Hits: 51„Biroul Executiv al PNL a luat decizia să iniţieze procedura de modificare a modului în care funcţionează Curtea Constituţională. În acest sens am stabilit un grup de lucru format din reprezentanţii partidului care au activitate în Comisia juridică în cele două camere ale Parlamentului. (…) Vrem să identificăm limitele în deciziile pe care pot să le ia Curtea Constituţională […]

Hits: 21,,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis să audieze cazul familiei Bodnariu, după ce în 2015 Barnevernet, agenția de protecție a copilului din Norvegia, i-a luat pe toți cei cinci copii ai familie, inclusiv un bebeluș de trei luni. Inițial, Barnevernet a susținut că toți cei cinci copii au fost luați din cauza acuzațiilor de pedepsire corporală suferită […]

Hits: 56  Consiliul Superior al Magistraturii a publicat luni, 8 iulie 2019, avizul favorabil dat proiectului de lege al deputatului PSD Liviu Plesoianu (foto), care daca ar intra in vigoare ar urma sa-i sanctioneze pe judecatorii si procurorii care au colaborat cu serviciile secrete. Este vorba despre pedeapsa cu inchisoarea de cel putin 5 ani, prevazuta de initiativa care modifica […]

Hits: 41Ana Protescu, medic ortoped la Spitalul din Timișoara: “Am fost concediat după ce am început să scriu pacienților în loc de” placebo ” cel mai nou remediu care restabilește complet articulațiile. Cu câteva zile în urmă, la birou de redacție s-a adresat Ana Protescu, fostul medic al spitalului regional, care a lucrat ca reumatolog. Ea a spus lucruri teribile […]

Hits: 59Europarlamentarul Maria Grapini a comentat, astăzi, 9 iulie, Raportul GRECO, publicat de Ministerul Justiției. GRECO, sau Grupul de State Împotriva Corupției, a fost creat în 1999 de către Consiliul Europei pentru monitorizarea modului în care statele se conformează standardelor anti-corupție ale organizației. Maria Grapini a insistat îndeosebi asupra recomandării de desființare a Secției Speciale pentru anchetarea magistraților. “Am o […]

Breaking News

  • Hits: 115 STRUTO – CAMILA USR+ Am citit un interviu dat de Dan Barna unui site. Cum ma straduiesc sa fiu obiectiv, o sa incep cu lucrurile pozitive. Barna nu este un tip incuiat. Stapaneste vorbele, are proprietatea cuvintelor, un vocabular peste media politicienilor de astazi, fluenta, da sentimentul ca este stapan pe sine, ceea ce-i confera aer de lider. […]

  • Hits: 374 Doris, ne-ai rupt inima, fato! Pentru cei neinițiați în vrăjeală politică, deși după ceea ce pătimim de 30 de ani ar trebui să fim toți experți. Ascensiunea femeilor în politica românească nu are un aer de misoginism, ci mai degrabă de recunoașterea esteticului feminin. Zâmbetele “blonde” ale Elenei Udrea Zâmbetele “blonde” ale Elenei Udrea, cusute pe manșeta unui […]

  • Hits: 114Cine își imaginează că atacurile în rafală, din toate părțile, în același timp, vin din pură întâmplare cu doar câteva luni înainte de alegeri – e complet naiv... Imediat după congres, am plecat preț de câteva zile. Am plecat nesecurist. Când m-am întors, am aflat că nu mai sunt doar “omul rușilor”, ci și un “securist ticălos”. Ba mai […]

  • Hits: 130 Precizare: Aceasta este o Declarație și poate fi folosită ca probă în orice Proces al unei Instanțe Militare, sau în orice Instanță Națională și Internațională. Îmi asum întreaga responsabilitate a celor ce voi declara, și sunt dispus să susțin cu probe, amănunte și nume de persoane, altele decât cele pomenite în declarație, cele scrise mai jos. Fac deasemenea […]

  • Hits: 3 Carmen Dan a fost cel mai bun ministru de la Interne pe care l-a avut această țară de la Revoluție încoace. După ce comuniștii ne obișnuiseră cu dobitocii supremi, dintre care trebuie menționați cel puțin Teohari Georgescu, Alexandru Drăghici, Emil Bobu sau Tudor Postelnicu, ăștia de după Revoluție n-aveau cum să se lase mai prejos. Să nu uităm […]