Senator: Valer Marian
Circumscripția electorală: nr. 32 Satu Mare
Colegiul: 1
Grupul parlamentar: independent
Ședința Senatului din 25.03.2014
DECLARAȚIE POLITICĂ
Titlu: Să nu uităm iarăși de românii din Transcarpatia!
După izbucnirea crizei ucrainene, politicienii și analiștii de top din România au readus în discuție situația românilor din anumite zone de pe teritoriul Ucrainei, care au fost pierdute în perioade nefaste ale istoriei naționale. S-a vorbit în acest sens de românii din Sudul Basarabiei, din Nordul Bucovinei și din Ținutul Herța. Nu s-a spus iarăși nici un cuvânt de cei peste 40.000 de români care trăiesc în Regiunea Transcarpatia (ZaKarpatia) situată în sud-vestul Ucrainei, între Tisa și Carpații Ucrainieni, la granița cu România, având capitala în orașul Ujgorod. Transcarpatia este o regiune situată în apropierea punctului 0 al Europei (centrul continentului), în care s-au intersectat de-a lungul istoriei aproape toate semințiile lumii, actualmente conviețuind aici peste 100 de etnii, cea românească fiind a treia ca mărime, după cea ucraineană și cea maghiară.
Potrivit recensământului efectuat în Ucraina în 2001, în Regiunea Transcarpatia au fost înregistrați în jur de 42.000 de români, dintre care 32.000 locuiesc compact în 13 localități într-o zonă care a făcut parte din Maramureșul istoric, lângă frontiera româno-ucraineană limitrofă cu județele Maramureș și Satu Mare din România. O altă comunitate de circa 10.000 de români, numiți volohi, trăiește în 11 localități într-o zonă din nord-vestul Regiunii Transcarpatia, spre frontierele cu Slovacia și Polonia.
Românii din dreapta Tisei au avut parte de o istorie străveche dar și zbuciumată. În perioada feudalismului timpuriu au făcut parte din voievodatul istoric al Maramureșului, devenit comitat după cucerirea maghiară, aici fiind locul de obârșie al voievodului Bogdan, descălecătorul și fondatorul Țării Moldovei. Aici, la Muncacevo, a luat ființă prima episcopie ortodoxă românească din Transilvania și tot aici, la Mănăstirea Peri, a fost editată prima Biblie în limba română. Această zonă a fost un fief al nobilimii românești din Transilvania, prezentată posterității de academicianul Ioan Mihalyi de Apșa, un ilustru fiu al locului, în „Diplomele Maramureșene“, considerată „biblia neamului“, despre care marele istoric Nicolae Iorga scria că “fără această carte nu s-ar putea scrie istoria României“. Tot aici s-a născut academicianul Mihai Pop, considerat ”regele folclorului românesc“.
Până în decembrie 1918, românii din această zonă au făcut parte din comitatul Maramureș în cadrul Principatului Transilvaniei respective în cadrul Provinciei Transilvania, cunoscând atât vasalitatea Regatului Ungariei cât și ocupația Imperiului Habsburgic, devenit Imperiul Austro-Ungar de la 1867. Românii din această zonă și-au trimis delegați la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde au solicitat includerea întregului Maramureș istoric în țara mamă. N-au avut însă noroc, întrucât în 1920 Maramureșul istoric din dreapta Tisei a intrat în componența Cehoslovaciei, care s-a prevalat de prevederile tratatului încheiat în 1916 de Guvernul Brătianu cu puterile Antantei, prin care frontiera de nord a României a fost stabilită pe râul Tisa. În noiembrie 1944, după eliberarea Transilvaniei de sub ocupația fascisto-horthistă, zona românească din dreapta Tisei a fost alipită URSS în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucraina.
În 1920, când a fost împărțit Maramureșul istoric, în dreapta Tisei au rămas circa 12.000 de români care locuiau în 4 comune: Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă și Slatina. În 2001, la primul recensământ efectuat în Ucraina după declararea independenței, după 80 de ani de izolare de patria mamă, conaționalii noștri nu numai că nu au dispărut prin asimilare, dar numărul lor aproape că s-a triplat, declarându-se români 32.300 de locuitori din această zonă, care conviețuiesc acum în 6 comune: Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Slatina, Strâmtura și Topcino. Actualmente, în cele 6 comune funcționează 13 școli, 6 biserici ortodoxe, 4 biserici greco-catolice, 5 asociații culturale, 2 publicații periodice (“Apșa“ și “Maramureșenii”) și un muzeu de istorie și etnografie, cu denumirea “Dacia Liberă”. În fiecare an, românii de aici organizează 2-3 manifestări culturale cu participanți din România, Republica Moldova și Ucraina, precum și un festival etnofolcloric local, și editează 2-3 cărți în limba română. Localitățile românești din această zonă sunt cele mai arătoase din Transcarpatia, iar românii sunt cunoscuți și recunoscuți ca fiind cei mai gospodari și întreprinzători din regiune, mulți dintre ei lucrând, îndeosebi în domeniul construcțiilor, în Rusia, Polonia și unele state din vestul Europei. Mândri de obârșia și de situația lor materială și culturală, românii de aici spun că trăiesc în „România Mică”, vizavi de „România Mare”.
Românii maramureșeni din dreapta Tisei se simt însă uitați sau neglijați de autoritățile din România. Ei ar dori ca Ambasada României din Ucraina, precum și Consulatul General al României de la Cernăuți, unde se adresează cel mai frecvent pentru obținerea de vize pentru intrarea în România, să se implice mai mult în problemele lor. De asemnea, ar dori o colaborare mai consistentă și pemanentă cu Departamentul Românilor de Pretutindeni și cu Institutul Cultural Român. Oameni mândri și demni, românii din dreapta Tisei nu vor în primul rând bani de la autoritățile române. Ei vor cărți pentru bibliotecile comunale și școlare din localitățile românești. Vor carte religioasă pentru bisericile românești. Vor sprijin pentru editarea publicațiilor și cărților în limba română și pentru organizarea manifestărilor culturale tradiționale. Vor permanentizarea unor relații de colaborare sau parteneriate cu instituțiile de cultură din România pentru proiecte transfrontaliere susținute cu fonduri publice. Vor permanentizarea unor relații de colaborare cu consiliile județene și inspectoratele școlare Maramureș și Satu Mare. În mod paradoxal sprijinul acestor instituții din județele Maramureș și Satu Mare s-a diminuat substanțial după ce conducerea acestora a fost preluată de reprezentanți ai USL în 2012. De exemplu, în cursul anului 2013 reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare nu au mai sprijinit și nu au mai participat la nicio manifestare culturală organizată de românii din dreapta Tisei, după ce o perioadă de 5-6 ani această instituție alocase între 15-35 mii lei anual pentru astfel de manifestări.
Românii din dreapta Tisei solicită repunerea în funcție a trenului care lega Sighetul Marmației de localitatea Teresva din Ucraina și urgentarea construirii noului pod peste Tisa, planificată între localitățile Sighet și Biserica Albă. Vor sprijin pentru reconstruirea Mănăstirii Peri, cu Hramul Ioan cel Sfânt de Suceava, pentru care a fost obținut terenul necesar și a fost întocmit un proiect de către un arhitect din România. Vor sprijin pentru reglementarea statutului vizei culturale multiple în sensul extensiei utilizării acesteia pentru toată perioada de acordare, fără alte documente justificative solicitate de Poliția de Frontieră, precum și scutirea de plată a taxei de urgență la eliberarea vizelor culturale. Și vor să fie recunoscuți și tratați ca români atât de Ambasada României la Kiev și de Consulatul român de la Cernăuți, cât și de polițiștii români de frontieră și de alte autorități ale statului român.
Nu în ultimul rând, românii din dreapta Tisei vor ca țara mamă să-i sprijine să aibă aceleași drepturi pe care le are minoritatea ucraineană din România, drepturi conforme cu standardele europene în materie. Ei atrag atenția că după revoluția portocalie de la Kiev a existat o tendință de ucrainizare a școlilor românești, în anul 2009 dispunându-se printr-un ordin al ministrului Învățământului din guvernul condus de Iulia Timoșenko ca obiectele de bază să fie studiate în limba ucraineană, fapt care nu le-a fost impus nici în sistemul totalitar sovietic. Situația a fost restabilită prin legea minorităților naționale adoptată după câștigarea alegerilor parlamentare de către Partidul Regiunilor și a alegerilor prezidențiale de către Victor Ianukovici în 2012, dar una din primele măsuri ale noilor autorități de la Kiev a fost abrogarea la începutul acestei luni a actului normativ respectiv, fapt care nu este de bun augur nici pentru minoritatea română.
În calitate de senator al României și de președinte de onoare al Uniunii Românilor din Transcarpatia “Dacia”, funcție cu care am fost onorat în cursul anului 2011, adresez, pe această cale, Senatului și Parlamentului României un apel special pentru a se preocupa și de soarta comunităților românești din Regiunea Transcarpatia din Ucraina. Fac, de asemenea, un apel la solidaritate și la implicare în reprezentarea și apărarea intereselor acestora îndeosebi către colegii parlamentari și reprezentații administrației publice locale din județele Maramureș și Satu Mare. Solicit europarlamentarilor români să manifeste preocupare în Parlamentul European și față de problemele românilor din Transcarpatia, alături de ale celorlalți conaționali de pe teritoriul Ucrainei. Solicit Departamentului Românilor de Pretutindeni să elaboreze și să prezinte soluții concrete de finanțare a proiectelor de prezervare a identității naționale a românilor din Transcarpatia. Nu în ultimul rând, solicit Președintelui României și ministrului Afacerilor Externe, în calitate de diriguitori ai politicii externe a statului roman, să discute atât cu noile autorități de la Kiev, cât și în forurile europene și internaționale problemele minorității române din Transcarpatia.
Senator
Valer Marian
