe constitutive pentru declanşarea urmării penale a „dr. MAI”, lăsându-l pe acesta în libertate. Ba mai mult, maşina este sechestrată la un moment dat la vama Borş, pe când se încerca scoaterea ei din ţară de nişte persoane dubioase. În mod cu totul paradoxal, Mercedesul este restituit lui Adrian Murea, iar nu proprietarului de drept, Lica Nunweiler. Ulterior, total lipsit de imaginaţie, „Doctorul Moarte” fabrică un alt număr de înmatriculare (B-83-AVM), spre a se pierde urma automobilului. Nici până la această oră, în sarcina numitului Murea nu s-a reţinut vreo vinovaţie privind furtul maşinii prin fals şi uz de fals. Cu toate acestea, deşi Mercedesul figurează în continuare ca furat, „dr. MAI” se duce cu maşina respectivă la serviciu, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere dată la Poliţie.

Instabil psihic, dar posesor de certificat ORNISS

„De când ne-a dat afară din casa cu Poliţia, n-a venit la noi ca să-şi vadă copilul, ci doar ca să mă bată, povesteşte Nicoleta Mirela Nunweiler în continuare. Până acum am scos zeci de certificate medico-legale, pe care le-am depus la parchet şi judecatorie, dar degeaba. Adrian este mult prea bine protejat de Justiţia Romana. M-a bătut pe stradă, în piaţă, în magazine, cu martori şi fără martori. De peste trei ani de zile, nimeni nu vrea să facă lumină în acest dosar. La un moment dat şi-a scos certificat medical, care atestă că a avut un moment de rătăcire care a durat trei luni de zile. Certificat care, în realitate, i-a fost adus acasă, după ce a dat un telefon. În baza acestui fals a scapat de acuzaţiile privind vătămarea mea corporală. Nu pot să-mi imaginez cum un astfel de om, cu care am avut neşansa vieţii de a mă combina, poate fi colonel la Ministerul de Interne şi posesor de certificat ORNISS.”

Pentru lămurirea celor neavizaţi se cuvin câteva precizări. Accesul la informaţiile clasificate este permis anumitor persoane care deţin acest certificat de securitate sau autorizaţie de acces. Potrivit legislaţiei, ORNISS eliberează asemenea documente, în urma unor anchete complete, care includ: biografia solicitantului, loialitatea, obiceiurile, relaţiile şi discreţia acestuia, conduita profesională şi socială, precum şi concepţiile ori modul de viaţă ale soţului/soţiei sau concubinului/concubinei persoanei ce solicită certificat ORNISS. Comentariile privind modul în care „dr. MAI” a obţinut aceasta „distincţie” sunt de prisos.

Încă o pacientă decedată în condiţii dubioase

„Doctorul Moarte” a mai avut în îngrijire o bătrână fără rude, care locuia în Str. Lacul Tei, într-un apartament de trei camere. Era o doamnă deosebită, care avea în casă multe bunuri de mare valoare. Nicoleta Mirela Nunweiler îi ducea săptămânal de mâncare, colonelul MAI sperând că femeia va muri în curând şi va rămâne proprietar asupra bunurilor ei. Numai că bătrâna nu mai murea, spre disperarea lui Murea. „Adrian s-a gândit că e vremea să-i pregătească femeii un coctail – aşa spune el -, ca să-i dea o mână de „ajutor”, ne-a declarat mama copilului. Şi pe mine m-a amenintat timp de doi ani de zile cu aşa ceva. Zicea că o să mă înţepe cineva pe strada sau la piaţă, că el nu-şi murdăreşte mâinile, iar după şase ore sufăr un atac de cord şi mor. Când eu nu m-am mai îngrijit de bătrână, după ce Adrian m-a dat afară din casă, la şase luni diferenţă femeia a murit de atac de cord. Nu-mi amintesc cum o chema, dar se poate afla, pentru că ştiu adresa exactă la care a locuit până în ultima clipă a vieţii”…

ANEXA 7

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

SERVICIUL COMUNICARE PUBLICĂ

Bucureşti, 6 noiembrie 2006

Către,

Cotidianul ZIUA

– În atenţia redactorului Dan Coste –

Urmare a articolului cu titlul „Doctor Moarte” publicat în cotidianul ZIUA la data de 31 august a.c., Serviciul Comunicare Publică al Ministerului Administraţiei şi Internelor este împuternicit să facă următoarele precizări:

Aspectele semnalate în articolul sus-menţionat, precum şi în sesizarea transmisă de dumneavoastră Ministerului Adrministraţiei şi Internelor au făcut obiectul unor verificări efectuate de reprezentanţi ai Corpului de Control al MAI, care au avut ca rezultat final concluzia că dr. Murea Adrian – medic chirurg în cadrul Spitalului „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” nu a comis abateri de la deontologia profesională, îndeplinindu-şi sarcinile de serviciu conform reglementărilor interne în vigoare.

De asemenea, în legătură cu acuzaţiile formulate la adresa acestuia, dat fiind faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au efectuat cercetări şi au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală şi respectiv de neîncepere a urmăririi penale, competenţa de reverificare a acestora excede instituţiei noastre…

SERVICIUL DE COMUNICARE PUBLICĂ

Semnat indescifrabil

CUPRINS

Microsoft Ireland Operation Limited…………………………………………….. pag.

PREFAŢĂ………………………………………………………………………………… pag.

CAPITOLUL I

Dacă nu eşti parte a soluţiei, eşti parte a problemei……………………… pag.

Ticălosul protocol…………………………………………………………………….. pag.

Parteneriat de taină………………………………………………………………….. pag.

Arbitru strategic omnipotent al pieţei IT româneşti………………………… pag.

CAPITOLUL II

Cum să mori cu dreptatea-n mână……………………………………………. pag.

Nedumeririle unui jurnalist de investigaţii, meserie

aflată pe cale de dispariţie în România……………………………………… pag.

Piraterie software …………………………………………………………………… pag.

Declaraţii şi expertize………………………………………………………………. pag.

CAPITOLUL III

Capo di tutti capi……………………………………………………………………. pag.

Complicii piraţilor IT………………………………………………………………… pag.

Ce este OLAF şi ce vrea el……………………………………………………… pag.

„Hoţul” strigă hoţii!………………………………………………………………….. pag.

Cum să-i închizi gura jurnalistului incomod………………………………… pag.

CAPITOLUL IV

Drepturile de autor sunt călcate zilnic în picioare………………………… pag.

Manipularea poştei………………………………………………………………… pag.

CAPITOLUL V

Nesimţite minciuni ministeriale………………………………………………….. pag.

Adevărata faţă a Microsoft………………………………………………………… pag.

CAPITOLUL VI

Microsoft în citate…………………………………………………………………….. pag.

Concluzii la ultima oră………………………………………………………………. pag.

Metamorfoza negrului în alb……………………………………………………… pag.

Investigaţia jurnalistică continuă………………………………………………… pag.

ANEXE………………………………………………………………………………….. pag.

ANEXA 1

Plan de măsuri al Grupului Operativ Central……………………………….. pag.

La servicii secrete suntem pe locul trei, după americani şi englezi…..pag.

Servicii secrete cu care ne mândrim…………………………………………… pag.

ANEXA 2……………………………………………………………………………….. pag.

ANEXA 3……………………………………………………………………………….. pag.

ANEXA 3’……………………………………………………………………………… pag.

ANEXA 4……………………………………………………………………………….. pag.

ANEXA 5……………………………………………………………………………….. pag.

ANEXA 6

Reţeaua muribunzilor……………………………………………………………… pag.

Doctor Moarte………………………………………………………………………… pag.

ANEXA 7………………………………………………………………………………… pag.

Dan COSTE – jurnalist de investigaţii

Experienţă profesională: 20 ani de presa de investigaţii, reportaje, analize, ştiri.

Ziarist de presă scrisă postdecembristă, membru al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi membru fondator al Asociaţiei Jurnaliştilor Generaţia ’90.

1990 – redactor principal “Dreptatea”

1991 – redactor “România liberă”

1992 – redactor, şef secţie social-economic revista “Tinerama”.

2002 – reporter special “Ziua”

2008 – redactor şef secţie social ziarul “UNU”

2009 – reporter special de investigatii „Cotidianul”

2010 – freelancer în media de investigaţii.

Concomitent, colaborator sau coordonator al publicaţiilor “Timpul Capitalei”, “Realitatea Românească” (al sindicatelor), “Bucureşti”, “Senzaţii tari”, “Ea despre Ea”, “Ion Cristoiu şi Max Bănush vă recomandă”, “Curentul”, “Revista culinară”, “Povestiri pentru Acasă”, “Evenimentul zilei”, “România Express”, “Reporter special”, „Incisiv de Prahova”, radio “Tinerama”, „Q Mamagazine”, „Ziarul de Investigaţii”, „Agenţia de Investigaţii Media” etc.

Autor a peste 60 de romane poliţiste, de aventuri şi dragoste, la care se adaugă zeci de broşuri educativ-distractive, cărţile “Fenomenul contrafacerilor în România” (3 volume – coordonator), “Ghidul consumatorilor”, “Zbor blestemat – În numele lui Allah, ucide!” (prima carte apărută după 11 septembrie 2001) ş.a.

Participant, în februarie 2007, la un training de o săptămână organizat la Bruxelles de OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă).

Adresa electronică: [email protected]

Autorităţile române ştiau din 2010 despre grupul de crimă organizată din spatele afacerii Microsoft

Articole similare

Mascarada PNL Constanța, în zodia Mitroiului

Vergil Chițac de la peneleu, un amiral cu finalizare!

“Valul” vine de la robinetul lui Mitroi. A spălat un bazin la conac și a inundat comuna

Ultimele aparitii

Mascarada PNL Constanța, în zodia Mitroiului

Vergil Chițac de la peneleu, un amiral cu finalizare!

“Valul” vine de la robinetul lui Mitroi. A spălat un bazin la conac și a inundat comuna

Promisiuni Politice și Realități: Cazul unui Primar care a Dezamăgit

Inteligență artificială la curtea primăriței Valerica din Muscel