21 C
București
joi, iunie 24, 2021

Amintiri din Viitor

un editorial semnat de Daniel Mihai, redactor AntiMafia.Ro

Amintiri din viitor-(minieditorial)

Iu-huu… Ce fericire, ce minune! Iată că a venit şi cuvenita, mult râvnita relaxare.
Ce s-a urmărit, de fapt, şi ce a ieşit, în fond, se vede cu ochiul liber. Nu avem
nevoie de statistici spre a ne da seama că se va urmări procesul de monitorizare al
celor vaccinaţi de cei care se opun sau nu s-au ” înţepat” regulamentar, aşa cum
vrea Sistemul.

Să avem o doză de relaxare, iar peste câteva luni, cu explozii mari poate veni un al
cincilea val atât de nesuferit dar așteptat cu noile tulpini modificate ce vor afecta
populația. Noul val al infectărilor va fi un derivate al virusului COVID-19.

De parcă nu ar fi fost suficientă neîncrederea populaţiei în existenţa acestuia,
neîncredere propagată pe reţelele de socializare, pe grupul de comunicare
strategică se va raporta un număr eronat de cazuri şi nici nu se va mai face vreo
rectificare în timp util. Sâmburele de îndoială, odată aruncat asupra credibilităţii
fenomenului, va rodi, desigur, şi ne putem aştepta ca în viitorul apropiat, dictatura
medical să constituie o realitate dură.

Într-adevăr, pentru o vreme Grupul de Comunicare Strategică va avea chipurile,
mai puţine cazuri, dar, în fond, se va intensifica campania nebună de vaccinare.
Nu va mai fi “ca pe vremuri”, atunci când se făceau testări puţine. Abia acum,
când se vor face mai multe testări pe zi, vom vedea cu ochii noştrii hidoşenia
acestui scenariu. Iar comunicatorii vor ignora orice fel de comentarii sau opoziţii
din partea restrânsă a societăţii nevaccinate, necipate.

Nu mai puţin de neglijat va fi aspectul deloc controversat al faptului că nu vom mai
asista la trâmbiţata creştere a ceea ce va mai rămâne din economie, după ce statul

va contracta alte datorii la FMI şi Banca Mondială cu nişte condiiţii draconice,
total caracteristice unei colonii!

Unde anume va mai fi prosperitatea, din moment ce, cu nesocotința omului care a
dat năvală în Mall-uri, parcuri, stațiuni, resursele materiale se vor disipa?
Distracţia va fi pe primul loc, nu?! De aceea, ce e munca?! Nu cumva munca este
pentru proşti, pentru sclavi, pentru populaţiile nomade, sezoniere de asiatici care ne
vor asigura traiul de acum înainte?
De aceea, ar fi cazul chiar din clipa aceasta să fim înţeleşi!

Ne aducem aminte cum onorabilele autorităţi au nutrit iluzia deşartă că
renunţându-se la starea de urgenţă se va redresa economia, iar oamenii s-ar fi
conformat luând cu asalt fabricile, iubitele lor locuri de muncă.

Să fim, totuşi, serioşi! Abia s-au învăţat leneşi! Ar fi o naivitate fără margini să
credem că odată învăţat dictonul că “merge şi aşa”, asemenea unui vechi principiu
necesar de a fi amintit în contextul dat- , omul, românul va mai pune osul la treabă.
Nu trebuie catalogaţi aici oamenii buni! Există şi excepţii, desigur, dar acestea sunt
rara avis, mai ales acum, la vremea post-pandemie, când nu mai trăim cu sabia lui
Damocles deasupra capului şi ne bucurăm mai ceva decât guvernanţii care au mers
la teatru servind piesa “Dineu cu proşti!”

Va exista pericolul ca mergând la muncă – asta e scuza, devenită banală de-acum -,
de a veni în contact cu persoanele nevaccinate( purtătoare ale virusului) şi de a se
pricopsi cu boala, aşa că vaccinaţii nu vor mai da randament! Iar oamenii noştri se
vor păzi, deoarece tocmai frica păzeşte bostănăria, parcă aşa se zice, nu?!

Aşadar, de ce nu s-ar recurge la niciun fel de măsuri de prevenire? Nu am avea
nimic împotriva acesteia. Nu doresc să fiu înţeles greşit. Dar când văd cum
oamenii stau încolonaţi pentru campania de vaccinare iar la muncă nu dau năvală,
fiind încă reticenţi şi aşteptând să vadă cum evoluează serurile, fără a se fi
consultat în prealabil, mi se face milă.

Mai mult ca sigur că vom duce dorul ştirilor anunţate zilnic şi din oră-n oră de
mass-media cumpărată cu mai mult de 30 de arginţi…

Nu pot trage decât o singură concluzie, amară, desigur. Cu această atitudine vom
putea pe viitor aştepta mult şi bine explozia economică de care vorbea premierul
Florin Cîţu la un moment dat.

Mai ales că multe firme au intrat în insolvenţă, cu toţi banii pompaţi de guvern şi
anunţaţi cu surle şi trâmbiţe (cum îi stă bine unui guvern care se respectă, nu-i
aşa?!), greu se va urni din loc economia, intrată deja în moarte clinică.

Numai un nebun ar mai crede în creşterea în „V” a acesteia după colapsul suferit,
mai ales în contextul crizei economice mondiale, dar şi al foametei ce se profilează
la orizont din cauza secetei din ultimii ani la nivel global.

Pentru că trebuie subliniat un lucru. De parcă nu ar fi fost de ajuns schimbările
climatice pe care le traversăm de ani buni, va veni irevocabil şi definitiv şi vreme
decontului.
Tic-tac, tic-tac, tic-tic-tac!

Prof. Dr.Daniel Mihai, redactor AntiMafia.Ro

Articole similare

Retele de socializare

22,113FaniÎmi place
2,829CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele aparitii