Senatorul PSD Valer Marian a depus o interpelare referitoare la nerespectarea condiţiilor de livrare a merelor în şcolile şi grădiniţele din municipiul Satu Mare, în Senat la data de 29.11.2010.
GRUPUL PARLAMENTAR PSD+PC
INTERPELARE
Adresată: DOMNULUI PREŞEDINTE AL AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR, CONSTANTIN CERBULESCU
Senator: VALER MARIAN
Circumscripţia electorală: SATU MARE
Colegiul Electoral: 1
Grupul parlamentar: PSD + PC
Şedinţa Senatului din: 29.11.2010
Obiectul interpelării: Nerespectarea condiţiilor de livrare a merelor în şcolile şi grădiniţele din municipiul Satu Mare
În temeiul art.112 alin. 1 din Constituţia României şi art.162 din Regulamentul Senatului României, vă adresez prezenta
INTERPELARE:
Mai mulţi directori de şcoli şi grădiniţe din municipiul Satu Mare au semnalat că firma distribuitoare, SC Succes Nic SRL din Târgu Jiu judeţul Gorj, nu respectă condiţiile contractuale privind dimensiunea şi calitatea merelor livrate, acestea aflându-se sub stasul prevăzut în caietul de sarcini. Aceştia au mai reclamat şi că firma distribuitoare nu a respectat programul de furnizare şi nu a livrat merele ambalate, cum este stipulat în caietul de sarcini. Conform informaţiilor pe care le deţin, SC Succes Nic SRL Târgu Jiu, are ca patron (asociat unic) pe Genoveva Ungurici, o femeie în vârstă din satul Bâlta comuna Runcu judeţul Gorj. Obiectul principal de activitate al firmei este prestări de servicii în minerit. Administratorul SC Succes Nic SRL este Nicolae Sarcină, ginerele numitei Genoveva Ungurici, un controversat om de afaceri cunoscut ca un apropiat al liderului PDL Gorj, Ionel Manţog, director economic la Complexul Energetic Turceni. Având în vedere că reprezentanţii Primăriei municipiului Satu Mare, organizatorul licitaţiei pentru mere, se plâng că reprezentanţii SC Succes Nic SRL refuză orice discuţie, nemaiputând fi contactaţi telefonic, vă solicit să verificaţi dacă această firmă are inclusă în obiectul de activitate producţia şi/sau comercializarea de fructe, care sunt sursele de achiziţie a merelor livrate şi care sunt motivele pentru care nu respectă condiţiile de calitate şi de ambalare şi nici programul de furnizare.
Solicit răspuns scris şi verbal.
Senator
Valer Marian
ce se intimpla…sistematic..vad,e groaznic..de izbitor de relevant, ca suntem..[cu parere de rau…in lumea a treia..in UE.]..ACUM ..PRESEDINTELE SE INTILNESTE..VEZI..DOAMNE..CU UNPR-UL…CINE-I..ACEST…;;PARTID”…PE CINE REPREZINTA??…O CLICA…??…POSIBIL…DAR..PE NOI..CATEGORIC-NU. NU A PARTICIPAT LA ALEGERI…CI…A FOST..;;INVENTAT”…PENTRU..A PUTEA MANIPULA..PARLAMENTUL ROMANIEI…CARE..VAD…CA …STA…BINE..MERCI…[DOAR..CISTIGA..50 MILIOANE/LUNA..SALAR]…SI IMPLICIT..NE SFIDEAZA..PE NOI…ROMANII…CARE..AM VOTAT..CE???…..NISTE..OAMENI..TARI…CU CARACTER…CU BUN SIMT..[SAPTE ANI..DE-ACASA..?]
…DAR…VEDEM..NU STIU..CE JOCURI..POLITICE..DE DOI LEI…ACCESIBILE..ORICUI,…SMECHER..DE CARTIER…DARAMITE..NOUA..CELORLALTI…?…SA SE INTILNEASCA…DAR..IN AFARA..PARLAMENTULUI…SAU..MA ROG..A INSTITUTIILOR STATULUI ROMAN…OK?
EVENTUAL..LA O CAFEA…O..SUETA…ETC…DAR SA STITI…CA ROMANII..SI-AU LUAT..ORICE,,SPERANTA..DE MAI BINE..IN GENERAL..DE LA POLITIC…CARE..DE CITE ORI..AJUNGE ;;SUS”….UITA..MENIREA LUI…SI..;;ISTORIA..SE REPETA..OK?..CRED..CA INTELEGETI..[SE FURA..IAR..SI IAR…..PINA..CIND????..]